Externe

ONU va trimite trupe de elită pentru apărare patrimoniului mondial

Agenția ONU care are grijă de patrimoniul mondial, a aprobat propunerea Italiei de a trimite trupe pentru apărarea siturilor de atacurile militanților islamiști.

Dario Franceschini, ministrul patrimoniului cultural din Italia a anunțat că 53 de țări au votat în favoarea acestei propuneri, relatează AFP. În urma deciziei, ONU urmează să trimită pacificatorii cunoscuți datorită căștillor distinctive de culoare albastră către siturile arheologice importante, care pot suferi din cauza atacurilor teroriste, a dezastrelor naturale sau a războielor.  Cunoscutele „căști albastre” vor avea misiunea să apere siturile de distrugere.

Organizația Națiunilor Unite încă nu a conturat un program al acestei misiuni, dar Dario Franceschini a sugerat că cei care vor pleca să apere patrimoniul vor putea învăța de la poliția de cultură și patrimoniu din Italia, care desfășoară misiuni de instruire în întreaga lume.

Anteiors, UNESCO a condamnat atacurile Statului Islamic pentru distrugerea patrimoniului cultural, care includea Moscheea Profetului Yunus și distrugerea artefactelor din muzeul Mosul. De asemenea, Statul Islamic a fost acuzat pentru distrugerea a 10 monumente istorice și religioase Timburku din Mali.

Sursa: TIMPUL.MD / tradaptare QZ.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *