Timpul.md

Actualitate 27 Iulie 2020 | 06:31

Nunţile şi cumetriile, interzise până la sfârşitul verii. Petreceri permise

Luna august, una dintre cele mai aglomerate în ceea ce priveşte organizarea petrecerilor grandioase şi a nunţilor, va arăta diferit în acest an.

Din cauza situaţiei provocate de pandemia de COVID-19 cumetriile şi nunţile vor fi interzise până în data de 31 august, informează publika.md.

În schimb, agenţii economici din domeniul HORECA vor avea voie să găzduiască în incinta localurilor pe care le administrează grupuri de până la 50 de persoane pentru diverse petreceri tematice, cum ar fi zile de naştere sau mese de pomenire.

„În baza unor instrucţiuni clare sunt permise astfel de activităţi cu participarea unui număr redus de până la 50 de persoane. Va fi nevoie de respectarea unor reguli stricte, fără dansuri şi muzică sau alte activităţi de acest fel”, a declarat premierul Ion Chicu.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus