Actualitate

Nu putem sta în faţa porţii Europei plângând să vedem dacă se deschide sau nu, Albania va continua să meargă pe calea statului de drept şi a reformelor”

În prezent, susţinătorii extinderii către Balcanii de Vest încearcă să obţină unda verde pentru începerea negocierilor înainte de summitul din luna mai de la Zagreb.

„Eu nu sper nimic” a declarat Edi Rama într-un interviu pentru Agenţia France Presse.

Ca o concesie faţă de Paris şi alte capitale care se opun extinderii, Comisia Europeană a propus o înăsprire a procedurii de aderare.

Bruxelles-ul va da publicităţii la sfârşitul lunii februarie noul raport cu privire la progresul reformelor de la Tirana şi Skopje.

„Trebuie să facem ceea ce trebuie să facem, indiferent care sunt deciziile europene”, continuă premierul Albaniei.

„Este singurul drum logic pentru viitorul copiilor noştri şi viitorul ţării”.

Procedura extinderii, precum şi reformarea funcţionării blocului european sunt teme care nu sunt în atenţia Tiranei, chiar dacă „şi (n.r. pentru Albania) este important ca Europa să se schimbe”.

„În acest moment (Uniunea Europeană) e în suferinţă şi nu funcţionează cum trebuie, este limpede, dar nu trebuie să continuăm să trăim în această psihoză a aşteptării unor evoluţii asupra cărora ţara nu are un cuvânt de spus”, a mai declarat Edi Rama care conduce guvernul albanez de şapte ani.

Cei 27 de membri ai Uniunii, în rândul cărora opinia publică este în unele cazuri împotriva ideii primirii unor state sărace, cer Tiranei să întărească măsurile de combatere a corupţiei şi a crimei organizate, precum şi statul de drept. Pentru a-i convinge pe partenerii europeni de seriozitatea eforturilor sale, Albania a adoptat o ordonanţă pentru consolidarea combaterii criminalităţii care prevede confiscarea averilor dobândite ilegal.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *