Timpul.md

Cultură 10 Octombrie 2018 | 05:38

PAGINA DE ISTORIE - Călăii /// Executat pentru că a votat Unirea

Nu vom fi fericiți atâta timp, cât ne vom iubi călăii… Mă uit cum unii își agață demonstrativ în piept panglica sf. Gheorghe, fără să conștientizeze că în dosul ei stă nu numai victoria asupra fascismului, dar și crimele regimului totalitar comunist din URSS. Cred că va fi nevoie de multe zeci de ani până vom developa doar parțial crimele comise de acest regim. 

Executat pentru că a votat Unirea

În 1984, la Iași, profesorul universitar Vasile Harea, originar din s. Susleni, jud. Orhei, scria articolul Execuții barbare, care a fost publicat tocmai pe 18 mai 1995, în ziarul Literatura și Arta. Scris din memorie, cu puține surse documentare, care pe atunci erau foarte secretizate, articolul conține anumite imprecizii, dar în mare atinge subiectul CASELOR MORȚII din Chișinău:

„Execuțiile pe care le voi povesti au fost barbare nu numai în sensul că cei omorâți ar fi fost torturați. Ei au fost împușcați în ceafă, după metoda cunoscută a NKVD-ului. În anul 1941, la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august (orașul Chișinău fusese eliberat prin lupte în ziua de 20 iulie 1941), la vila numită Cerkez, după primul ei proprietar, dar care în perioada interbelică, din cauza morții proprietarului și în lipsa moștenitorilor, a revenit statul și, după 1920, statul român (la inițiativa basarabenilor) a donat-o generalului, apoi mareșalului Badoglio, devenit prim-ministru al Italiei, și în această calitate și-a dat adeziunea la recunoașterea la Conferința de Pace de la Paris a Unirii Basarabiei cu România, au fost găsite 30 de cadavre. Cadavrele intraseră în proces de putrefacție și nu mai putea fi recunoscută identitatea lor. Dar în buzunarele pantalonilor li s-au găsit sentințele scrise în limba rusă, că au fost împușcați după decizia organizației NKVD-ului, specificându-se și numele de familie al celui executat.

Între alții au fost împușcați cei doi fii ai lui Vasile Țanțu, cu motivarea că sunt fiii lui V. Țanțu. Doi tineri, dintre care unul avea numai 17 ani, nici nu era major. Tatăl murise înainte de 1940.”

Vasile Țanțu a fost acel învățător din s. Horodiște, r-nul Călărași, care a fost delegat la Congresul Militarilor Moldoveni ce și-a ținut lucrările în perioada 20-28 octombrie 1917 și la care s-a decis formarea Sfatului Țării. Țanțu a condus biroul de fondare a primului parlament basarabean. La 27 martie 1918, el a votat Unirea Basarabiei cu România. Probabil, aceste fapte nu au fost iertate nici fiilor lui: Pavel, angajat la radio Chișinău și Petre, învățător. În Arhiva Națională a RM, se păstrează lista la doar 16 din cele 30 de persoane împușcate în acea zi, care au fost ulterior identificate.

Erau împuşcați din spate în cap, de către doi călăi

După 28 iunie 1940, în vila Cerchez s-a instalat unul din sediile NKVD-ului. Iar în 1941, după eliberarea Chișinăului, armata română a găsit aici 75 de cadavre, împușcate de călăii securității sovietice. Sentințele erau aprobate la Moscova, după cum era obligatoriu.

Timpul ne-a adus și confirmarea documentară a acestor crime. În „Documentul 29” al Siguranţei, din 8 septembrie 1941, publicat în volumul istoricului-arhivist Alexandru Moraru „BASARABIA MAREȘALULUI ANTONESCU. Documente și materiale”, se arată:

„Urmărind stabilirea actelor de atrocitate şi banditism, comise de autorităţile sovietice în timpul ocupaţiei până la evacuarea Basarabiei, s-au cules o serie de informaţii privind desfăşurarea acţiunii teroriste asupra populaţiei locale, terorism, executat mai ales prin intermediul serviciului NKVD-ului şi a brigăzilor de securitate NKGP, înfiinţate în ultimul timp. Totodată în ziua de 30 august a.c. s-a reuşit să se identifice şi unul din locurile amenajate special pentru executarea şi înmormântarea deţinuţilor politici. În locul fostului Consulat Italian de pe strada Viilor, în prezent ars complet, în partea din fund a curţii într-un loc viran camuflat cu scânduri înalte în parte arse, se găsesc mai multe gropi mari, unele proaspete, iar altele mai vechi în care se află îngropaţi de-a valma mai mulţi oameni politici executaţi. S-au găsit şi două tărgi pline de sânge cu urme de gloanţe la extremităţi, ceea ce denotă că persoanele puse pe tărgi, dacă aveau convulsiuni, li se trăgea focuri de revolver în cap pentru a se asigura că este mort (loviturile de armă se văd la capătul tărgilor).

Din informaţiunile culese şi din cercetările făcute reiese că execuţia se făcea după sistemul CEKA, prin împuşcare pe la spate în cap de către doi călăi, dintre care unul evreu, şi altul rus care-şi exercitau atribuţiile în mod consecutiv. De-asemenea s-au găsit mănuşi lungi de cauciuc pline de sânge, cu care se ridicau cadavrele însângerate şi se aruncau în groapă. Execuţia se făcea în beciul consulatului, unde sunt urme evidente de aceasta şi unde s-au găsit şi cele 2 tărgi şi mănuşile. (…) S-au mai găsit şi o căldare şi un panou de carton cu numeroase perforări de gloanţe care din cercetări era folosit pentru exerciţii de tragere în vederea execuţiei. Lovituri de gloanţe şi câteva proiectile se mai află şi azi în peretele subteranei unde se făceau împuşcările. Efectuându-se deshumarea, s-au scos din gropi comune un număr de 75 cadavre până în seara zilei de 7 septembrie a.c., când s-a întrerupt lucrul. După actele găsite la ei, în majoritate sentinţe de condamnare, s-au identificat numiţii: (…) preotul Tudorache, Nazarov, subdirector la Banca oraşului, Tâslaru Ion, Banu Ilie, funcţionar CFR, Doroftei Dionisie (informator CШA, SUA – n.red.), Truscă Ene Grigore, Schiba Nicolae, Vieru Dumitru, Guţu Teodor, căpitan pensionar, Roşca Ilarion, şef de secţie de Jandarmi în Comuna Străşeni, Suruceanu (fără alt nume, deoarece nu s-a putut ceti în sentinţă), Popescu Ion, funcţionar comunal, şi Bădăluţă, fost primar în Comuna Durleşti. Dintre cadavrele neidentificate se observă un cadavru îmbrăcat în rasă preoțească, elevi din liceu identificaţi după şepci, studenţi şi restul de cadavre după îmbrăcăminte par a fi oameni intelectuali.

Dintr-o groapă au fost scoase 15 cadavre dintre care unul a fost identificat după sentinţă a lui Cernevschi Vladimir, fost şef de secţie de gardieni publici la chestura Chişinău, ceilalţi neidentificaţi. Toţi sunt legaţi la mâini, iar Filipenco, fost agent la CШA (SUA –n.red.) armată, are şi picioarele legate. (…) Cadavrele au fost expuse la dispoziţia publicului pentru a se putea identifica după ce au fost dezinfectate de medicul Legist Filatov Petre. În ziua de 7 septembrie 1941 s-a oficiat un serviciu religios de un sobor de preoţi în frunte cu Mitropolitul Bălan al Ardealului, după care cadavrele au fost băgate în sicrie de lemn împodobite cu flori şi aşezate pe care cu boi, în formă de cortegiu şi înmormântate în cimitirul ortodox, într-un loc rezervat pentru aceasta.”

Mama călăului se ruga cu candela aprinsă pentru el

Siguranţa română a găsit şi martori oculari ai celor întâmplate. Depoziţiile acestora pot fi găsite în „Documentul 31” din aceeaşi carte:
„Am interogat pe numitul Lazo Andrei, de ani 54, de origine etnică român, care este domiciliat pe str. Sfatul Ţării (Viilor) vis-a-vis de fostul Consulat Italian, acesta declară:

Pe timpul ruşilor, în localul donat de guvernul român mareşalului Badoglio, a fost instalată secţia operativă a NKVD-ului, care a fost instalată cam pe la Crăciun în anul 1941. Aici erau mereu aduşi arestaţi, de două maşini, una neagră şi alta gri, ambele mari şi puternice. Acestea erau maşini dube cu vreo 10 celule, în care se băgau arestaţii. Maşinile nu circulau decât noaptea între orele 23-4 dimineaţa. Cu acestea se ridicau arestaţii, iar locul pe unde treceau provocau teroare. De multe ori se auzeau noaptea focuri de armă, dar în ziua de 13 iulie a.c. a auzit mai multe focuri sub forme de save, care au durat cam până în ziuă. În continuare a auzit că execuţia era făcută de doi călăi, pe care nu-i cunoaşte la figură, dar ştie că unul era evreu, iar celălalt rus. Adaugă că toţi vecinii din împrejurimi spuneau despre călăul rus când se ducea la execuţie, mama sa o bătrână rusoaică credincioasă care în tot timpul cât fiul ei lipsea de acasă, se ruga cu candela aprinsă lui Dumnezeu pentru el.”

Cred că există și alte edificii pe care, în anii 1940-41, apoi începând cu august 1944, NKVD-ul le-a folosit ca locuri de exterminare. De aceea suntem datori să instalăm un monument cu numele celor împușcați. Măcar astfel să ne aducem aminte de cei condamnați la moarte martirică...

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus