UE / Nato

O vizită de răspuns la Bruxelles

Potrivit unui comunicat al Guvernului, delegaţia moldovenească este condusă de premierul Vlad Filat. Acesta este însoţit de ministrul şi viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă şi, respectiv, Natalia Gherman, precum şi de şeful Departamentului Integrare Europeană al MAEIE, Valeriu Gheorghiu.

În cadrul vizitei, oficialii moldoveni vor avea întrevederi cu Herman Van Rompuy, Preşedintele Consiliului European, Jose Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei Europene, Stefan Fule, Comisar pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate şi Kristalina Georgieva, Comisar pentru Cooperare Internaţională, Ajutor Umanitar şi Gestionarea Crizelor.

Republica Moldova ocupă o poziţie privilegiată în cadrul Parteneriatului Estic (PE), datorită calităţii şi ritmului reformelor implementate de-a lungul anului 2010. Acesta a fost unul dintre punctele evidenţiate la Chişinău de miniştrii de Externe Carl Bildt (Suedia) şi Radoslaw Sikorski (Polonia).

Vinerea trecută, în cadrul unui briefing de presă comun al premierului moldovean, Vlad Filat, şi preşedintelui PE, Jerzy Buzek, s-a anunţat că PE a aprobat decizia privind acordarea asistenţei macrofinanciare pentru RM în valoare de 90 milioane de euro, precum şi posibilitatea acordării unei asistenţe în valoare de 100 milioane de euro prin proiectele politicii regionale. Iar luni, pe 13 decembrie, atitudinea pozitivă a UE faţă de RM a fost reiterată în cadrul reuniunii ministeriale a Parteneriatului Estic, care s-a desfăşurat la Bruxelles. „O dinamică foarte pozitivă continuă să caracterizeze relaţiile UE-RM, Moldova contribuind activ la aceasta. Aţi făcut paşi importanţi în consolidarea democraţiei”, se arată în raportul reuniunii despre implementarea Parteneriatului Estic. Miniştrii europeni au remarcat şi progresul ţării noastre în negocierile asupra Acordului de Asociere, lansat în ianuarie 2010, precum şi ambiţia guvernului de a începe negocierile asupra Tratatului de liber schimb aprofundat şi comprehensiv şi a unui Plan de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize.
————————————–


Iurie Leancă, ministrul de Externe al RM: „În ultimul an a avut loc o cooperare fără precedent între RM şi UE. Nu văd motive care ne-ar împiedica să fim un potenţial candidat pentru aderarea la UE. Cred că noi am fi pregătiţi pentru aceasta în următorii 10 ani”.


Carl Bildt, ministrul de Externe al Suediei: „Nici Suedia, nici Polonia nu au gaz, în schimb sprijinul acestor ţări poate ajuta RM să încheie un acord de liber schimb şi aprofundat cu UE, care va contribui pe termen lung la dezvoltarea economiei”.


Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European: „Nu sunteţi singuri. Sunteţi o adevărată naţiune europeană. Suntem interesaţi, în primul rând, de rezultatul bun al reformelor voastre, pentru că acestea sunt în beneficiul cetăţenilor voştri”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *