Timpul.md

Comentariu 13 Decembrie 2011 | 05:58

Onoje preşedinte!

John Onoje a ieşit pe scena publică de la Chişinău ca o pată de culoare, dacă ar fi să ne exprimăm plastic. 

Pe mulţi dintre locuitorii Chişinăului îi irită manifestările noului cetăţean al Republicii. Întrebarea-cheie referitoare la Onoje: Ce vrea ăsta, să facă el ordine la noi în ţară? Asta ca să nu reproduc alte expresii mai dure. Această atitudine exprimă o frustrare profundă. De fapt, problema este că locuitorii Republicii Moldova nu pot face ordine la ei în ţară. Ar vrea un preşedinte care să îi reprezinte însă, din păcate, nu îl pot alege. Cetăţenii R. Moldova sunt lipsiţi de dreptul de a alege conducătorul ţării.

În realitate, R. Moldova navighează după cum bate vântul prin alte părţi. Alegerea preşedintelui de către Parlament este o şmecherie care să asigure faptul că R. Moldova nu va naviga conform voinţei cetăţenilor. Deciziile sunt luate în câteva grupuri restrânse care au reprezentanţi în Parlament. Meciul desfăşurat în ultimii doi ani are o singură miză: blocarea R. Moldova într-o zonă cenuşie, între două imperii (cu perspectiva de ancorare fermă în sfera de influenţă a imperiului venit aici în urmă cu 200 de ani). Nu prea contează ce vor cetăţenii R. Moldova: li se dă impresia că participă la conducerea statului prin vot o dată la patru ani. Şi cam atât, restul deciziilor se iau în altă parte.

Iar dacă preşedintele care va fi sau nu va fi ales de Parlament reprezintă prea puţin interesele cetăţenilor, de ce să existe vreo iritare dacă pe preşedinte îl cheamă Ursu sau Onoje? Şi Ursu, şi Onoje reprezintă la fel de mult cetăţenii. Eu chiar aş înclina în favoarea lui Onoje. Proaspătul cetăţean cel puţin spune lucrurilor pe nume: Transnistria este ocupată de ruşi, procesul rusificării nu a fost oprit, cea mai simplă soluţie ar fi unirea cu România. John Onoje este copilul din basm care spune că regele e gol, că intrigile politice de la Chişinău nu au vreun sfârşit previzibil în actualele condiţii.

De ce sunt mulţi moldoveni supăraţi pe John Onoje? El spune ceea ce majoritatea ştiu foarte bine, doar că din ce în ce mai puţini au curajul să afirme aceste chestiuni. Să ne imaginăm cum ar fi cu Onoje preşedinte al R.. Moldova. Ce ar putea face? Mai nimic practic, ar putea da nişte declaraţii de presă destul de vesele. Oricare alt politician de la Chişinău ajuns preşedinte va avea declaraţii de presă absolut previzibile şi cât se poate de plicticoase. Adevăratele discuţii şi negocieri s-ar purta în spatele uşilor închise. Onoje nu ar putea să îmbunătăţească situaţia economică a Republicii, nici să rezolve conflictul transnistrean. Niciun preşedinte „clasic” nu ar putea să le vină de hac acestor probleme. Până la urmă, nu cred că are importanţă cine este şi cum arată preşedintele R. Moldova. Poate să fie Ivan sau Ion - şi la fel de bine John, mari schimbări nu sunt de aşteptat. De fapt, acesta este şi mesajul real al lui John Onoje: funcţia de preşedinte al R. Moldova nu mai reprezintă nimic în actuala configuraţie. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus