Timpul.md

6 Aprilie 2009 | 00:19

PLDM a lansat primul volum al Dosarului comunismului

Vineri, 4 aprilie, PLDM a lansat volumul I al „Dosarului guvernarii comuniste”. Acesta cuprinde analize, cercetari, investigatii, articole, rapoarte legate de abuzurile criminale comise de catre guvernarea comunisto-pepecedista in anii 2001-2008.

Dosarul are 765 de pagini si prezinta in detalii si argumentat faradelegile comise de regimul Voronin in domeniul drepturilor omului; actiuni de distrugere a economiei nationale, a antreprenoriatului, deposedari de afaceri; privatizari ilicite, utilizarea resurselor administrative ale statului, delapidari de fonduri din bugete, grave erori de politica externa, actiuni de obstructionare si manipulare a presei. In dosar au fost inserate decizii ale guvernarii, legi si ordine care au avut un impact negativ asupra cetatenilor. De asemenea, aici sunt inserate toate cazurile de condamnare a R. Moldova la CEDO, precum si cele asupra carora Inalta Instanta urmeaza sa se pronunte.

La conferinta de presa organizata cu aceasta ocazie, liderul PLDM, Vlad Filat a inmanat tuturor ziaristilor cate un exemplar de dosar, care va fi depus si la Procuratura Generala a R. Moldova. In zece zile de dupa alegeri va fi finalizat si volumul doi, dupa care vor urma si alte volume.

La randul sau, prim-vicepresedintele formatiunii, Alexandru Tanase, a constatat ca cei opt ani de guvernare comunista au fost marcati de coruptie, faradelegi, de arestari ilegale, tortura, acaparare ilegala a afacerilor, de fortarea cetatenilor sa paraseasca propria tara si ar fi imoral ca aceste actiuni sa ramana nesanctionate. „Noi nu o facem pentru a ne rafui cu comunistii. Scopul nostru este de a da o lectie pentru viitor celor care vor guverna aceasta tara, ca mai mult nimeni, niciodata, sa nu mai comita asemenea ilegalitati si crime. Sa nu incerce cei care au fost in slujba acestui regim sa se eschiveze de aceste crime. In spatele lor se ascunde ministrul Papuc, politisti cu masti care poarta oamenii prin instante. Nimeni nu va ierta crimele lor. Aceasta este logica eforturilor PLDM, care a instrumentat dosarul coruptiei. El va ajunge in instanta de judecata. Este bine sa redam oamenilor sentimentul de dreptate, ori numai acest sentiment poate reda cetateanului increderea in viitor”, a mai spus el. Totodata, avocatul Vitalie Nagacevschi a spus ca toate dosarele, toate arhivele vor fi deschise, afirmand ca astfel „vom cunoaste identitatea reala sau angajamentele reale ale lui Iurie Rosca si ale tuturor participantilor la procesul politic de pana astazi. Le vom face publice, ca sa stie lumea cine i-a guvernat, cine i-a amagit, cine i-a adus la saracie”.

Actiunea „Dosarul guvernarii comuniste” a fost lansata de PLDM la 8 decembrie 2008, fiind indreptata spre realizarea dezideratului „Moldova fara Voronin, Moldova fara comunism”.
 

  • Un articol de:
Versiune completă web Înapoi sus