Se prea poate ca economia sa, deja inferioară celei a Italiei, să se zbată, dar la 20 de ani după ce un spion aproape necunoscut a ajuns la putere la Kremlin, pe data de 31 decembrie 1999, Rusia şi preşedintele său, Vladimir V. Putin, tocmai s-au bucurat de ceea ce ar putea fi drept cel mai bun an al lor de până acum.
Statele Unite, inamic implacabil pe vremea Războiului Rece, dar prezidat acum de un preşedinte doritor "să se înţeleagă cu Rusia", sunt acum tulburate şi cu atenţia distrasă din cauza (scandalului) destituirii preşedinelui; Marea Britanie, un alt pilon important al alianţei transatlantice pe care dl Putin a încercat ani la rând să o submineze, se autoizolează şi tocmai a votat un guvern care promite să iasă din Uniunea Europeană până la sfârşitul acestui an, potrivit New York Times, citat de Rador.
Orientul Mijlociu, unde influenţa americană şi britanică deţineau supremaţia, s-a îndreptat tot mai mult spre Rusia, având în vedere că ea a schimbat cursul războiului din Siria, a utilat Turcia, o membră NATO, cu moderne sisteme de rachete şi a semnat contracte de miliarde cu Arabia Saudită, cel mai apropiat aliat al SUA din lumea arabă. Rusia s-a apropiat totodată şi de Egipt, un alt vechi aliat american, a deveni un pion principal în războiul civil din Libia şi s-a îndreptat spre ceea ce devine tot mai mult o alianţă cu China..
De-abia dacă au trecut cinci ani de când, în 2014, preşedintele Barack Obama a estimat că Rusia devine o "putere regională" capabilă să-şi ameninţe vecinii "nu din cauza forţei sale, ci tocmai din cauza slăbiciunii", şi succesele sale ridică o întrebare îndreptăţită: cum putut o ţară ca Rusia, mare ca suprafaţă – se întinde pe 11 fuse orare – dar lipsiită de importanţă atunci când vine vorba de economie şi de alte sectoare importante, să ajungă o forţă puternică?
"Atunci când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, toţi şi-au pus aceeaşi întrebare", îşi aminteşte Nina Hruşciova, nepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov şi exeprtă în probleme legate de Rusia la New School din New York. "Cum se face că un sistem atât de corupt a putut lovi atât de mult peste posibilităţi?". Dna Hruşciova spune că, în repetate rânduri, Occidentul nu a înţeles ambiţiile ţării, care erau la fel de mari ca însuşi teritoriul ei – se întâinde de la Oceanul Pacific la Marea Baltică – or, deseori, asta a fost o realitate. Ea spune că dl Putin este deopotrivă "un tehnocrat, un habotnic religios, un exhibiţionist şi un maestru al ascunzişurilor. Te aştepţi la ceva şi, brusc, apare altceva, prin fum şi oglinzi".
Extrem de deziluzionat de Occident în materie de securitate, în 2007, dl Putin a vorbit la München exprimându-şi resentimentele faţă de unilateralismul american şi faţă de faptul că opoziţia rusă pe tema extinderii NATO nu e luată în seamă. "Ne aruncă în abisurile unor conflicte care survin unul după altul", a spus el, subliniind că, în aceste condiţii "nimeni nu se mai simte în siguranţă".
Dar adevărata răscruce a survenit un an mai târziu, date fiind problemele apărute în sistemul financiar la nivel mondial.
"Pentru Putin, acesta a fost un prag decisiv", afirmă dl Gleb Pavlovaski, care pe-atunci era consilier la Kremlin. "Înainte de asta, el se orientase spre America. Da, îi displăcea absolut tot ceea ce făceau americanii în lume, dar, în acelaşi timp, considera America drept cea mai puternică ţară, care conduce întreaga economie mondială. Brusc s-a dovedit că nu, americanii nu conduc nimic".
"Acesta a fost momentul adevărului, când vechile norme au dispărut", spune dl Pavlovski".
De atunci, Rusia a început să-şi stabilească propriile norme.
"Realitatea nu este un matineu pentru copii şi nu înseamnă să dăruieşt mandarine", spune el. "Cu alte cuvinte, pur şi simplu, lucrurile nu arată aşa cum crdeaţi, aşa cum v-aţî fi dorit sau aşa cum vă aşteptaţi".
Articol de Andrew Higgins, NY Times (traducere Rador)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
