Timpul.md

Actualitate 4 Februarie 2020 | 08:03

Politico: Următoarea criză a Europei: Comisia geopolitică

În ultimii câțiva ani marile linii de fractură politică ale UE au provenit din provocări interne: Brexit, temerile legate de ieșirea Italiei din zona euro, problemele cu statul de drept din Europa Centrală și de Est. În 2020 pare probabil ca situația să se schimbe. Cu ambiția președintei Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, de a conduce o „Comisie geopolitică”, UE deschide un nou front extern, care ar putea exacerba clivajele interne - mai ales cel dintre Berlin și Paris - și ar putea pune concomitent în pericol relațiile blocului cu restul lumii, potrivit Politico, citată de Rador.

Președintele francez Emmanuel Macron este principalul motor al acestei schimbări. El și-a expus fundamentele abordării sale într-un interviu luat de The Economist anul trecut. Esențială pentru viziunea lui este ideea că UE trebuie să devină un jucător strategic cu o voce unică și un unic țel, mai întâi în vecinătatea sa și apoi în lume.

Ea va realiza acest lucru prin instituirea și apoi acțiunea în virtutea unei noi forme de „suveranitate europeană” comună - deopotrivă economică, militară și strategică. Procedând astfel, UE va putea fi gardianul multilateralismului, apărându-se activ împotriva capriciilor președintelui american Donald Trump și contra modelelor economice și politice concurente, oriunde s-ar afla ele.

Aceasta este acum baza abordării lui von der Leyen în privința comerțului, tehnologiei și apărării. Însă acest fapt presupune riscul unei confruntări serioase cu puteri mondiale, pe care UE nu e nici pregătită și nici capabilă să o gestioneze.

Să luăm comerțul. UE intenționează să devină mai energică în acest domeniu, de pildă făcând din respectarea acordului climatic de la Paris o precondiție pentru noi acorduri comerciale sau răspunzând cu aceeași monedă la taxe vamale punitive.

Guvernele naționale și CE ar dori totodată să combată mai eficient problema „dumping-ului chinezesc” - intrând în competiție cu firmele chinezești care primesc subvenții de stat - și să determine China și SUA să-și deschidă piețele de achiziții publice pentru firmele europene, închizând piața UE pentru companiile acestora dacă nu o vor face. Macron vrea să obțină o verificare mai exigentă la nivelul întregii UE a investițiilor chinezești în proiecte de infrastructură prin intermediul mega-proiectului Centură și Drum al Beijingului.

În privința tehnologiei, există tot mai multe temeri în SUA că șefa UE a competiției, Margrethe Vestager, devine prea agresivă în campania ei de reglementare. La Forumul Economic Mondial de la Davos au existat fricțiuni reale între Regatul Unit, Franța și SUA pe tema „impozitelor tehnologice”. Von der Leyen vrea ca UE să acționeze de una singură dacă până la finalul anului nu va apărea o soluție globală.

La câteva zile după Davos, secretarul american al comerțului Wilbur Ross declara că SUA ar putea trece la represalii contra taxelor pe carbon, pe care administrația Trump le consideră a fi în esență o măsură protecționistă.

Prin urmare, măsurile UE în sfera comerțului, tehnologiei și climei riscă să provoace adoptarea de taxe vamale punitive asupra unora dintre sectoarele europene cele mai dependente de export, cum ar fi automobilele și bunurile de larg consum, într-un moment în care factorii înalți de decizie rămân îngrijorați - și deocamdată nu au nici răspunsuri - cu privire la cum poate fi pornită creșterea.

Aceste tensiuni vor fi exacerbate de ceea ce plănuiește să facă UE în privința apărării. Firește, UE nu e pe punctul de a-și pune pe picioare propria armată continentală. Totuși, ea va lua măsuri pentru a-și folosi marea piață internă pentru a doborî barierele transfrontaliere din calea comerțului militar și a dezvoltării tehnologice.

Nu este o coincidență faptul că Macron consideră că o politică militară adecvată a UE este esențială pentru a sa „Europă suverană” și că Thierry Breton, comisarul francez, jonglează acum la Bruxelles cu un portofoliu combinat al pieței interne și apărării. Dar, privit din SUA, acest lucru pare un afront, mai cu seamă când puține capitale europene și-au îndeplinit sau pare probabil că-și vor îndeplini angajamentele asumate în cadrul NATO în privința cheltuielilor militare.

Evident, este o veste bună faptul că UE pare pregătită să accepte unele realități neplăcute. Dar pericolul pentru Europa este acela că procesul decuplării SUA-China - care-l precedă pe Trump dar a fost accelerat de sosirea lui - riscă s-o împingă la decizii îndoielnice.

În loc să pășească în vidul tot mai mare lăsat de unilateralismul american și chinez, UE ar putea să să se întindă mai mult decât îi dă mâna, trâmbițându-și și expunându-și brutal deficiențele. La fel ca țestoasa care în cele din urmă depășește iepurele, reputația Europei pentru un proces de decizie lent, gradual, dar temeinic ar putea să apară într-un contrast favorabil cu volatilitatea în creștere a relațiilor dintre cele două mari puteri necontestate ale lumii. UE ar trebui să aibă grijă să nu facă promisiuni pe care nu le poate respecta.

(Politico-preluare Rador)
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus