Actualitate

MoldStreet: Ce se va întâmpla cu tarifele la energia electrică în anul 2018

În document autorităţile de la Chişinău recunosc că au întârzieri la adoptarea şi implementarea unor reforme structurale în domeniu şi susţin că în eforturile de avansare a reformelor în sectorul energetic, colaborează în continuare cu toate părțile interesate, inclusiv reprezentanții sectorului privat, comunitatea donatorilor, Banca Mondială și Secretariatul Comunității Energetice.

ANRE va fi mai transparentă şi independentă

"Parlamentul a aprobat în luna septembrie noua Lege cu privire la energetică criteriu de performanță structurală îndeplinit cu întârziere, iar Guvernul și ANRE sunt în proces de adoptare a cadrului normativ secundar pentru a asigura pe deplin punerea în aplicare a acestei legi.

Legea include procedurile de numire în funcție a directorilor ANRE, astfel încât procesul dat să fie pe deplin transparent, iar selectarea să se facă în bază de merite, precum și stabilirea unor indicatori de performanță clari, ca să fie asigurată baza necesară pentru efectuarea auditurilor independente pe viitor", se arată în Memorandum.

Guvernul promite transparență și responsabilitate mai mare "în procesul de stabilire a tarifelor", măsură ce va reduce "riscul implicării în litigii și va spori independența autorității de reglementare", scrie mold-street.com.

Chestiunea tarifelor şi a arieratelor de 1,75 miliarde lei

În sectorul aprovizionării cu energie electrică, autorităţile promit că vor depune în continuare "eforturi pentru soluţionarea problemei arieratelor acumulate în sectorul energetic şi perfecţionarea metodologiilor de stabilire a tarifelor, pentru a asigura transparenţa şi recuperarea costurilor".

În acest sens devierile financiare recunoscute acumulate de companiile din sectorul energetic (estimate în prezent la aproximativ 1,75 miliarde lei) vor fi recuperate prin ajustarea tarifelor, conform prevederilor acordului încheiat și aDeciziei Agenție Națională pentru Reglementare în Energrtică (ANRE) din anul 2016.

"În conformitate cu noua Lege cu privire la energetică și în acord cu opinia Secretariatului Comunității Energetice și în urma consultărilor cu alte părți interesate, inclusiv cu Banca Mondială, companiile de distribuție a energiei electrice și societatea civilă, vom elabora, vom aproba și vom publica o nouă metodologie de calculare a tarifelor (criteriu de performanță structurală, mijlocul lunii februarie 2018), scrie mold-street.com.

Astfel, vom avea timp suficient pentru consultări și pentru colectarea datelor înainte de aprobarea tarifelor în primăvara anului 2018", se arată în Memorandumul asumat de Guvern în relaţia cu FMI.

Din document nu este clar dacă tarifele vor creşte s-au din contra vor scădea, dar autorităţile susţin că "noile tarife vor fi calculate exclusiv în baza noii metodologii și vor reflecta, de asemenea, diferențele în evaluarea devierilor financiare din perioada aprilie 2017 – februarie 2018".

Anterior Banca Naţională a estimat că în 2018 ne putem aştepta la o reducere cu 20% a tarifelor la gaze şi energie, în timp ce conducerea ANRE susţine că nu poate oferi informaţii privind evoluţia tarifelor şi când acestea ar putea fi ajustate.

Termoelectrica şi datoria de miliarde faţă de Gazprom

În sistemul de termoficare, Guvernul susţine că va finaliza implementarea planului de acțiuni convenit între ANRE și Banca Mondială, inclusiv: (i) determinarea sumei devierilor financiare și a mecanismelor de recuperare a lor și (ii) definitivarea în continuare a aspectelor juridice ce țin de aplicarea metodologiei de determinare a pierderilor de agent termic, în baza recomandărilor formulate de Banca Mondială la începutul anului 2017.

Totodată mai susţine că va continua dialogul cu gigantul rus Gazprom și alte părți interesate pentru a avansa în procesul de restructurare a datoriei companiei de stat Termoelectrica către întreprinderea moldo-rusă Moldovagaz, cu susținerea Băncii Mondiale. Datoria se ridică la câteva miliarde de lei, scrie mold-street.com. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *