Timpul.md

Opinii & Editoriale 26 Februarie 2018 | 07:44

Prima săptămână

A trecut deja prima săptămână de post, pentru cei mai mulți – o săptămână cu mult efort, care se va relua prin frecvența la slujbe și atenția la mâncare în Săptămâna Patimilor. Pentru alții – o primă etapă a unui post căruia i se va pune capăt pentru a fi reluat în aceeași săptămână ultimă de post.

 Cred că veți găsi putere pentru mai mult. Dacă există voință. Fiecare zi în plus vă va convinge că vreți să mergeți mai departe. E o mulțumire sufletească pe care doar postul o aduce și pe care o veți înțelege la finalul drumului. Și nu mă refer la o posibilă mândrie, la bătutul cu pumnul în piept: am ținut tot postul. Nici vorbă. Ci e un alt tip de participare la bucuria învierii. O bucurie pe care omul o împărtășește și trupește și de care nu are rost să ne lipsim.

Și poate ar trebui să ne reamintim că toate rânduielile sunt lăsate spre binele nostru, de aceea și postul e extrem de sănătos. Însă nu acesta trebuie să fie motivul nostru, ci să înțelegem că e un mic sacrificiu pe care îl putem face mai ușor decât ne imaginăm.

Dacă luăm și vedem poruncile, începând cu iubirea aproapelui și sfârșind cu cercetarea bolnavilor, ne dăm seama că aproape nimic nu lucrăm pentru mântuirea noastră. Nu suntem în stare să îi iubim pe cei de lângă noi, nu ne putem rupe de mândrie, nu suntem capabili să privim un cerșetor ca pe fratele nostru, ca pe fratele mai mic al lui Hristos, deși ar trebui.

Ce facem totuși, ce reușim? Unde punem umărul la mântuirea noastră? Când și la biserică gândurile ne zboară în o mie de părți, mai puțin ne stă la rugăciune.

Și atunci ce rol are postul aici? Poate suplini aceste porunci? Categoric nu. Nici vorbă să sperăm că ținem postul și ne „achităm” cu Dumnezeu sau cu sufletul. Atunci de ce să îl ținem? Fiindcă nici un copil nu aleargă de la primii pași. Fiecare copil începe cu pași mărunți și nesiguri.

Postul este începutul mersului nostru, nesigur și poticnit. Dar totuși atât de ușor de făcut. Gândiți-vă la sărăcia de pe vremuri. Oricât de greu ar duce-o majoritatea dintre noi astăzi, tot nu ne putem compara cu cei de acum o mie de ani. Iar pe de altă parte alimentele ne invadează viața. De la conserve de fasole ieftine, la salată scumpă și fructe exotice.

Tocmai de aceea, să nu dăm vina nici pe boală, nici pe vârstă. Cu tot ce e în jur, e ușor să ținem postul. Iar dacă nu reușim, să dăm vina pe poftă.
Fără să ne gândim prin asta că suntem mai răi decât cei care postesc, precum cei care postesc nu sunt mai buni decât primii. Doar că au – poate – mai multă determinare. Doamne ajută!

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus