Politică

PLDM: PCRM nu a respectat Constituţia

„Astăzi, la Biroul Permanent al Parlamentului, PLDM a votat pentru neexaminarea cererii PCRM pentru că aceasta nu a fost întocmită în strică conformitate cu prevederile Constituției. Cererea PCRM conține doar 23 de semnături originale, iar celelalte 11 au fost transmise prin fax de către deputații aflați în deplasări. Este un caz fără precedent”, a explicat preşedintele fracţiunii PLDM în Parlament, Valeriu Streleț, decizia liberal democraţilor de a nu vota cererea PCRM.

"Vom insista ca saptamâna viitoare să aibă loc audieri în comisiile parlamentare de profil, cea economică şi de securitate. Ulterior, subiectul urmează a fi abordat şi în plen. Nu vrem să înlocuim actul justitiei prin aceste audieri, pentru ca epopeea a început în instanţă şi se va încheia tot acolo", a mai spus Streleţ.

Amintim că atât PCRM, cât şi PLDM, au cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru audierea persoanelor bănuite  a fi implicate în tentativa de înstrăinare ilicită a pachetelor de acţiuni ale unor instituţii financiare din R. Moldova.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *