Actualitate

Pavel Filip: Moldova se descurcă financiar

Premierul a declarat în cadrul unei emisiuni de la postul TV Prime că în mod optimist, la sfârșitul lunii iunie, ar trebui să ajungă în țară prima tranșă din asistența macrofinanciară din partea UE, iar după un scenariu pesimist – în luna iulie. „În luna iulie va veni o misiune de evaluare deja pentru acordarea celei de-a doua tranșe de împrumut”, spune Pavel Filip. Prim-ministrul spune că, din punctul lui de vedere, au fost realizate toate cele zece condiționalități pentru acordarea banilor, dar pe fundalul disputelor politice care au loc la Chișinău și la Bruxelles, între familiile politice, s-a lăsat loc pentru interpretarea a două dintre aceste condiționalități – înregistrarea progreselor în formarea Agenției Naționale de Integritate și asigurarea finanțării acestei instituții.

Referindu-se la cea mai recentă reuniune a Consiliului de asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, șeful cabinetului de miniștri a afirmat că din cele trei reniuni la care a participat, aceasta a fost cea mai pozitivă. Potrivit lui, această reuniune a Consiliului a scos în evidență reușitele și progresele care au fost obținute pe Acordul de Asociere.

„Desigur trebuie să depunem mai multe eforturi în lupta anticorupție, pe tot ce ține de reforma justiției, chiar dacă am avansat. Nici noi nu suntem tocmai satisfăcuți de cum lucrează astăzi acest sistem din domeniul justiției, în același timp, trebuie să recunoaștem că sunt și elemente pozitive. Anume de aceasta, anul curent am încercat să punem un accent deosebit pe justiție, pe așa-numita mică reformă a justiției pentru că ne-am propus niște obiective pe termen scurt, care trebuie să fie implementate până la sfârșitul acestui an și eu sunt sigur că vom reuși pentru că lucrurile deja au pornit”, a declarat premierul.

Un acord semnat anul trecut între Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană prevede acordarea a 100 de milioane de euro asistență macro-financiară dintre care 40 de milioane sunt sub formă de grant. Banii urmează să fie debursați în trei tranșe, iar pentru aceasta UE a înaintat 28 de condiționalități – zece pentru prima tranșă, zece pentru a doua și opt pentru ultima.

Sursa: ipn.md


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *