Timpul.md

Opinii & Editoriale 31 Martie 2014 | 07:01

O carte diferită

Din când în când printre multele cărți de poezie, proză, eseu, teatru, ce ies de sub tipar, câte un scriitor sau chiar o editură încearcă să scoată o carte experiment.

Așa e cartea lui Mitoș Micleușanu, Un milion de morți, apărută în 2012 la Tracus Arte. O carte care cuprinde un milion de sicrie, mici cât o literă. Aşa e toată cartea, acel semn ca un sicriu, replicat de un milion de ori. Sau Noul Testament pe care l-a primit soțul meu de la poetul V. Leac. Arată ca unul clasic, dar când îl deschizi are paginile goale, invitând glumeții să scrie un testament propriu. În aceeași linie, dar înaintea acestora e și cartea Petru, a poetului timișorean Petru Ilieșu.

Poetul e cunoscut în special pentru cartea manifest România Post Scriptum, în care apare magnificul poem Scrisoare deschisă despre fratele meu, domnului Gorbaciov, scris în octombrie 1989. Ca să înțelegeți despre ce e vorba, voi reda un fragment: „Nu auziți plânsetul țevilor goale de calorifer? / Nu auziți geamătul conductelor înghețate? Nu auziți în bezna odăilor bocetul uscatelor fire electrice? / Nu auziți chicotul foamei?" Scriitorul a reușit în aceeași lună să expedieze poemul la Radio Europa Liberă. Însă a fost receptat abia când în Timișoara începuse revoluția. În 18 decembrie, Ilieșu expediază din nou manuscrisul cu un post scriptum cutremurător: „Acum se moare de glonț în România, domnule Gorbaciov!"

Cartea Petru poate fi citită ca o autodedicație, însă poate însemna și altceva. În România post scriptum apare următoarea însemnare: „În memoria unchiului meu Petru (preot), spânzurat în pușcărie de comuniști, în 1949...". Petru sau patru plus cinci, cum e trecută pe pagina de titlu, e o carte experiment de 45 de pagini. Apărută la Editura „Planetarium”, în 1997, în condiții grafice excelente, pe hârtie reciclabilă și cu coperte negre, mate. Prima copertă nu are înscris titlu, ci doar reliefat, după modelul negru pe negru: Petru.

Într-o căsuță de doliu, cartea debutează cu următoarele versuri: „Dar mâine nu se va întâmpla niciodată nimic / și tu nu apari niciodată / fiindcă în inima ta, tu ai venit deja la mine". Pe următoarea pagină e scris de sus până jos, cu caractere foarte mici, pe rânduri de douăzeci de cuvinte, Petru. Undeva mai jos de jumătatea paginii, un cuvânt, tot Petru – evident, are alt font, fiind un pic mai mare decât celelalte.

Apoi întorci pagina și nu urmează, cum te-ai aștepta, numărul 7, ci se începe din nou cartea cu pagina numărul 1. La jumătatea paginii, din dreapta, e scris cu caractere foarte mari: Petru. Pe pagina numărul 2 același cuvânt, un pic mai mic. Și tot mai mic cu fiecare pagină. La pagina 45 deja ai nevoie de o lupă ca să citești Petru. Mai urmează o pagină. Nenumerotată. Complet albă. După calculele mele, în 97, Petru Ilieșu avea 45 de ani. O carte frumoasă, un obiect cu suflet. O astfel de carte poate să spună la fel de multe ca oricare alta, doar că altfel. Ești lăsat să brodezi, să îți imaginezi cuvintele lipsă.

Iubitorilor de poezie le dau o veste bună. România Post Scriptum, care cuprinde și poemul-scrisoare din 89, se va găsi de luna viitoare la Biblioteca Națională.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus