Prietenul meu, georgianul

Una din surprizele frumoase pe care le-am avut anul trecut imi va ramane pentru toata viata – l-am cunoscut si am legat o prietenie cu scriitorul georgian Alik Darciasvili. Intamplarea a facut sa-l cunosc tocmai la Beijing, desi, din Istanbul, zburasem impreuna vreo zece ore in acelasi airbus. In prima seara, cand faceam cunostinta cu reprezentanti ai zece tari din fosta URSS, sositi in China pentru a face cunostinta cu realizarile acestei tari din ultimii ani, l-am ascultat cu o deosebita placere – vorbea rar, cu demnitate, filosofic, folosind din cand in cand spiritul umoristic caracteristic natiunii sale.

Trecusera vreo 20 de ani de cand nu mai fusesem la Tbilisi si m-am bucurat sa revad splendoarea spirituala a acestui popor. Cand Alik mi-a strans mana, le-am spus celorlalti, aratand spre el: „Asta-i Georgia. S-o sustineti si s-o iubiti”. Asa s-a legat intre noi o prietenie care i-a facut pe multi sa intrebe: „Dar ce aveti voi, moldovenii, in comun cu georgienii, de tineti unii la altii atat de mult?”. Le-am raspuns simplu: „Sentimentul de rezistenta impotriva aceluiasi cotropitor, care a faramitat teritoriul statelor noastre si continua sa ne terorizeze – politic, economic, dar si militar – cu scopul de a ne mentine in continuare in sfera intereselor sale”.

Sigur, cel mai mult am discutat cu Alik despre soarta Georgiei in actuala situatie geopolitica a Caucazului, in special despre agresiunea militara a Rusiei impotriva Georgiei din august 2008. Alik are foarte multi prieteni rusi, este indragostit de cultura ruseasca, dar uraste barbarismul militar expansiv al acestei tari. Este un patriot, isi iubeste poporul – care nu se da ingenuncheat – si il respecta mult pe actualul lider al Georgiei, Mihail Saakasvili, pentru ca a trezit demnitatea nationala a georgienilor, a scos tara pe calea democratiei si civilizatiei europene si face tot posibilul ca poporul sau sa traiasca mult mai bine, in ciuda blocadei economice impuse de imperiul din nordul tarii.

In august 2008, vrand sa-l detroneze pe Saakasvili si sa puna la respect aceasta tara caucaziana dornica de libertate, Moscova si-a trimis incolo hoardele sale militare. Ca sa intelegeti cate trupe armate rusesti au fost napustite asupra Georgiei, e suficient sa va dau doar titlul unui articol publicat de un alt prieten georgian al lui Alik – „200 de kilometri de tancuri”. Sigur, nimeni nu poate spune cata tehnica militara au folosit rusii in razboiul cu Georgia, dar asta era distanta dintre capul si coada coloanei de tancuri care atacau spre Tbilisi, prin Osetia de Sud.

Alik a scris despre acele zile groaznice pentru mai multe ziare cunoscute in Occident. Unul dintre articole l-a inclus in cartea sa recenta „Inca n-a batut ceasul”, pe care mi-a lasat un autograf – „Cu dragoste pentru Gheorghe”. Am considerat necesar sa va propun spre citire acel articol, ca sa cunoasteti ce spune un georgian despre agresiunea ruseasca din august 2008. De ce? Realitatea ne sopteste ca asa ceva ar putea sa se repete in 2010 la Nistru. Or, e o avertizare si din partea prietenului meu, georgianul… (Gheorghe Budeanu)

INCa N-A BaTUT CEASUL…

Noaptea se astepta asaltul orasului. Eu locuiesc la margine. Langa casa mea, militarii gruzini sapau transee. Tancurile rusesti erau la intrare in Tbilisi si s-a intamplat asa ca linia frontului trecea tocmai prin curtea casei mele.
Seara tarziu, am iesit ca sa merg la magazin dupa produse. Magazinul lucra. Intre timp, am luat si niste medicamente din farmacie. Orasul era luminat (vreo cinci ani in urma, lumina electrica in Gruzia nu era nici pe vremuri de pace), masini de politisti patrulau strazile, lucrau intreprinderile, bancomatele dadeau bani, circula transportul public orasenesc.
Asta – dupa cinci zile de lupte groaznice si bombardamente.

… Imi cer scuze de digresiunea lirica, dar in cele spuse mai sus se ascunde adevarul despre agresiunea ruseasca.
Rusia uraste Georgia democratica si infloritoare, fiindca ea poate fi un precedent periculos pentru spatiul post-sovietic. Rusia are nevoie de o Georgie slabita, separata si dezmembrata. Conducerea Rusiei il uraste pe presedintele Saakasvili, considerandu-l pe buna dreptate autorul si insufletitorul tuturor schimbarilor pozitive care au loc in tara in ultimii ani, pentru orientarea sa pro-occidentala, pentru stradaniile sale de a se include in NATO si pentru integrare in structurile europene.
Verdictul Rusiei este clar: Saakasvili nu-i pe placul Moscovei si el trebuie sa plece.

Iar in Georgia atitudinea fata de el, delicat vorbind, nu-i aceeasi. Majoritatea populatiei il sustine si el, in realitate, a obtinut la alegeri 53 procente din voturi. Dar exista si nemultumiti, deoarece reformele radicale, facute de el, au influentat negativ o parte din populatie. Oricum, Saakasvili a transformat tara. Exista cifre „uscate” despre cresterea economica, dar exista si partea emotionala de percepere a realitatii. Personal, mi se pare ca traiesc intr-o cu totul alta tara, cu mult mai confortabila si mai democratica, decat pana a veni el la conducere.

El este tanar si energic. El mereu se grabeste, Gruzia a pierdut mult timp. Mie imi este clara graba lui. Lucru important: Saakasvili si echipa lui au putut schimba chiar si mentalitatea natiunii. In ultimii ani, noi am devenit mult mai europeni.
Anume de un asemenea Saakasvili nu are nevoie Rusia.
Dar cum sa procedez eu, un simplu cetatean al tarii mele, care are atarnat pe perete portretul lui si pentru care am votat?
Lupta impotriva presedintelui Saakasvili a inceput de mult, aproape indata dupa ce a ajuns la putere. Dorind sa submineze influenta lui in interiorul tarii si sa trezeasca revolta populatiei, Rusia a organizat permanent masacre si persecutii impotriva etnicilor gruzini care locuiau pe teritoriul ei, lansase o propaganda antigeorgiana, a interzis importul productiei din tara si, in ultima instanta, a impus blocada economica.

Putini dintre occidentali stiu ca, pe parcursul mai multor ani, intre Rusia si Georgia nu au existat comunicatii aeriene, marine si terestre. A fost oprita eliberarea vizelor rusesti.
Dar Saakasvili a rezistat.
Penultima incercare de a-l rasturna pe Saakasvili a fost in noiembrie 2007. Revoltele populare le-au provocat, in mare, serviciile speciale rusesti.
Dar Saakasvili a rezistat si de data aceasta. El a invins convingator si la alegerile repetate.
Tocmai atunci Rusiei i-a ramas doar o singura cale – razboiul.
Acum lumea se intreaba cine a pornit razboiul.
Raspunsul este simplu – acela care, in momentul declansarii, era mai bine si mai temeinic pregatit pentru aceasta.
In ziua cand a inceput razboiul, tehnica militara georgiana se concentra din toata tara. De-acum rasunau impuscaturile, dar marea parte a armatei se afla abia pe drumul catre ?hinvali, si chiar spre sfarsitul fazei active a conflictului nu toate fortele erau incluse in lupte.

Dar unitatile militare rusesti au intrat in Georgia in timpul primelor 12 ore dupa asa-numita agresiune georgiana, organizat, prin intermediul uni singur tunel, cu o capacitate de 1200 de unitati de tehnica militara, nemaivorbind de numarul soldatilor.
Acum, intrebati orice expert militar: cine a inceput razboiul?
A avut loc o tragedie, au murit oameni, mii de familii au ramas fara acoperis. Liderii tarilor mari si-au exprimat adanca ingrijorare si, in ultima instanta, presedintele Frantei, domnul Sarkozy a adus de la Moscova pacea mult asteptata, foarte tare asemanatoare cu pacea premierului Chamberlain, adusa la vremea lui din Munchen.

Dar ceea ce a avut loc zilele trecute in Georgia, maine se poate intampla in orice regiune de pe globul pamantesc.
Azi, Rusiei nu-i place Saakasvili si Georgia.
Dar ea nu-i entuziasmata de Iuscenko si de Ucraina.
Maine, ei ar putea sa nu-i placa doamna Merkel.
Cum va reactiona comunitatea internationala? Va condamna Rusia si isi va exprima ingrijorarea?
Putem constata un fapt: Georgia a cazut pe campul de lupta cu acceptul tacit al celor prezenti.
De ce fel de jertfe mai este nevoie? Ce mai trebuie de facut ca lumea sa vada fata adevarata a Rusiei, sa patrunda in valorile ei, sa inteleaga conceptia ei?

Pentru Rusia nu-i important ce se scrie despre ea sau ce se vorbeste despre ea in lumea civilizata, pe ea n-o intereseaza opinia publica, ea nu recunoaste legile acceptate de toti. Rusia nu-si numara mortii pe campul de lupta, tancurile ei sunt iuti si au blindajele tari. Ea nu se schimba. Si astazi, la alte date triste: Budapesta – 1956, Praga – 1968, Afganistan – 1979, Groznii – 2000, putem cu tristete sa adaugam: Georgia – 2008…
Si sa ne oprim… totusi… dupa ea numaidecat va urma: Kiev – 2010 sau Paris – 2021.
Mai degraba sau mai tarziu, tunurile au sa taca, dar pacea pentru Georgia nu va mai fi asa cum a fost.
Noi am cazut, dar am invins.

Am invins moraliceste, am invins si in sens militar.
Niciodata armata ruseasca n-a suferit atatea pierderi grele intr-un interval de timp atat de scurt.
Pamantul Georgiei este plin cu bucati din avioanele rusesti doborate, pe campurile de lupta – ramasite ale zecilor de tancuri rusesti distruse.

Tunurile au sa taca. Cei prezenti vor rasufla cu usurinta.
Invingatorii nu sunt condamnati, nici pentru Abhazia, nici pentru Cecenia, nici pentru Beslan si, desigur, nici pentru ?hinvali. Dar invingatorii nu sunt condamnati mai ales pentru crimele pe care inca nu le-au comis.
Rusii au o fraza foarte buna – „Escio ne vecer” („Inca n-a batut ceasul”).
Noua, insa, ne-a ramas durerea, iar relatiile noastre cu prietenii de pe cealalta parte a granitei nu vor mai fi niciodata asa cum au fost, si vom fi mult mai atenti cu glumele noastre, si mult mai greu va fi sa privim unul in ochii altuia.
Pentru noi, pacea nu va mai fi niciodata asa cum a fost. Cu noi totul e clar, dar am vrea foarte mult ca linia frontului sa nu treaca niciodata prin curtea caselor dumneavoastra.
Inca n-a batut ceasul.

P.S. Pana la sfarsitul vietii voi pastra un SMS primit – in cele mai grele minute pentru mine – din indepartatul oras rusesc Novosibirsk, de la o fata de 20 de ani cu un frumos nume rusesc, Anastasia: Alik, imi este rusine de tara mea.

Aleksandr Darciasvili,
Tbilisi, Georgia

12 august 2008