Actualitate

Patriotismul steagurilor nefluturate

„Patriotismul nu este o izbucnire de emotie scurta si nebuneasca, ci o daruire linistita si statornica de o viata”

(Vicepresedintele american A. E. Stevenson)

Prima vizita externa realiza de presedintele Romaniei in RM este consecinta fireasca nu doar a promisiunilor electorale ale candidatului Traian Basescu, ci si a relatiilor speciale care exista acum intre cele doua state. Prima vizita a oricarui presedinte al Romaniei la Chisinau trebuie sa devina cutuma politica. Cortegiul guvernamental, declaratiile facute, atmosfera de la Chisinau – toate sugereaza ca vizita lui Basescu e un eveniment cu potential exceptional, ce ar putea deveni istoric. Deocamdata, ramane sub semnul lui „ar putea sa fie”.

Doua tipuri de nationalism

In orice comunitate cu un profil bine conturat asumarea identitara se face pe doua paliere, pe care anglo-saxonii le numesc „nationalismul steagurilor fluturate” si „nationalismul steagurilor nefluturate”. Primul inseamna exprimarea mai degraba oficiala sau oficializata a identitatii nationale, adica la ceremonii, parade, date semnificative si vibrante in memoria comunitara a etosului. Este momentul cand discursurile oficiale duduie, fanfarele canta, steagurile ies pe strazi si sunt fluturate ostentativ si temeinic. Dar paradele se termina, ceremoniile se incheie, fanfarele mutesc. Ce ramane dupa? Ramane „nationalismul steagurilor nefluturate”, acel „nationalism de fiecare zi” – neostentativ, cotidian si „banal”, precum il numeste un sociolog britanic.

Acesta are, in principiu, doua „functii”. In primul rand, este partea nevizibila sau neostentativ vizibila a unei asumari consistente, ce ar trebui sa fie tocmai motorul si temelia celui dintai. Este acel tip de nationalism – fara conotatii negative – infiltrat tacit in manuale, presa, discursuri publice si care exista, neconstientizat, in mentalul comunitar. E ceva care te instituie identitar fara ca sa faci caz de el. Manifestarea lui publica e o latenta, dar care se exprima in situatii speciale. Esti ceea ce esti, dar afli asta sau ti se reaminteste asta, daca e cazul, in contexte paradoxale, fericite sau dramatice, violente sau festive, emotionante insa, de fiecare data, si definitorii pentru tine.

„Activismul prin resemnare”

In al doilea rand, si acest aspect ne intereseaza mai mult aici, „nationalismul banal” este motorul care alimenteaza perpetuu nu doar asumarea identitara/nationala, ci si angajarea identitara. Altminteri spus, te angajezi in numele unui ideal de acest tip nu doar cand fanfarele canta, steagurile sunt fluturate sau luminile reflectoarelor sunt atintite asupra ta. E nationalismul… dintre sarbatori. Ceea ce te mentine „in priza” e tocmai convingerea intima, dar profunda, ca servesti un ideal pentru care sacrificiile merita facute chiar si cand nu sunt (re)cunoscute de catre altii, indiferent de domeniu. Adica, esti dispus sa iti traiesti angajamentul, cel mai adesea, sub semnul unui anonimat aproape fatal. Este ceea ce Mircea Vulcanescu numea, in textele sale interbelice, „activismul prin resemnare”. In paranteza fie spus, aceast tip de angajare – „opusa activismului prin disperare” – este cea care ar fi mobilizat atunci straluciti membri ai generatiei interbelice sa isi asume functii administrative anonime atunci cand imperativele vremii o cereau.

Nasterea demagogiei

Relatia dintre cele doua tipuri de asumare identitara/nationala trebuie sa fie coerenta, desi nu neaparat cauzala. Ceea ce trebuie sa functioneze aici ar fi o dependenta mutuala, in sensul in care „nationalismul banal” alimenteaza si legitimeaza „nationalismul steagurilor fluturate”, iar acesta il exprima si exemplifica public pe cel dintai. Osmoza buna da o societate puternica si coerenta. In cazul unor fracturi dintre cele doua tipuri, societatea nu poate functiona fericit, caci gripajele sunt regula – nu exceptia – evolutiei ei. Cand cele doua paliere ale exercitiului identitar nu sunt coerente si nu se alimenteaza reciproc si firesc, rezulta doua lucruri: pe de-o parte, este semnul unei incoerente identitare mai adanci si care nu poate fi ostoita prin operatii estetice superficiale (sarbatori impuse de sus in jos). Pe de alta parte, este momentul cand se nasc lozincile, discursurile grandilocvente si retorica bombastica. Intr-un cuvant, demagogia.

Entuziasmul bine temperat

E timpul sa revenim acum la miza majora a acestui articol – vizita masiva a autoritatilor din Romania, in frunte cu presedintele Basescu, la Chisinau. Tot ce s-a petrecut acolo sta sub semnul unei potentialitati excelente. Dar care, ca sa capete cu adevarat semnificatie istorica, trebuie fructificata, pe ambele maluri ale Prutului. Acesta va fi testul patriotismului real – inainte de toate al elitelor politice, dar nu numai. In ceea ce priveste Bucurestiul – tocmai pentru ca sa nu devina si acest eveniment un „ar fi putut sa fie”, dar nu a fost – angajamentele asumate trebuie sa se transforme de aici inainte in obiective strategice, insumate intr-un proiect. Incepand de la cele 100 milioane credit nerambursabil, trecand prin cele 12 acorduri bilaterale a caror negociere a fost inghetata inca in 2008, bursele de studii si recunoasterea lor, conectarea energetica, cele 130 de mln. de euro, fonduri europene pentru proiecte comune si pana la cele 150.000 de cetatenii romanesti promise in 2010.

Sa fim bine intelesi. Nimeni nu pune la indoiala sinceritatea acestor declaratii. Dar capacitatile logistice, structura guvernamentala precara pe directia Est si, mai ales, angajamentele morale in directia Chisinaului ale unor functionari de la Bucuresti sunt chestiunii care trebuie sa fie asezate, fie si preventiv, sub semnul indoielii. Au existat prea multe ezitari pana in acest moment, dincolo de blocajele evidente si totale ale regimului Voronin, pentru ca spiritul critic sa fie suspendat. Miza care s-a ridicat la Chisinau prin vocea consecventa a presedintelui Basescu este prea mare pentru ca cineva sa isi permita sa o risipeasca. In plus, caderea in jubilatie dupa declaratiile facute acolo ar putea duce la concluzia – absolut falsa – ca toate problemele pe relatia cu „cel de-al doilea stat romanesc” au fost clarificate, solutionate sau sunt pe cale sa se rezolve. Ceea ce ar fi complet fals! Demobilizarea grabita si necugetata a factorilor guvernamentali sau neguvernamentali ar fi un efect pervers extrem de periculos al declaratiilor optimiste facute de oficialii ambelor state la Chisinau. Sa nu fie!

In ceea ce priveste Chisinaul, este evident ca nu exista acolo unanimitati – lipsa discursului presedintelui Basescu in plenul parlamentului moldovean e o dovada graitoare in acest sens. In plus, alegerile anticipate bat la usa. Dar nevoia unui parteneriat cu Romania, asumat sincer, nu poate fi negata de nimeni si de nimic. Asumat chiar daca nu din dragoste, macar din interes. Caci, daca este evident ca RM nu se poate integra in UE impotriva Romaniei (retorica voroniniana), e la fel de clar ca nu poate facand abstractie de ea sau asezand-o pe acelasi plan cu… Ucraina. Sinceritatea angajarii si a cooperarii in acest „parteneriat pentru Europa”, deocamdata neformalizat, este o conditie obligatorie. Atat din partea politicienilor, dar si a cetatenilor RM.

Acesta este semnul sub care vor sta de aici inainte relatiile bilaterale dupa vizita presedintelui Romaniei si a cortegiului sau impresionant la Chisinau. Vizita s-a incheiat. Steagurile nu se mai flutura, reflectoarele s-au stins, oamenii au plecat din piata. Greul de aici incepe…

Dan Dungaciu
d.dungaciu@gmail.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *