CSI / Rusia

PRESA STRĂINĂ: Putin încearcă să-i stârnească pe ruşii din Germania

„Dar acum, ţinta propagandei Kremlinului este Germania,” declara publicaţia, amintindu-ne că, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a repetat minciună lansată recent de mass-media pro-Kremlin că autorităţile germane închid ochii şi muşamalizează crimele refugiaţilor, în special violurile în masă a femeilor şi fetelor germane.

Iar presupusul viol al fetei de 13 ani de origine rusă din Germania, „despre care justiţia germană preferă să tacă”, ar fi „dovadă” în acest sens.

Însă după cum s-a dovedit în timpul anchetei poliţiei germane, crimă nu a existat. „Această este o altă invenţie a laboratoarelor propagandistice din Rusia, prin care mass-media pro-Kremlin vrea să-i stârnească pe ruşii care trăiesc în Germania” – subliniază Die Welt. Ziarul ne atrage atenţia şi la modul tupeist cu care Lavrov vorbeşte despre închipuită victima a violului spunându-i „Liza noastră”.

„Se pare că, la fel că în cazul ruşilor din Ucraina sau a altor ţări cu populaţie vorbitoare de limba rusă, Kremlinul îi consideră drept supuşii săi inclusiv pe originarii din Rusia care trăiesc în Germania”, spune publicaţia.

„Între timp, insuflaţi de acest punct de vedere, că statul german ar lasă la voia sorţii şi a hoardelor de imigranţi pe cetăţenii germani, un serviciu Kremlinului l-au oferit şi radicalii locali de dreapta” – continuă Die Welt. Astfel, mass-media rusă a „vândut” protestul organizat de Partidul Naţional Democrat al Germaniei, iscat de aşa-zisul viol, drept un marş spontan al diasporei ruse din Germania.

„Guvernul german nu ar mai trebui să tolereze aceste situaţii, – conchide publicaţia. În primul rând, autorităţile germane trebuie să ceară explicaţii ambasadorului rus şi să-l anunţe că Germania nu va tolera calomnia şi subminarea ordinii sociale din ţară (…) . În al doilea rând, guvernul federal ar trebui să ne spune în cele din urmă despre numărul real al agenţilor serviciilor secrete ruse care au pătruns în Germania, precum şi legăturile lor cu extremiştii locali”. 

sursa: paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *