Timpul.md

Bună Dimineața 5 Mai 2010 | 09:04

Percepţia generală

Percepţia generală de afară este una de mai multă libertate, mi-a spus ieri un vecin în contextul discuţiei la o ţigară despre ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. El fuma, iar eu eram curios.

Ştiindu-l departe de politică şi neafectat de simpatii sau fobii (vecinul meu lucrează businessman), presupunând că ar putea să fie nemulţumit de controale fiscale etc., eram curios să aflu argumentul din care a tras el concluzia că azi, în Republica Moldova, percepţia generală de afară este una de mai multă libertate.

„Aşa vorbesc oamenii între ei”, continuă vis-a-vis-ul meu. „Sigur că mulţi dintre ei înjură preţurile şi guvernul; sigur că unii se arată decepţionaţi de ceea ce au votat; sigur că majoritatea este îngrijorată de ceea ce va urma, dar se simte că parcă-i altă atmosferă”, mă lămureşte vecinul.
„Da’ poate că de la primăvară se trage această percepţie generală? Poate că a venit buluc peste noi şi, din abundenţă primăvăratică tumultuoasă, deodată, şi florile de măr, şi florile de castani, şi florile de liliac ne înnebunesc cu albul şi mirosul lor zburdalnic, iar nouă ne pare că asta-i libertatea?”, am încercat să o întorc în glumă. El a strâns din umeri.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus