Timpul.md

Editorial 15 Decembrie 2013 | 09:11

Provocarea lui Vasile Ernu

Vasile Ernu a lansat o critică destul de dură la adresa ideii că unirea României cu Basarabia ar trebui să fie următorul mare proiect românesc. 

De dragul preciziei vreau să spun că ideea nu-i aparţine exclusiv lui Traian Băsescu, a fost enunţată în nenumărate rânduri, în articole sau conferinţe publice, şi de regretatul istoric Florin Constantiniu. În esenţă, Vasile Ernu spune că un astfel de proiect este pe de-o parte imposibil (iar aici enumeră o listă nesfârşită de handicapuri ale statului român şi clasei politice de la Bucureşti) pe de alta - nedorit (absenţa acestui proiect din programele partidelor politice de pe ambele maluri ale Prutului, reticenţa clasei politice de la Chişinău faţă de ideea unirii) şi nu în ultimul rând subliniază diferenţele culturale dintre cele două societăţi (subliniind dezvoltarea separată a societăţii dintre Prut şi Nistru sub umbrela sovietică, perioada scurtă a existenţei Basarabiei între graniţele politice ale statului român).

Imposibilitatea practică a proiectului (slăbiciunile autorităţilor române, nenumăratele incapacităţi administrative etc.) sunt irelevante din punctul meu de vedere. Unirea este un proiect identitar, în primul rând, şi abia apoi unul politic, partea administrativă găsindu-se pe ultimul loc. Vasile Ernu uită condiţiile în care a fost făcută unirea Basarabiei cu România în 1918: ţara era practic distrusă în urma Primului Război Mondial, fusese secătuită de jafurile practicate de armatele ocupante (germană, austro-ungară şi bulgară). Dispăruseră locomotivele şi vagoanele, germanii confiscaseră tot ce era metal, până şi clopotele de la biserici, administraţia era cvasi-inexistentă. Revoluţia bolşevică din Ucraina şi mai apoi cea din Ungaria aruncaseră pur şi simplu în aer vaste teritorii din vecinătatea imediată a României. Şi totuşi unirea a fost posibilă - a fost un act de voinţă politică bazat pe o identitate comună asumată de ambele părţi.

Este perfect adevărat că proiectul unirii a fost respins de o parte a societăţii basarabene la sfârşitul Primului Război Mondial şi că autorităţile române au avut mari dificultăţi în integrarea administrativă a teritoriului dintre Prut şi Nistru. Însă în acelaşi timp trebuie recunoscut faptul că răscoalele bolşevice şi atacurile din primii ani de după unire au fost în realitate acţiuni subversive sponsorizate de vecinii sovietici. În ceea ce priveşte o analiză asupra rezultatelor administraţiei româneşti în Basarabia din perioada interbelică aici trebuie spus că ea există, este o carte voluminoasă „Istoria Basarabiei, de la începuturi până în anul 1994”, semnată de Ioan Scurtu, Armand Goşu, Dumitru Almaş, Ion Pavelescu şi Gheorghe Ioniţă.

Vasile Ernu ar vrea să numere unirea Basarabiei cu România bob cu bob, să vadă un proiect guvernamental sau cel puţin asumat de un partid politic în care să fie enumeraţi paşii ce trebuie întreprinşi pentru unire. În cazul în care ar exista toate acestea s-ar putea vorbi de un plan limpede de Anschluss românesc al Basarabiei. Însă nu poate fi vorba de aşa ceva: România poate cel mult să ţină graniţa de pe Prut deschisă, orice alt gest politic sau administrativ poate fi interpretat ca o agresiune şi o repetare a greşelilor din 1918. Cu un singur lucru sunt de acord din argumentaţia lui Vasile Ernu – anume că lunga domnie sovietică din Basarabia a alterat identitatea românilor dintre Prut şi Nistru. Înainte de a număra pensiile trebuie re-ţesută pânza socială care să acopere Prutul, iar acest lucru nu trebuie făcut sub forma unui Diktat de la Bucureşti – românii din Basarabia trebuie să contribuie la acest proiect de bunăvoie. Istoria care are tot timpul din lume şi ingineriile sociale pe plan cincinal s-au dovedit a fi eşecuri răsunătoare. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus