Timpul.md

Ultima oră 19 Aprilie 2010 | 14:15

Parlamentul European ar putea să-şi amâne şedinţele

Oficialii europeni se tem că, din cauza norului de cenuşă provocat de erupţia vulcanului islandez, ar putea fi amânată şedinţa Parlamentului European.

„Mulţi dintre membrii PE sunt în deplasări, iar şedinţele ar putea fi amânate din cauza lipsei de cvorum. Deputaţii care sunt în Bruxelles se pot deplasa, dar unii europarlamentari trebuie să vine cu trei curse, ceea ce practic, la moment, e imposibil”, a declarat purtătorul de cuvânt al PE, Marjory van den Broeke, citat de EUobserver.

Potrivit legislaţiei europene, pentru ca votul să fie declarat valabil, la şedinţă trebuie să fie prezenţi cel puţin o treime din cei 736 de deputaţi.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus