Timpul.md

Externe 22 Aprilie 2010 | 16:31

Premierul belgian încearcă să-şi dea demisia pentru a treia oară

Premierul belgian, Yves Leterme, a anunţat, astăzi, că demisionează de la cârma guvernului după ce unul dintre partenerii săi cheie s-a retras din coaliţia de guvernământ.

Potrivit BBC, Leterme ia înmânat regelui Albert cererea de demisie, după care a convocat o şedinţă extraordinară a Cabinetului de miniştri. Deocamdată nu se ştie dacă regele o va accepta sau nu.

Decizia primului ministru amplifică criza guvernamentală înaintea şedinţei Parlamentului belgian, care urma să pună în dezbatere una dintre cele mai sensibile teme la ora actuală – acceptarea sau interzicerea purtării valului islamic (burqa) în public. Belgia ar fi fost prima ţară europeană care votează o astfel de lege.

Coaliţia de guvernământ s-a destrămat atunci când Partidul Liberal Flamand, Open VLD, s-a retras dintr-o lungă dispută, în care se vorbea despre drepturile vorbitorilor de limbă franceză care trăiesc în zonele unde majoritatea vorbesc olandeza, în apropiere de capitala Bruxelles.

Aceasta este a treia oară, în ultimii trei ani, când Yves Leterme îşi anunţă demisia, de fiecare dată regele refuzându-o.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus