Timpul.md

Actualitate 10 August 2020 | 13:46

O companie rusească care reclamă presiuni din partea organelor de drept, s-a adresat preşedintelui Igor Dodon şi procurorul general, Alexandr Stoianoglo

 

Compania rusă „Юг Нефтепродукт” reclamă presiuni din partea organelor de drept din R. Moldova împotriva reprezentanţilor săi din conducerea companiei „Natur Bravo”. În acest sens, compania rusească a adresat un demers președintelui R. Moldova, Igor Dodon, și procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

În adresare se menţionează că, dat fiind faptul că „Юг Нефтепродукт” este cel mai mare creditor al „Natur Bravo” (3 milioane de de euro și 17 milioane de dolari, acordate în calitate de împrumut în 2015 și, respectiv, 2018), compania a decis să participe la administrarea întreprinderii prin reprezentanţii săi. Însă, ulterior a aflat din presă că reprezentanţilor săi li s-a intentat un dosar penal, ca urmare a unui denunț din partea fostului director și președinte al consiliului de directori al „Natur Bravo”, Evgheny Kheyman, și a soției acestuia, Susana Kheyman, calificat de Compania „Юг Нефтепродукт” drept „mincinos”.

Compania „Юг Нефтепродукт” precizează că e vorba de un dosar penal intentat pe numele directorului Galaev Muhmad, ale membrilor conducerii „Natur Bravo”, dar și al partenerului companiei - Sagaev Zaurbek.

„Din informațiile apărute în mass-media din R. Moldova, compania noastră a aflat că se pune o anumită presiune din partea organelor de drept asupra reprezentanților companiei, inclusiv asupra directorului Galaev Muhmad, a membrilor conducerii, dar și a partenerului nostru, acționarului Sagaev Zaourbek. Am depistat că această situație a apărut în urma deschiderii unui dosar penal pe numele responsabililor de la „Natur Bravo”. Dosarul penal a fost deschis în urma declarației fostului președinte al companiei, dar și a fostului director, Evgheny Kheyman, și a soției acestuia, Susana Kheyman”, se spune în adresare.

„Юг Нефтепродукт” susţine că informaţiile ce apar în presa din R. Moldova la această temă afectează activitatea „Natur Bravo”, îi ponegresc imaginea, dar şi defăimează conducerea.

Compania rusă consideră că reprezentanţii săi au devenit victime ale unei situaţii provocate de fosta conducere, în persoana fraţilor Kheyman, care ar fi manipulat cu informaţii false, şi cere implicarea factorilor decizionali pentru ca lucrurile să revină la normal.

De notat că, anterior, în presă a apărut o scrisoare a colectivului „Natur Bravo” în care se făcea referinţă la mai multe ilegalităţi care ar fi fost comise de fraţii Kheyman în perioada când au fost la conducerea companiei. De asemenea, angajaţii se arătau indignaţi că actualul conducător, Galaev Muhmad, şi echipa sa, sunt persecutaţi, după ce au înregistrat rezultate frumoase, pe când precedenta conducere, chiar dacă a comis multiple ilegalităţi, nu e trasă la răspundere.

Anterior, Evgheny Kheyman ar fi fost condamnat în Federația Rusă la 3 ani închisoare pentru escrocherie, cu confiscarea averii. Totodată, în 2018, fraţii Kheyman ar fi fost condamnaţi şi în R. Moldova pentru escrocherie şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus