Timpul.md

Opinii & Editoriale 9 Februarie 2010 | 17:56

O curricula, doua curricule

- Cum recunosti un functionar de la Ministerul Educatiei?
- Daca zice curricula, curricule - e de acolo...

Criza ameninta mereu obositul popor al tanarului stat R. Moldova, dar aceasta batrana cucoana capitalista abia acum isi face culcus si in invatamant, care si national se vrea, si in Europa se doreste, dar tot cu protapul spre Ural este.

Prin Conceptia invatamantului din Moldova (1989) invatamantul, primul, si-a anuntat reforma globala. In baza ei a fost creat un sistem modern de invatamant general si structurat un tezaur national-universal de valori ale educatiei, promovat prin curriculumul national.

Dar guvernarea comunista, iar acum si noul Minister al Educatiei, ii deterioreaza din interior invatamantului principiile umaniste si democratice, pe care si le-a declarat in Conceptie. A devenit indoielnic insusi caracterul definitiv si ireversibil al orientarii national-europene a invatamantului, caci ME este mai degraba „reactionar” - reactioneaza la problemele curente, decat „actionar” - unul care investeste in reforma educatiei: nu si-a formulat politici educationale care sa stopeze procesul de convertire a educatiei la totalitarism si sa relanseze reformele in invatamant, ca sa se vada, in sfarsit, ca invatamantul este o prioritate nationala nu doar declarata electoral, dar si una asigurata politic si managerial.

Cu oamenii fostei guvernari insa nu poti face politici educationale democratice. Iar la ME sunt mentinuti in functii-cheie oamenii fostei guvernari, ministrul aparandu-i inversunat de orice aluzie cu privire la orientarea lor ideologica si competenta profesionala, precum a facut-o, de ex., in emisiunea Buna seara din 5 februarie. Acum in ME activeaza persoane care au exclus din scoala Istoria romanilor, iar ministrul a aprobat in noua componenta a comisiei de redactare a detestatului Cod al invatamantului aceleasi persoane, carora acesta le datoreaza cele mai multe obiectii.

Nu e de mirare deci ca ME a preluat de la predecesorul sau proiecte in esenta antireforma, precum cel de „modernizare” a curriculumului si a standardelor educationale, lasandu-se amagit ca proiectul dat ar reprezenta tocmai relansarea reformelor. Spiritul critic - fara de care nu se accede la putere si nici reforme nu se fac - fata de proiectele preluate de la comunisti ar fi putut sa-i provoace pe capii ME la intrebari cu privire la esenta ascunsa a acestor proiecte. Dar „spiritul” a fost dezlocuit de „materie”, invers decat la batranul Hegel si la romanul C. Noica, si vigilenta sefilor ME a cedat vicleniei noii-vechii nomenclaturi, carul invatamantului fiind intors cu oistea spre rasarit, unde, se stie, Europa e mai putina.

O reforma globala a invatamantului modern, afirma specialistii, poate fi recunoscuta daca implica schimbari esentiale pozitive in cei patru piloni ai sai: curriculumul, manualele, formarea cadrelor didactice si evaluarea scolara. Adoptand curriculumul ca document conceptual-normativ, invatamantul s-a desolidarizat de conceptul educational sovietic, s-a autogenerat global si temeinic, datorita potentialului sau uman reformator.

Valoarea curriculumului este superioara fostelor programe scolare, caci ofera foarte multa libertate cadrelor didactice si elevilor. El este obligatoriu doar in componenta teleologie (ideal - scop - obiective), componentele continuturi si metodologii educationale fiind doar recomandate. Curriculumul este si cel mai democratic document normativ, caci imbina norma acceptata social si epistemologic cu libertatea de a face optiune pentru cele mai potrivite materii de invatare si metodologii educationale. Iar libertatea profesionala, la randu-i, determina si libertatea celor educati.

De aceea si a devenit termenul curriculum sinonimul reformei invatamantului. Dar, desi au trecut zece ani de cand curriculumul are viza de resedinta in invatamantul nostru, cei mai importanti „modernizatori” ai lui inca n-au invatat sa-i rosteasca si sa-i scrie corect numele, poluand constant eterul si hartia cu curricula si curricule, acest fapt aratand clar ca noii-vechii diriguitori ai invatamantului si stiintelor educatiei nu numai ca nu vor ajuta la re-integrarea europeana a acestora, dar vor tine ferm steagul spre rasarit, unde despre curriculum nu s-a prea auzit.

Neavand principii clare de „modernizare” a curricula si standardelor educationale - cum poti afirma ca modernizezi o lucrare, care a fost aprobata abia acum un an (standardele) si trei ani (curricula, editia a II-a)? - „modernizatorii” au inventat un pretext cu cea mai mare priza la public: curriculumul, chipurile, ar suprasolicita elevii si profesorii. In primul rand, identificarea curriculumului cu materiile de invatamant (o componenta a acestuia) este o greseala de fond. In al doilea, suprasolicitarea elevilor poate fi cauzata in egala masura de predarea proasta, manualele inadecvate sau de evaluarea incorecta. Evaluarile finale la limba si literatura romana, de exemplu, sunt aproape total neconforme scopurilor disciplinei.

Continuturile recomandate in curricula trebuie sa urmeze principiile de selectare si structurare stabilite. Dar nu volumul lor ar trebui sa ne ingrijoreze, ci modul cum inteleg „modernizatorii” ca acestea sa fie valorificate. Iar ei au inteles sa declare materiile din curriculum ca recomandate, iar in standardele educationale sa le faca obligatorii.

Astfel, una dintre cele mai mari libertati in educatie, implementate la noi prin curriculumul scolar - libertatea autorilor de manuale si a invatatorilor de a face optiune pentru volumul si calitatea materiilor de invatare, este anulata nonsalant de ”modernizatori”, coordonatorii lor fiind chiar de la ISE si ME.

Acestia isi reitereaza in mass-media pretextul ca „modernizarea” curricula s-a facut din nevoia „de a trece de la curriculumul intemeiat pe obiective la cel intemeiat pe competente”. Dar la p. 4 al Curriculumului de LLR in vigoare citim: „Obiectivele EL/ELA sunt formulate in termeni de competente de comunicare/literare/lectorale ...”. Prin urmare, deja avem un curriculum intemeiat pe competente, obiectivele educationale nefiind altceva decat competente proiectate a fi formate, iar competentele deja formate - achizitii ale elevilor, sau finalitati. A insista deci pe trecerea invatamantului de la obiective la competente inseamna a nu recunoaste omului capacitatea care-l deosebeste de alte fiinte: aceea de a-si formula obiective inainte de a actiona. Sau a inceput procesul de transformare a omului in maimuta si eu n-am ascultat stirea?

Ca sa para mai convingatori, „modernizatorii” au apelat si la cele zece tipuri de competente recomandate de europeni, dar, in loc sa le aplice prin adecvare, le-au impus prin suprapunere, fara sa tina cont de specificul disciplinei scolare. In consecinta, sistemul de competente literare-lectorale a fost distrus in Curriculumul de LLR, odata cu acesta fiind eliminata din invatamant si educatia literar-artistica.

Constatam astfel ca in realitate s-a produs nu o „trecere de la obiective la competente”, ci o trecere de la obiective la continuturi, adica s-a revenit subtil la conceptul sovietic de selectare si structurare a valorilor educatiei, „modernizatorii” formuland cele mai multe standarde educationale in termeni de continuturi. Aceasta inseamna ca, la fel ca pana la curriculum, profesorul va avea voie sa predea doar acele materii si doar in numarul de ore stabilite de minister.

Ca sa-si asigure succesul, „modernizatorii” consulta si cadrele didactice, pentru a arata ca „la noi e democratie”. Dar cum si cand au invatat profesorii sa evalueze curricula si standardele „modernizate”, ramane un secret profesional (ca, de altfel, si sumele ridicate de coordonatori), caci celor cca 80.000 de invatatori din 1400 de scoli li s-a propus un ghid de evaluare editat in... 350 de exemplare, iar pentru dezbateri publice s-a acordat doar o luna, majoritatea acestora fiind dominate de coordonatori, ca la Buna seara din 5 februarie.

Nu contestam necesitatea revizuirii periodice a curriculumului, dar orice interventie in acesta ar trebui sa se faca in conformitate cu conceptia disciplinei scolare, cu demersurile reale ale practicii educationale si cu respectarea dreptului de autor. Desi au declarat public ca lucrarile date nu sunt originale, ci reprezinta o revizuire a celor in vigoare, „modernizatorii” totusi le-au intitulat proiecte, ceea ce nu i-a impiedicat sa preia idei si fragmente din curriculumul in vigoare, ce apartin cu drept de proprietate intelectuala autorilor respinsi de ei, fapt pentru care ar putea plati nu numai cu scuze. Din Curriculumul de LLR, de ex., a fost respins chiar si coordonatorul (subsemnatul), autorii respinsi si sectorul Limba si comunicare de la ISE nefiind macar invitati la dezbaterile publice ale curriculumului ”modernizat”, precum s-a intamplat la 3 februarie curent si cum va fi si maine, caci locul unde vor fi prezentate avizele din raioane la Curriculum de LLR este tinut in secret.
Vlad Paslaru, profesor universitar
 

  • Un articol de:

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus