Timpul.md

Actualitate 22 Ianuarie 2018 | 08:53

Proiectul USAID/APM oferă granturi pentru producerea strugurilor de masa

Proiectul USAID/APM oferă granturi pentru implementarea practicilor intensive de producere a strugurilor de masă care vor spori de patru ori recoltele.

Proiectul USAID Agricultura Performantă (USAID/APM) oferă granturi pentru înființarea plantațiilor demonstrative de struguri pe sistemele Pergola sau Gable și dotarea lor cu plase antigrindină sau anti-ploaie, precum și pentru procurarea echipamentului inovativ.

Experții menționează un șir de avantaje la cultivarea strugurilor de masă prin sistemul de Pergolă sau Gable, utilizate pe larg în țări precum Chile, Italia, Spania și SUA. Utilizarea sistemului de producere a strugurilor de masă Pergola sau Gable sporește recolta de circa patru ori. Astfel, dacă producătorii de struguri obțin prin metode clasice în jur de 10 tone de struguri de masă per hectar, atunci utilizarea sistemului Pergola sau Gable oferă un randament plantației de până la 45 tone de struguri per hectar.

Totodată, sistemele intensive de cultivare a strugurilor de masă garantează struguri și bobițe mai mari, de dimensiuni uniforme și de calitate extra. Actualmente experiența viticultorilor moldoveni în utilizarea acestor sisteme este extrem de limitată, deși există "istorii de succes" în țările vecine cu climă similară (România și Ucraina).

Valoarea granturilor pentru tehnologii și practici intensive de producere a strugurilor de masă acordate de proiectul USAID/APM poate fi până la 600 de mii MDL, iar termenul limită de solicitare a granturilor este de 19 februarie 2018. Informații detaliate despre apelul de finanțare prin granturi sunt disponibile AICI

În 2017 în Republica Moldova au fost recoltate circa 110 mii tone de struguri de masă, iar exportul constituie circa 80 de mii de tone. Republica Moldova exportă în mare parte în Federația Rusă, România, Belarus, Irak, Letonia etc. În anul 2014, Uniunea Europeană a oferit o cotă de 10 000 tone pe an, fără taxe vamale, pentru strugurii de masă produși în Moldova. Aceasta cotă a fost utilizată în întregime de exportatorii moldoveni de struguri de masă în 2015, 2016 și 2017.

Nota: Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM) își propune în perioada 2016-2021 să ajute producătorii agricoli să sporească competitivitatea produselor agricole autohtone cu valoare înaltă și să crească vânzările pe piața locală și internațională. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus