Ultima oră

Politicianul român, Corneliu Vadim Tudor a murit. Ultimul mesaj – La o cafea cu moartea

Corneliu Vadim Tudor a fost dus de urgenţă, luni, la Spitalul Militar din Capitală din cauza unor probleme respiratorii. Potrivit România TV, Corneliu Vadim Tudor suferea de edem pulmonar acut. La scurt timp de la internare, C.V. Tudor ar fi făcut infarct.

Luni, în jurul orei 16.00, apropiaţi ai lui Vadim Tudor au declarat că liderul PRM se zbătea între viaţă şi moarte.

Preşedintele PRM suferea de câţiva ani de diabet şi avea probleme cu inima.

Un apropiat al şefului PRM, Marius Marinescu, a confirmat pentru România TV că politicianul a făcut infarct şi că supărările acumulate au contribuit la agravarea stării sale de sănătate.

"Am înţeles că era foarte supărat, avea probleme financiare. Avea nevoie de bani de salarii pentru angajaţii publicaţiilor sale: 30.000 de lei. Avea nevoie de bani pentru tipografie. Era supărat pe această temă. (…) Cred că s-au adunat mai multe supărări", a precizat Marius Marinescu.

Medicii au declarat decesul la ora 18:30.

Fondatorul PRM postase pe pagina sa de Facebook, în urmă cu cateva ore, un text despre un concert la care a asistat în weekend.

Corneliu Vadim Tudor a mai fost internat, în martie 2013, la secția de cardiologie a Spitalului Militar din Capitală.

Vadim Tudor s-a născut pe 28 noiembrie 1949, București. A fost fondatorul Partidului Romania Mare (cunoscut ca PRM) și membru al Parlamentului European. Vadim Tudor a fost discipolul scriitorului Eugen Barbu.

Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce cîştigi?

Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.

Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.

Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?

Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.

Corneliu Vadim Tudor
Noaptea de duminică spre luni
6 spre 7 septembie 2015

Sursa: rtv.net/ziare.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *