Timpul.md

Istorie 13 Ianuarie 2020 | 15:51

Pe pământurile Tighinei au rămas să zacă tineri ostaşi abia încorporaţi în armată

Atunci când începuse războiul de pe Nistru, Republica Moldova nu dispunea încă de propria armatăю 

Organizarea instituţiei militare se anunţase mai mult declarativ, prin decretul de organizare şi elaborare a actelor legislative, în prima perioadă a anului 1992. La nivel de instituţii, fusese creat doar Ministerul Apărării, care se încartiruise în fosta Direcţie Sud-Vest şi unitatea de pază, restul unităţilor militare aflându-se încă sub controlul armatei ruse. Demararea procesului de trecere sub jurisdicţia R. Moldova a unităţilor a început, practic, în paralel cu acţiunile militare de la Nistru, fapt ce nu a permis implicarea în război a acestor unităţi. Într-un anumit sens, războiul a fost catalizatorul ce a grăbit trecerea sub jurisdicţia Republicii Moldova a unităţilor şi conceperea structurii acestora.
Militarii basarabeni, reveniţi în patrie, au participat activ la acţiunile militare, dar mai mult pe bază de implicări personale, fiind angajaţi în calitate de comandanţi la punctele de comandă, la statul-major sau nemijlocit pe poziţiile de luptă. Perioada care a urmat după prima etapă de organizare a Armatei Naţionale corela perfect cu situaţia politică. Această perioadă, care a durat până în august 1992, s-a caracterizat prin intensificarea acţiunilor de luptă din partea formaţiunilor paramilitare şi a armatei ruse, precum şi prin activitatea complexă de reorganizare a Armatei Naţionale.

Ministerul Apărării al RM trebuia să primească de la CSI armament, tehnică militară

Ministerul Apărării al R. Moldova urma să prezinte parlamentului, spre discuţie, proiectele actelor normative ce urmau să stea la baza activităţii Forţelor Armate. Ministerul trebuia să primească, în timp util, de la conducerea forţelor CSI armament, tehnică militară şi alte bunuri materiale.

În conformitate cu înţelegerea la care s-a ajuns cu Comandantul Suprem al Forţelor Armate ale CSI şi în scopul creării bazei Forţelor Armate ale R. Moldova, preşedintele ţării a decretat: trecerea sub jurisdicţia RM a unităţilor şi subunităţilor militare ale Forţelor Armate ale fostei URSS, staţionate pe teritoriul republicii, şi transmiterea lor în subordonarea Ministerului Apărării al Republicii Moldova. […]

La o zi după hotărârea adoptată de guvern, a fost emis decretul nr. 73, care prevedea trecerea sub jurisdicţia Moldovei a unităţilor militare dislocate în teritoriu. Acest document stipula că, în conformitate cu acordul Comandamentului Suprem al Forţelor Armate ale CSI şi în scopul creării bazei Forţelor Armate ale Republicii Moldova, unităţile şi subunităţile militare ale forţelor armate sovietice, dislocate pe teritoriul republicii, treceau sub jurisdicţia Republicii Moldova, cu tot cu tehnica, armamentul, clădirile şi alte proprietăţi. […]

Pentru aducerea în fapt a acestui document, la 20 martie 1992, la Kiev, prim-ministrul Republicii Moldova, Valeriu Muravschi, şi comandantul suprem al trupelor CSI, mareşalul de aviaţie Evghenii Şapoşnikov, a discutat cu privire la modalitatea de transmitere a tehnicii, armamentului şi a bunurilor materiale, precum şi la modul de evacuare a unităţilor ce trebuiau să părăsească teritoriul Moldovei.

În urma acordului, semnat la 28 martie 1992, cu conducerea Forţelor Armate ale CSI şi în conformitate cu decretul din 18 martie s-a iniţiat procesul de trecere sub jurisdicţia R. Moldova a unităţilor militare.

Boris Elţin a neglijat decretul preşedintelui R. Moldova

Pentru a tulbura situaţia şi a stopa, în plin război, procesul de organizare a unităţilor, preşedintele Rusiei, Boris Elţin, a neglijat decretul preşedintelui Republicii Moldova, intervenind direct în treburile statului nostru prin emiterea, la 1 aprilie, a decretului nr. 320, care legitima trecerea unităţilor militare sovietice aflate pe teritoriul R. Moldova sub conducerea militară a Federaţiei Ruse.



Situaţia conflictuală dintre demnitari a creat probleme şi în procesul de revenire acasă a militarilor care îşi satisfăceau pe atunci serviciul în diferite regiuni ale Rusiei. Aceste provocări nu au stopat totuşi fluxul de militari ce doreau să revină acasă pentru a-şi servi poporul. Fondurile Muzeului militar de la Chişinău păstrează sute de scrisori prin care militarii îşi exprimau dorinţa de a reveni în patrie şi a-şi apăra ţara în acele momente triste. Numărul militarilor care îşi exprimau această atitudine a continuat să crească până la sfârşitul anului 1992. S-a accelerat şi procesul de primire a tehnicii şi unităţilor militare de la comandamentul CSI. La Cahul a fost primită prima unitate de proporţii, în baza căreia a fost ulterior constituită o brigadă de infanterie motorizată a Armatei Naţionale. […]

Evenimentele din stânga Nistrului au făcut necesară chemarea la arme, în următoarele luni, a 33.521 rezervişti. În acest context, la 15 martie 1992, corpului de ofiţeri şi lucrători ai comisariatelor din Cantemir, Cimişlia, Leova, Nisporeni, Ungheni, Orhei, Cahul şi, parţial, Chişinău li s-au solicitat eforturi continui pentru mobilizarea resurselor de cadre militare din rezervă. Furnizarea resurselor de mobilizare avea loc în baza unităţii din Cahul. S-a organizat o brigadă cu un efectiv de 2350 oameni, comandant al unităţii fiind numit colonelul Victor Grab, înaintat, după război, în gradul de general; pe parcursul mai multor ani, acesta a deţinut şi funcţia de comisar general al R. Moldova.

Noi unități şi chemarea la arme a rezerviştilor, noi probleme

Subordonarea noii unităţi şi chemarea la arme a rezerviştilor a pus noi probleme în faţa conducerii armate, în primul rând, aprovizionarea cu echipament. […]

În aprilie-mai 1992, în unităţile militare, gradul de completare cu ofiţeri constituia 5% din numărul total permis conform statelor de organizare. Marea majoritate a ofiţerilor domiciliaţi la acel moment în Moldova se transferau pentru continuarea serviciului în Forţele Armate ale statelor de origine sau treceau în rezerva militară, nedorind să servească în Armata Naţională. […]

După ce conducerea acţiunilor de luptă a trecut nemijlocit în mâinile militarilor, la cele două capete de pod, Cocieri şi Coşniţa, au fost trimişi doi ofiţeri militari: colonelul Petrică şi colonelul Cociug. Din cauza situaţiei de la faţa locului, statul-major a fost transferat, pentru o lună, în localitatea Peresecina; ulterior, din cauza legăturii telefonice instabile, la Chişinău. […]

La 10 aprilie 1992, prin decretul prezidenţial nr. 87, în scopul completării Forţelor Armate ale R. Moldova cu militari, s-a decis că, în caz de necesitate, ministrul apărării poate chema din rezervă, cu acordul lor, ofiţeri şi subofiţeri ce au atins limita de vârstă de aflare în Forţele Armate, pentru satisfacerea în continuare a serviciului militar în Armata Naţională. […] Ministerul Apărării era în drept să considere, în cazuri speciale, drept stagiu militar stagiul civil al profesiilor înrudite. Ofiţerilor recrutaţi din instituţiile Ministerului de Interne li se păstra cel puţin gradul militar deţinut la moment.



Majoritatea ofiţerilor ce conduceau efectivul de ostaşi pe poziţiile de luptă erau nemilitari chemaţi din rezervă, majoritatea şefi de catedră şi profesori de pregătire militară. Această realitate a făcut obligatorie organizarea lecţiilor practice cu studierea armamentului şi tacticii de luptă. La poligonul de instruire de la Bulboaca s-a organizat studierea armamentului, tragerii din armă şi alte exerciţii pentru pregătirea de luptă. […] Această pregătire practică pe teren avea un rol important pentru efectivul venit din rezervă, care uneori nu avea idee de armă, nemaivorbind de tactică de luptă. Cu fiecare subunitate, se organizau aplicaţii cu o durată de 3-10 zile.

Militarii sovietici împiedicau cedarea unităților militare

Concomitent cu aceste mişcări întreprinse de Statul-major, a continuat procedura de primire a unităţilor militare de la armata sovietică. Militarii sovietici inventau diverse pretexte, organizau sabotaje pentru a împiedica, prin minciună şi dezinformare, procesul de cedare a unităţilor militare. Comisia pentru îndeplinirea decretului preşedintelui R. Moldova despre trecerea unităţilor sub jurisdicţia Moldovei s-a deplasat la Ungheni. Ofiţerilor unităţii li s-au garantat funcţii militare, cu condiţia să depună jurământul de credinţă faţă de R. Moldova, dar din efectivul aflat la Ungheni au decis să rămână în Moldova doar 9 ofiţeri şi 49 plutonieri. Trecerea unităţii militare de la Ungheni în jurisdicţia Moldovei a făcut posibilă introducerea pe câmpul de luptă a artileriei; or, din cauza stării încordate ce domnea în unitate, acest lucru a fost realizat abia peste o săptămână. Ofiţerii sovietici s-au retras în Rusia sabotând armamentul unităţii: de la fiecare tun au fost sustrase mecanismele de tragere. […]

„Botezul” focului a fost pe platoul de la Cocieri

În baza decretului prezidenţial nr. 77 din 23 martie 1992 şi a ordinului nr.10 al ministrului Apărării, în primele zile ale lunii aprilie, a început mobilizarea, pe bază de rezervă, a divizionului antitanc al Brigăzii de artilerie. Primele subdiviziuni au ajuns în zona conflictului la 14 aprilie 1992, primind botezul focului pe platoul de la Cocieri. La 15 mai 1992, bateria locotenentului-major Gorceac a realizat prima tragere de luptă cu proiectile din poziţie de foc ascunsă. Generalul Grosu, revenit în patrie, abandonând practic viaţa liniştită şi privilegiile ce le avea în armata sovietică, menţiona: „În garnizoana Ungheni erau dislocate trei regimente ale aşa-numitului complet de artilerie al Armatei a 14-a:

Regimentul nr. 4 de artilerie (unitatea militară nr. 40242, unitatea redusă) având în componenţa trei divizioane de obuziere-tunuri D-20, în total 32 de piese (patru fuseseră trimise pentru reparaţie în afara teritoriului R. Moldova), trei divizioane de tunuri 2A36 (Ghiaţint), în total 21 piese (trei, de asemenea, la reparaţii), divizionul cercetare de artilerie şi alte subunităţi, conform structurii regimentului; Regimentul nr.803 (u/m 02103, unitate cadru) de artilerie reactivă în componenţa a trei divizioane cu câte 12 instalaţii „Uragan” fiecare. În total, conform statelor, existau 36 asemenea instalaţii, însă în realitate rămăseseră 28 (opt fuseseră trimise pentru reparaţie în afara teritoriului republicii). […]
Printre multiplele acte de distrugere, de la toate sistemele D-20, 2A36 şi MT-12 au fost sustrase şi evacuate mecanismele de tragere; s-au adus în stare nefuncţională o parte din instalaţiile de lansare a sistemelor „Uragan”, pupitrele de comandă a acestora au fost deteriorate; prin aparatajul de tragere cu muniţii speciale a tunurilor MT-12 (Ruta) a fost trecut curent. […]


Doar 18 ofiţeri şi 95 plutonieri au depus jurământul de credință

În baza aceluiaşi decret, sub jurisdicţia R. Moldova a trecut şi Regimentul 83 aviaţie de vânătoare sovietic, în baza căruia, ulterior, a fost formată Brigada mixtă de aviaţie. […] Niciun aviator din fosta unitate nu a acceptat să rămână în Moldova; au depus jurământul de credinţă doar 18 ofiţeri şi 95 plutonieri din efectivul serviciului terestru. Din toate aparatele de zbor au putut fi păstrate 34 de avioane de luptă МИГ-29, care aparţinuseră anterior Regimentului 86 al flotei Mării Negre, dislocate pe aerodromul din Mărculeşti.

La 26 mai 1992, în Moldova au ajuns primele cadre naţionale de aviatori – căpitanul Vitalie Rusu şi locotenentul-major Alexandru Popovici. […] În scurt timp, la 27 mai, sub conducerea colonelului Rotaru, au fost efectuate primele zboruri din istoria Armatei Naţionale. La 23 iunie 1992, perechea de luptă compusă din aviatorii Rusu şi Neburac a bombardat prin surprindere podul de pe Nistru în raza oraşului Tighina, decizia fiind motivată de situaţia critică creată pe linia de contact din cauza introducerii tancurilor armatei a 14-a. […]

La 28 aprilie 1992, Ministerul Apărării, răspunzând la interpelarea deputatului Ion Hadârcă, menţiona că până la acel moment, erau luaţi la evidenţă aproximativ 2000 de ofiţeri şi subofiţeri născuţi în Moldova, care îşi satisfăceau serviciul militar în fostele republici sovietice. Au fost expediate scrisori tuturor ofiţerilor şi subofiţerilor, luaţi la evidenţă, cu explicaţii privind modul de realizare a transferului în rândurile Forţelor Armate ale Moldovei.

În scopul identificării compatrioţilor noştri, se conlucra cu Direcţia principală de cadre a Comandamentului Forţelor Armate ale CSI. […] Situaţia era destul de dificilă, deoarece Comandamentul Principal al Forţelor Armate ale CSI şi personal Evgheni Şapoşnikov stopau rezolvarea operativă a problemelor de transfer, uneori luând măsuri de intimidare şi umilire a persoanelor care îşi exprimaseră dorinţa să revină în patrie. Mulţi comandanţi de unităţi militare refuzau cererea ofiţerilor şi subofiţerilor, ca pretext servindu-le conflictul armat din stânga Nistrului.

În această perioadă a fost organizat şi Regimentul Independent de Transmisiuni, numit ulterior „Basarabia”. Militarii acestei unităţi au depus jurământul militar la 17 aprilie 1992. […]

Pe adresa Ministerului Apărării şi conducerii ţării parveneau tot mai multe scrisori în care se descriau tergiversările şi fărădelegile din unităţile sovietice, organizate cu scopul de a-i împiedica să revină acasă pe militarii care înaintau cereri. În multe unităţi, telegramele şi scrisorile nici nu erau înmânate destinatarilor. Motivul invocat de obicei de conducătorii unităţilor era războiul din Transnistria; aceştia încercau să-i împiedice pe subordonaţii lor moldoveni să se înscrie în unităţile naţionale şi să se implice în cursul conflictului. […]

Armata sovietică tensiona intenţionat relaţia cu Moldova

Fără a ţine cont de situaţia de pe Nistru, conducerea unităţilor militare sovietice, la începutul lunii aprilie 1992, tensiona intenţionat relaţia cu autorităţile din Moldova, înaintând un proiect de lege prin care solicita să fie informată cu privire la cantitatea şi modul de transferare a alocaţiilor în bugetul militar unic comunitar pentru finanţarea Forţelor Armate Unice ale CSI. În aceeaşi ordine de idei, unii membri ai efectivului unităţilor militare sovietice din teritoriu refuzau să depună jurământul de credinţă faţă de statul nostru, cerând să fie transferaţi în alte state ex-sovietice, dar, în acelaşi timp, încercau să profite de facilităţile pe care le avuseseră până atunci.

Tragedia de la Tighina

Unităţile Armatei Naţionale au participat nemijlocit la luptele din anul 1992 doar la 19 iunie, când au avut loc tragicele evenimente de la Tighina. Din cauza acţiunilor şi ordinelor necugetate ale unor comandanţi militari, pe pământurile Tighinei au rămas să zacă tineri ostaşi, abia încorporaţi în armată. Poate nu e necesar să-i evaluăm negativ pe unii militari, dar ne vom permite să menţionăm că, de multe ori, acţiunile generalului Dabija-Cazarov atât în timpul manevrelor de luptă, cât şi pe timp de pace au condus la pierderi de vieţi omeneşti sau la unele fapte denigratoare pentru Armata Naţională. Forţele separatiste, cooperând cu armata a 14-a rusă, au declanşat o operaţiune militară de amploare împotriva secţiei orăşeneşti de poliţie Tighina, în vederea lichidării acesteia. Deoarece persoanele ce atacau trupele de poliţie foloseau tehnica blindată, s-a permis includerea unei unităţi şi a maşinilor de luptă sub comanda colonelului Karasiov. Partea moldovenească a început să utilizeze mijloacele din infrastructură şi mijloacele de legătură cu destinaţie militară, care au oferit posibilitatea de a crea puncte de comandă ale unităţilor şi subunităţilor până la nivel de companie.

La 19 iunie 1992, la ora 19:00, din incinta Ministerului Apărării, Ion Costaş i-a ordonat telefonic colonelului Cihodari, care în absenţa colonelului Karasiov îndeplinea funcţia de conducere a batalionului staţionat în localitatea Hulboaca, ca unitatea să treacă la pregătire de luptă. În scurt timp, starea de alarmă fiind anunţată, batalionul era gata să îndeplinească orice dispoziţie.

Planul prevedea intrarea batalionului în oraşul Tighina şi atacarea duşmanului ce se găsea în regiunea podului de peste Nistru, apoi ocuparea poziţiei de apărare pe capul de pod, inclusiv la 500 m spre vest. Pentru realizarea sarcinii de luptă, prima şi a doua companie, sub conducerea colonelului Cihodari, trebuia să înainteze în direcţia Bulboaca-Gura Bâcului-Varniţa. A treia companie, sub comanda locţiitorului comandantului, maiorului Cojocaru, trebuia să asigure deplasarea pe traseul Bulboaca-Hârbovăţ, să intre în oraş din partea de vest şi să dezangajeze trupele de gardişti şi mercenari.

„În rândurile ostaşilor fără experienţă de luptă se crease panică”

La 20 iunie 1992, la ora 5:00, forţele ostile integrităţii R. Moldova au desfăşurat primul atac, folosind tancurile Armatei a 14-a. Tancurile au trecut podul, îndreptându-se direct spre poziţiile noastre, ca mai apoi să intre în oraş. În rândurile ostaşilor fără experienţă de luptă se crease panică. Experienţa ofiţerilor ce se aflau pe poziţii a condus la distrugerea tehnicii inamicului, dar nu şi la mobilizarea efectivului şi la menţinerea lui pe câmpul de luptă. În jurul orei 10:00, duşmanul a început un nou atac cu tancuri. Pentru a se informa cu privire la situaţia echipajelor ce se aflau în cele două tancuri distruse, tancurile ruseşti se mişcau în cerc, înaintând din două părţi. Atacurile s-au prelungit încontinuu, forţele moldoveneşti erau practic încercuite. Deoarece unităţile militare ruse încartiruite în oraş se aflau sub conducerea armatei ruse, rămânerea pe poziţiile ocupate era inutilă, aducând pierderea a zeci de vieţi omeneşti.

În luptele de stradă s-a evidenţiat prin capacitatea sa de comandă căpitanul Iurie Neghina, care acţiona în paralel cu Detaşamentul de poliţie cu destinaţie specială. Acest brav ostaş a fost rănit în timpul luptelor. […]



La 24 iunie, preşedintele R. Moldova a adresat un apel către popoarele, parlamentele şi guvernele statelor lumii: „…în acest moment tragic pentru destinul statului nostru ne adresăm popoarelor lumii să intervină prin toate mijloacele de care dispun pentru curmarea agresiunii dezlănţuite de Forţele Armate ale Federaţiei Ruse”. La 7 iulie, a fost semnat acordul de la Limanskoe. La 21 iulie, la Moscova, preşedintele R. Moldova şi preşedintele Federaţiei Ruse au semnat convenţia cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană. […] 31 iulie 1992 era data stabilită pentru introducerea forţelor de menţinere a păcii; conform protocolului adiţional al comisiei unificate de control din 28 iunie 1992 era vorba de 24 posturi bipartite, cinci posturi comune, două posturi ruse.

Pe aceste baze a început dezangajarea forţelor aflate în conflict. În acest context, la 28 iulie 1992, în componenţa Batalionului de menţinere a păcii a intrat şi o companie de deminare sub conducerea colonelului Gurulea. Au fost deminaţi în total 71,9 km pătrați şi distruse 4080 obiecte explozibile. O contribuţie deosebită la aceste operaţii au avut-o ofiţerii P. Casapciuc, A. Ţugui, A. Chiperi şi ostaşii I. Frunze, V. Movilă, P. Ciobanu ş.a.

Războiul a provocat 109 morţi, 560 răniţi, 55 persoane rămase cu handicap

[…] Conform statisticii oficiale, prezentate la sfârşitul lunii august de către conducerea militară, cu privire la militarii în cadru, rezervişti, voluntari participanţi la război, conflictul provocase 109 morţi, 560 răniţi, 55 persoane rămase cu handicap. Aceste cifre prezintă tabloul victimelor din rândul persoanelor încorporate în armată prin intermediul comisariatelor militare şi celor încorporate prin contract. Mai multor militari participanţi la războiul de la Nistru conducerea ţării le-a decernat la acea etapă ordine speciale: Ordinul „Ştefan cel Mare” (22 persoane); medalia „Meritul Militar” (66 persoane); medalia „Pentru vitejie” (10 persoane)

ARHIVA TIMPUL, iulie 2013
Autor: Vitalie CIOBANU, colonel, doctor în istorie

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus