Timpul.md

Actualitate 3 Februarie 2020 | 19:05

Noi aducem vinurile bune in casele oamenilor

 Calitatea vinurilor este indiscutabil de importanță majoră pentru a aduce performanţă în sectorul vinicol, dar nu mai puţin importantă este promovarea produsului finit şi deschiderea către toţi cei care manifestă interes faţă de vinuri. Oamenii îşi doresc vinuri bune, noi ne putem aduce aportul pentru a le descoperi.

 Anume pornind de la acest principiu trebuie încurajat orice efort în favoarea promovării vinurilor, orice idee, orice pas făcut pentru a apropia producerea de consum. Un format de acest gen reprezintă proiectul transfrontalier „WINET – Comerț și Inovație în Industria Vinului”, proiect lansat relativ nu demult, proiect despre care s-a vorbit cu destul interes în cadrul evenimentului “Moldova Business Week 2019”, proiect care pe 31 ianuarie a mai urcat o treaptă. Acum câteva zile, prin efortul direct al Agenției de Investiției din Republica Moldova, mai multe companii vinicole din regiunea Bazinului Mării Negre – Republica Moldova, România și Bulgaria – au decis să-şi coordoneze acţiunile pentru a beneficia de mai multă vizibilitate, care, la rîndul ei, va atrage intensificarea exporturilor la nivel internațional, creșterea numărului de oportunități în comerțul transfrontalier, dar și modernizarea sectorului agricol.

Proiectul este implementat de Agenția de Investiții din Moldova, partener lider al primului proiect transfrontalier din regiunea Bazinului Mării Negre în domeniul comerțului și cooperării din sectorul vinicol, împreună cu partenerii de dezvoltare, Camera de Comerț și Industrie - Stara Zagora (CCISZ) din Bulgaria și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Tulcea (CCIATL) din România.


Coordonatorul proiectului este Elena Oleinic-Slivinschi.

Elena Oleinic-Slivinschi consideră că proiectul pe care îl implementează vine să revoluționeze cooperarea sectorului vinicol din regiunea Bazinului Mării Negre, lucru care se poate obţine printr-o comunicare activă a părţilor interesate, prin coordonarea eforturilor şi printr-un interes constant de promovare a produselor vinicole. “În cadrul recentului eveniment, spune dânsa, au fost semnate primele 9 acorduri de colaborare cu reprezentanții vinăriilor din RM, printre care: Castel Mimi, Purcari Wines, Rădăcini, Combinatul de Vinuri "CRICOVA" S.A., Chateau Vartely Winery, ATU Winery, GOGU Winery, Chateau Cristi, „Mileștii Mici”. Mă bucur că am reușit! Mulțumesc colegilor Ștefan Iamandi, Alina Fortunatova și colegilor din Agenția de Investiții pentru suport în realizarea acestui prim pas important pentru implementarea cu succes a proiectului WINET”.

E de remarcat că semnarea acordurilor de colaborare a avut loc într-un format transfrontalier, împreună cu partenerii de proiect. În Bulgaria, compania Zaara Estate Winery și NGO-ul Club Dionysius din domeniul vinicol au semnat acordurile de colaborare. Alte 6 companii din România, au semnat acordurile de colaborare, printre care: Casa Niculițel, NicaHor Expert, Sarica Niculițel, Crama Habangia, Alcovin Macin, Crama Pivnițele.
La ceremonie au participat Ambasadorul României, Daniel Ioniță, Ambasadorul Bulgariei, Evgueni Stefanov Stoytchev, Secretarul de Stat Iuliana Drăgălin și Ștefan Iamandi expertul Oficiului Național al Viei și Vinului.

Rodica Verbeniuc, director general, Agenția de Investiții din Republica Moldova, a menționat că „Proiectul WINET se încadrează în strategia Agenției de Investiții de a dezvolta platforme de fortificare și extindere a posibilităților de promovare și export al produselor și serviciilor moldovenești. Mai mult, inițiativa marchează și o premieră pentru țara noastră, fiind pentru prima dată când Republica Moldova este partener și lider al primului proiect transfrontalier din regiunea Bazinului Mării Negre în domeniul comerțului și cooperării din sectorul vinicol. Platforma online WINET va fi un instrument de comunicare digital, eficient prin acces direct, rapid și fără costuri adiționale, pentru ca vinificatorii să-și poată asigura promovarea gratuită și creșterea propriei vizibilități. Este cert deja că Vinul Moldovei este ambasadorul țării noastre peste hotare, iar datorită calității înalte, anul trecut vinificatorii moldoveni au adus acasă peste 800 de medalii de la cele mai importante concursuri internaționale de profil. Ne dorim ca aceste reușite să se înmulțească, iar proiectul WINET va schimba modul de cooperare și va eficientiza comunicarea cu potențialii consumatori și distribuitori din regiune.”

Coordonatorul de proiect, Elena Oleinic-Slivinschi, a reconfirmat că WINET îşi are clar formulată agenda şi va urma cu perseverență câteva obiective: dezvoltarea primei rețele internaționale online de producători și exportatori; facilitarea accesului la rețeaua de distribuitori internaționali, cu potențial de a încheia direct contracte de colaborare; asigurarea accesului la o piață extinsă de comercializare a vinurilor, care cuprinde mai multe țări; optimizarea costurilor de promovare pe durata proiectului cu vizibilitate internațională în cadrul diverselor evenimente și pe rețelele de socializare; schimburi de bune practici în România și Bulgaria (20 de companii din Republica Moldova, cu titlu gratuit) şi altele.

Proiectul WINET se desfășoară în perioada 5 aprilie 2019 - 5 aprilie 2021 și este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional BLACK SEA BASIN 2014 2020. Valoarea totală a acestuia este de 686.996 euro.


Constantin Olteanu





Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus