Timpul.md

Opinii & Editoriale 12 Martie 2018 | 09:29

Panoul de onoare

Săptămânile trecute v-am vorbit despre „panoul rușinii”, acele reclame uriașe în care așa-zișii oameni simpli își manifestă susținerea față de un politician sau altul.

În articolul meu era vorba despre Dodon, dar am precizat atunci și precizez și acum că acest tip de afișare e rușinos indiferent de politicianul susținut. Cu atât mai mult în Moldova, unde nu avem un politician care să ne inspire încredere.

Dar pentru că e bine să avem una caldă, una rece, ca să fim mai sănătoși sufletește, e timpul să vorbesc despre panoul de onoare al zilelor noastre. Așa cum bănuiți, cei vrednici de toată admirația în aceste zile sunt primarii și consilierii care, rezistând presiunilor politice, reușesc să semneze – fie și simbolic – Unirea cu România.

Am văzut în presă anumite ironizări la adresa lor tocmai pentru faptul că această unire e simbolică, deci – din anumite puncte de vedere – nulă. Însă nu știu dacă cei care își permit ironii la adresa acestor oameni și-au asumat vreodată un risc.
Din fotoliile largi și moi e foarte ușor să luăm peste picior acțiunile de bună credință și – de ce să nu o spunem? – de mare curaj ale acestor oameni pe care trebuie să îi respectăm. Ei își asumă riscul unor presiuni și persecuții politice pe care doar le putem bănui. Își asumă oprobiul unor potențiali votanți, fiindcă e limpede pentru oricine că nu toți oamenii dintr-un sat pot fi într-un gând.
Într-un context în care mulți oameni se tem încă să își asume apartenența etnică, într-o societate în care riști oricând să fii blamat pentru o poziție verticală în problema identității, e mare lucru să faci – chiar și simbolic – o declarație de unire. Cum spunea Spiridon Vangheli, încă trăim cu spaima de a spune că suntem români.

Dar uite că nu toți se tem. Fiecare semnatar al acestor declarații ar trebui să stea în primele rânduri ale oricărui panou de onoare din zilele noastre. Pentru că dacă ceva se pierde cu fiecare zi, dincolo de resursele financiare ale acestui stat, e verticalitatea celor care ne reprezintă. Modelul îl știți foarte bine de câțiva ani: „m-am răzgândit”.

Cam despre așa ceva e vorba în politica de la noi. Migrarea de la un partid la altul, balansarea între Est și Vest, declarații contradictorii de la un ceas la altul. Trăim în epoca „răzgândacilor”, a oportunismului, a reorientării continue și avem mare nevoie de semnale că mai avem printre noi buni purtători de coloană vertebrală.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus