Timpul.md

Internațional 20 Septembrie 2016 | 08:52

Principalul suspect al exploziei din Manhattan a fost pus sub acuzare de procurori pentru tentativă de omor şi port ilegal de armă

Bărbatul suspectat că ar fi pus la cale exploziile din noaptea de sâmbătă spre duminică, din New York şi New Jersey, care a fost capturat luni, a fost pus sub acuzare pentru tentativă de crimă şi posesie ilegală de arme, transmite CNN.

Autorităţile spun că Ahmad Khan Rahami, în vârstă de 28 de ani, este implicat "direct" în exploziile din New York şi Seaside Park, New Jersey şi se presupune că ar avea legătură şi cu bomba neexplodată, descoperită în zona Elizabeth din New Jersey. Autorităţile au fixat o cauţiune de 5,2 milioane de dolari şi, potrivit unor experţi citaţi de CNN, riscă peste 100 de ani de închisoare.

La câteva ore după arestare, suspectul nu coopera cu forţele de ordine şi nu răspundea întrebărilor.

Între timp, surse apropiate investigaţiei au declarant pentru CNN că forţele de ordine au descoperit un bilet prins de bomba construită dintr-o oală sub presiune, în care erau făcute referiri la alţi diverşi terorişti, inclusiv la fraţii Tsarnaev, care au comis atentatele ce au vizat maratonul de la Boston. Nu este clar dacă biletul a fost scris de Rahami sau de altcineva.

Autorităţile cred în prezent că l-au prins pe principalul suspect pentru exploziile din weekend de la New York şi New Jersey, dar ancheta continua pentru a stabili dacă acesta a avut ajutor. De asemenea, Rahami ar fi construit şi bombele abandonate în oraşul său natal, Elizabeth, şi descoperite de forţele de ordine.

Directorul adjunct al FBI William F. Sweeney Jr. a declarant că nu există nimic care să sugereze o celulă teroristă activă în zonă New Yorkului, dar există dovezi că Rahami nu a acţionat singur.

Între timp, alte cinci persoane reţinute în noaptea de duminică spre luni în acest dosar rămân încă în arest. Presupusa lor legătură cu exploziile nu este clară deocamdată.

Primarul New York-ului, Bill de Blasio, a afirmat, luni seara, că autorităţile au toate motivele pentru a crede că exploziile care au zguduit în timpul weekend-ului Manhattan şi New Jersey reprezintă acte de terorism. De asemenea, acesta le-a cerut newyorkezilor să rămână vigilenţi faţă de ce se întâmplă în jurul lor şi să informeze imediat autorităţile dacă aud vreo discuţie suspectă sau descoperă vreo ameninţare la adresa securităţii metropolei.

Potrivit Reuters, bărbatul - un cetăţean american născut în Afghanistan - ar fi călătorit de mai multe ori în ultimii ani în Afghanistan şi Pakistan, iar autorităţile încearcă să afle acum dacă a fost radicalizat în decursul vizitelor respective.

29 de persoane au fost rănite în urma exploziei de sâmbătă seara din cartierul new-yorkez Chelsea. Bomba din New Jersey a fost detonată pe traseul unei curse de alergare, însă nu au existat victime. Alte câteva bombe artizanale au fost găsite la New York şi într-un oraş din statul New Jersey. În cazul bombei din New York, autorităţile caută doi bărbaţi care ar fi furat o geantă legată de aceasta, ceea ce i-ar fi prevenit declanşarea.

Martorii povestesc despre zgomotul puternic, fumul şi agitaţia cauzate de explozii

Un bărbat le-a povestit jurnaliștilor de la CNN că lua cina când a auzit explozia. ”M-am simțit ca și cum un fulger ar fi lovit clădirea. Efectiv, s-a cutremurat pământul sub noi. Toată lumea a ieșit din restaurant pe stradă”. Citeşe aici mai multe relatări ale martorilor.

Se naşte un nou tip de teroare: terorismul de apartament cu oala de presiune.

„Terorismul neconvențional“ este practicat de cei ce se radicalizează singuri, în fața computerelor, folosind ce găsesc la îndemână, prin casă și gospodărie, de exemplu oalele sub presiune transformate în bombe. 

sursa: romanialibera.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus