Timpul.md

Actualitate 5 Octombrie 2017 | 05:16

O dată în an e ziua noastră

Pe la început de octombrie – data se schimbă de la ministru la ministru - este Ziua Învățătorului. Deși ei mai sunt numiți profesori sau dascăli, eu țin mult la cuvântul „învățător”. El vine de la verbul „a învăța”.  

Fiecare dintre noi ține minte numele primei învățătoare. De pildă, pe a mea o chema Maria Ivanovna. Ea mi-a pus creionul, apoi tocul (stilou cu cerneală) în mână și așa, încetul cu încetul, am pornit să scriu, apoi să citesc, să gândesc, să răspund, să alcătuiesc enunțuri etc. Aproape orice om a avut acest parcurs, nu s-a schimbat prea mult de atunci, căci și azi picii merg cu sfială la școală, apoi devin curajoși sau, uneori, prea „liberi”. De aceea învățătorilor de azi le e mai greu, căci copiii „emancipați” sunt greu de educat.

Dintotdeauna școala se construia lângă o biserică și copiii de orice vârstă mergeau și pe la biserică sau cel puțin își aminteau de Dumnezeu și uitau să facă rele. Astăzi școala e alta. Ea crește tineri liberi, independenți, uneori lipsiți de credință, și este din greu tot mai greu. Educația, azi, în statul cu nume R. Moldova e o cenușăreasă. Învățătorilor li se încredințează tânăra generație pentru nouă sau 12 ani, dar, la un moment dat, aceștia trebuie filmați la teste și examene, cum stau câte patru ore în picioare la BAC (într-un colț, fără să se miște), urmărind ca absolvenții să nu copieze. Sunt de acord că e o lecție bună, dar orice copil trebuie educat din clasa întâi până în clasa a XII-a ca să nu copieze.

Salarii mici, condiții precare, elevi lăsați la voia întâmplării – iată școala de azi. Statele care au neglijat educația sau au lăsat adevăratele reforme pentru mai târziu au rămas în afara educației elitare, competitive. Tinerii de aceea și pleacă pe unde apucă, fiindcă vor și ei studii de calitate, vor și ei o viață mai bună. Tocmai sărăcia noastră se datorează și nepăsării față de educație atât din partea cetățenilor, cât și a guvernanților. Se creează impresia că cei de la putere special își doresc să crească o generație de ignoranți și analfabeți, pentru a-i putea manipula cu ușurință. Într-un fel, dacă oamenilor acestui stat prea puțin le pasă de educație, statul „profitor” se preface că promovează reforme sau că mărește salariile (pe ici-colo cu 100 de lei). Într-un cuvânt e pur fariseism!

Dacă e să vorbim de învățământ și educație românească, am putea aminti cei 22 de ani, când Basarabia s-a aflat în Patria-mamă, România (1918-1940). Atunci s-a lichidat analfabetismul, s-a studiat geografia și Istoria Românilor, după cum îmi povesteau părinții. Atunci, pur și simplu, oamenii au înțeles cât de importantă este știința de carte.

Apoi au venit sovieticii cu altă școală, alte științe și alți învățători, dintre care unii erau veniți de prin fundul Rusiei. Educația ideologizată, comunistă, a creat omul sovietic, omul fără țară, fără limbă, fără istorie, fără elite naționale. După adoptarea Declarației de Independență și apariția statului R. Moldova, lucrurile erau pe calea cea bună. Dar a venit Voronin și comuniștii săi și iar am făcut un pas înapoi: discuții despre Limba Română, Istoria Românilor, trebuie sau nu trebuie învățată ori redenumită. Ce face învățătorul în această situație? El e mereu pe baricade! Luptă și educă, învață și îndrumează pe calea adevărată a Luminii lui Dumnezeu, a culturii naționale, a Limbii Române, a Tricolorului. Ei, învățătorii, încearcă să țină sistemul educațional pe linie națională, să-l modernizeze, să-l europenizeze. Cu părere de rău, nimeni nu observă cât efort face un învățător, când într-a-ntâia sunt câte 35-40 de elevi în clasă. Deci, are în față 80 de ochi, care așteaptă lumină, căldură, înțelegere doar de la doi ochi. Câtă putere, câtă credință și dragoste îi trebuie unui asemenea învățător? Nimeni nu-mi va putea răspunde la această întrebare.

Mai târziu ai venit la putere dodoniștii, cu președintele lor. Iarăși s-a început vechea poveste cu art. 13 din Constituție, cu limba moldovenească, cu Istoria Moldovei etc. Adică, ne întoarcem înapoi, când învățătorii abia intraseră în echilibrul de a educa cetățeni buni. Uneori disperați, alteori resemnați, de multe ori neîmpăcați cu viața pe care o au, învățătorii au rămas de veghe în „lanul” adevărului, ca ciocârliile, pentru a nu fi tăiați de coasa minciunii.

Educația, în statul R. Moldova, tinde spre europenizare, dar această cale e cam lungă, și cu pași timizi pășește spre Europa. Generația ce vine are menirea să repare ceea ce distruge Dodon cu socialiștii și să demonstreze că școala este o instituție a viitorului.

Deși acest text se intitulează „O dată pe an e ziua noastră”, pot spune că Ziua Învățătorului este în fiecare zi, când el iese la catedră, când scrie pe tablă, când explică un termen sau face niște concluzii împreună cu discipolii săi. Școala e bună, dacă are învățători și elevi buni. Iar statul, la rândul său, trebuie să-și asume unele responsabilități și să se țină de cuvânt.

Învățătorul primește flori de trei ori pe an: la 1 septembrie, de 31 mai și de Ziua Învățătorului. Totuși, el nu trudește pentru florile din vază, dar pentru floricelele cu doi ochi, care stau în bănci cu caietele și cărțile deschise. Chemarea învățătorului nu este de a crea genii, nici mediocri, ci de a zidi oameni, care să fie gata de fapte mari în numele Adevărului, Dreptății, Bunătății și Luminii.
De Ziua lor, învățătorii se vor afla în clasele lor, la catedre, în fața discipolilor. Și Lecția va continua...  

Alexandra Tănase

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus