Timpul.md

Actualitate 30 Ianuarie 2020 | 09:05

Nissan plănuieşte o reducere agresivă a costurilor, pentru a compensa declinul neaşteptat al vânzărilor

Nissan plănuieşte o reducere agresivă a costurilor, pentru a compensa declinul neaşteptat la vânzărilor, îndepărtându-se de strategia expansionistă moştenită de la fostul preşedinte Carlos Ghosn, care a fugit de justiţia din Japonia în Liban, au declarat patru persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters.

Al doilea mare productor de automobile din Japonia va elimina cel puţin 4.300 de posturi administrative şi va închide două fabrici, în cadrul planurilor de a creşte veniturile cu cel puţin 480 de miliarde de yeni (4,4 miliarde dolari) până în 2023, au spus două persoane.

Măsurile se adaugă unui plan de redresare prezentat în iulie şi ar putea include reducerea gamei de automobile şi opţiunile de produse, precum şi restrângerea fiecărei game. Majoritatea locurilor de muncă vor fi desfiinţate la sediile centrale din Statele Unite şi Europa, iar măsurile vor include şi reducerea bugetelor de publicitate şi marketing.

”Situaţia este groaznică. Este vorba de a face sau a muri”, a spus o persoană apropiată de conducerea de vârf a Nissan şi de consiliul de administraţie.

Majoritatea măsurilor de restructurare şi de creştere a eficienţei au fost prezentate board-ului Nissan în noiembrie şi au primit acordul acestuia, au declarat două surse.

Un purtător de cuvânt al Nissan Motor a refuzat să comenteze noile măsuri de restructurare şi opinia că la baza restructurării stă declinul vânzărilor.

Sub conducerea lui Carlos Ghosn, Nissan a lansat o expansiune globală, mărind capacitatea de producţie pentru a adăuga noi modele şi intrând pe pieţe precum India, Rusia, Africa de Sud şi sud-estul Asiei. Compania a făcut cheltuieli mari pentru promovare şi marketing, pentru a-şi atinge ţintele de vânzări.

În prezent, multe dintre modelele respective ratează ţintele de vânzpri, iar directorii de la sediul central al Nissan estimează că până la 40% din capacitatea de producţie la nivel global nu este utilizată.

Unii directori sunt îngrijoraţi că Nissan, parte a alianţei cu Renault şi Mitsubishi, ar putea înregistra o nouă pierdere la divizia producătoare de automobile, pentru ultimul trimestru al anului 2019, şi posibil pentru toate operaţiunile, în anul fiscal care se încheie în martie.

În iulie, Nissan a anunţat că va desfiinţa 12.500 de locuri de muncă la 14 fabrici din întreaga lume, din Marea Britanie până în Spania, Mexic, Japonia, India şi Indonezia, şi va reduce gama de modele cu 10%. Iniţial, Nissan intenţiona să desfiinţeze câte o linie de producţie la fiecare fabrică.

În prezent, Nissan analizează închiderea definitivă a două fabrici, pe lângă reducerile care vor avea loc la alte 14 fabrici, au spus sursele, fără să precizeze care sunt fabricile în pericol.

Persoane apropiate situaţiei au spus că riscurile sunt pentru sediul central nord-american al Nissan din Tennessee şi sediul central european din Geneva, afectate de cheltuieli mari.

Nissan are totuşi suficient numerar pentru a face faţă problemelor. Potrivit rezultatelor trimestriale, Nissan avea rezerve nete de numerar de 1.140 miliarde de yeni, la sfârşitul lunii septembrie.

Trei surse au spus că prăbuşirea vânzărilor Niisan a fost un factor major în decizia de restructurare.

Vânzările globale ale Nissan vor scădea în actualul an fiscal spre 5 milioane de vehicule, sub ţinta companiei de 5,5 milioane de unităţi, potrivit surselor.

Cel mai mare motiv de îngrijorarre este piaţa americană, unde vânzările Nissan au scăzut cu 10% în 2019, compania continuând să aibă probleme şi pe piaţa chineză.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus