Timpul.md

Editorial 25 Februarie 2017 | 09:11

Nu ne-a învins Voronin, nu ne va învinge nici Dodon

În noiembrie 2003, Vladimir Voronin nu ne-a învins, pentru că am ieşit în stradă împotriva federalizării. A existat un spirit colectiv de rezistenţă, de revoltă împotriva sclaviei pe care ne-o menea Dmitri Kozak, trimisul kaghebistului Vladimir Putin la Chişinău.

Pentru cei care au uitat ce ni se pregătea atunci, reamintesc. În Memorandumul Kozak (de reglementare a conflictului de pe Nistru), Transnistria urma să rămână republică, Găgăuzia urma să rămână autonomie, iar împreună cu restul teritoriului Republicii Moldova urmau să formeze Republica Federativă Moldova. Urma să se înfiinţeze un parlament central bicameral, în care Senatul ar fi avut 26 de membri, iar Camera Reprezentanţilor, 71 de deputaţi. În camera inferioară, deputaţii ar fi fost aleşi în circumscripţii electorale uninominale pe tot teritoriul noii federaţii, iar în cea superioară, Senatul, cei 26 de membri urmau să fie aleşi într-un mod ceva mai complicat. Un număr de 9 dintre aceştia urmau să fie aleşi de „republica transnistreană”, alţi 4 urmau să fie trimişi în Senat de autonomia găgăuză, iar restul 13 urmau a fi aleşi prin vot direct de pe tot teritoriul statului federal. Adică, inclusiv zona transnistreană şi cea găgăuză.

Având în vedere populaţia teritoriilor din stânga Nistrului, de acolo ar mai fi fost ales încă minimum un senator. Aceste mandate „garantate” adunate cu cele alese în teritoriul din dreapta Prutului din rândurile proruşilor, ar fi garantat o majoritate permanentă în Senat a partidei pro-ruse. Doar în Camera Reprezentanţilor, probabil, ar mai fi putut exista vreodată, teoretic, o altă majoritate decât cea prorusă. Dar dintre Camera Reprezentanţilor şi Senat, ghiciţi care ar fi fost camera decizională în privinţa tuturor legilor şi hotărârilor? Exact, Senatul. Un fapt interesant este că statul federal proiectat ar fi urmat să aibă doar doi subiecţi, Transnistria şi Găgăuzia, restul teritoriului nefiind numit în vreun fel. Chişinăul urma să rămână, formal, capitala federaţiei, însă nu este greu să ne dăm seama că toate deciziile s-ar fi luat, de fapt, la Tiraspol, secundat cu fidelitate de Comrat.

Asta ne aşteaptă şi în acest an. Trădătorul Igor Dodon a bătut palma, marţi, cu păpuşa numită Pavel Filip, un premier de paie, şi cu finul fidel Andrian Candu, un preşedinte de Parlament, în privinţa „reglementării conflictului transnistrean”. La rândul lui, „preşedintele parlamentului Transnistriei”, un oarecare Aleksandr Şcerba, a spus că Tiraspolul este gata să discute despre statutul zonei din stânga Nistrului, în anumite condiţii. Mai exact, Chişinăul trebuie să desfăşoare un referendum pe malul drept. Şi dacă asta s-ar întâmpla, Transnistria ar putea organiza şi ea un referendum. Declaraţia lui Şcerba este consecinţa unei vizite la Moscova, unde pretinsul speaker s-a întreţinut cu Constantin Kosaciov, preşedintele comitetului de relaţii internaţionale al Consiliului Federaţiei, camera superioară a Parlamentului Rusiei. Sclavul a fost la stăpân să ia noi ordine şi Kosaciov i-a ordonat să înceapă schimbarea macazului în legătură cu „reglementarea”. „Curatorul” lui Şcerba a declarat apoi că Moscova este interesată de încetarea „conflictului moldo-transnistrean”. „Sperăm că problema statutului Transnistriei nu va sta pe loc, schimbarea puterii la Chişinău va juca, posibil, un anumit rol”, a spus Kosaciov. El a deplâns faptul că de fiecare dată când au existat negocieri, „Republica Moldova a ales în defavoarea Lumii Ruse”.

Primele semnale există deja, următoarele nu vor întârzia să vină. În acest an, partida prorusă va încerca încă o dată să pecetluiască soarta Republicii Moldova. În urmă cu 13 ani nu au reuşit. Pe 25 noiembrie 2003, în Piaţa Marii Adunări Naţionale a avut loc o adunare cu peste 50 de mii de participanţi, organizată de practic toată opoziţia politică la adresa Partidului Comuniştilor. Am fost la acel miting. Anterior, avuseseră loc proteste numeroase şi în faţa Preşedinţiei şi a Parlamentului, timp de aproape o săptămână. Lumea se mobilizase şi nu dorea să accepte „federalizarea”, în fapt, un furt teritorial din partea Moscovei, faţă de noi.

Acum, va trebui să fim atenţi la evenimente. La timpul potrivit, va trebui să organizăm o campanie amplă de nesupunere civică şi nerecunoaştere a federalizării, dar şi de nerecunoaştere a statutului de autorităţi publice pentru trădătorul Dodon şi clica lui.
Nu ne-a învins nici măcar Voronin. Nu ne va învinge un Candu sau Filip.

Vom lupta.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus