Timpul.md

Cultură 18 Februarie 2010 | 16:50

Purificarea

(Im)Posibila educatie

Parintii nostri, inainte de a fi bagati in colhoz, cand mergeau la arat si semanat, neaparat imbracau o camasa curata. Si daca la alte lucrari se purta aceeasi camasa cateva zile, la claca la care se ridicau peretii unei case, de asemenea se imbraca o camasa curata.

Era o traditie si sa te speli pe maini si pe fata nu numai in fiecare dimineata, ci si inainte de a pleca la cineva in sat, iar mama isi punea si o basma curata, avand grija ca si noi sa ne spalam pe fata si pe maini, mai ales inainte de a pleca la scoala sau la biserica. Toate aceste actiuni erau percepute de noi nu atat ca o masura igienica, caci eram plini de viata si credeam in sanatatea noastra ca in faptul ca si maine va fi o zi, prin sat vorbindu-se foarte rar ca cineva este bolnav, cat ca un ritual, pe care-l executam firesc si cu placere, caci el semnifica un inceput sau o schimbare in mai bine.

Dupa caderea cortinei de fier, mi-a venit asa nu stiu cum un gand sa recitesc Materialism si empiriocriticism de V. Lenin, de data aceasta pentru a sustine un examen in fata propriei constiinte. Am facut o multime de notite critice operei considerata geniala a infailibilului Lenin. Asa m-am simtit mai curat, mai increzator in ceea ce faceam si indreptatit sa propun Consiliului stiintific al ISE elaborarea unei conceptii a scolii nationale. Am avut mai multi sustinatori si Conceptia a fost elaborata intr-un proces neobisnuit de triere scrupuloasa a valorilor, odata cu care se cerneau si membrii echipei de lucru, asa incat am ajuns la momentul publicarii ei cu doar cinci autori, dintre care vreo doi purtau deja camasi noi.

Dupa 29 iulie 2009 am pornit din nou la arat si semanat, dar multi slujitori ai invatamantului nostru se pare ca ”au uitat” sa-si puna si cate o camasa curata. Ce-i drept, unii au imbracat camasi noi, dar acestea cam miroase a naftalina, iar unele camasi, desi noi, nu sunt si curate.

Se cer arate si semanate din nou legile cu privire la functionarea limbilor, ar trebui destelenita cu plugul de plantaj Conceptia nationala de stat, care nici conceptie nu e, dar nici nationala nu-i.
Urmeaza a fi curatate si integralizate cele doua sisteme paralele de invatamant, cu predare in limba romana si cu predare in limba rusa.

O camasa noua sunt curricula si standardele educationale modernizate, dar acestea nu miroase a prospetime, ci a diletantism si a dictatura prin manipulare. Camasi noi au imbracat si vechii autori ai Codului Invatamantului.

Vor trebui sa imbrace camasi curate universitarii care pregatesc invatatori si profesori scolari si cei din sistemul de formare profesionala continua a cadrelor didactice. Nu miroase placut sistemul de expertizare si aprobare pentru editare a manualelor scolare, iar sistemul de evaluare scolara a inceput sa produca delincventi. Scolile au nevoie de tehnica si sisteme moderne de softuri pentru instruirea asistata de calculator, dar si mai necesara este reimprospatarea cu editii romanesti a bibliotecilor scolare. S-au inmultit ca iarba-n codru tezele de doctor in pedagogie, se observa o tendinta de crestere a numarului de doctori habilitati in pedagogie, dar grajdurile invatamantului inca n-au fost curatate de gunoaie si usile lui inca n-au fost re-deschise larg pentru aerisire de comunism si improspatare democratica.

Am intrat in Postul cel Mare - nu pentru a face cura de slabire, ci pentru o noua purificare inainte de a ne autoidentifica si printr-o noua Inviere.

Vlad Paslaru, profesor universitar

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus