Timpul.md

16 Aprilie 2009 | 17:42

Puterea celor fara de putere? Sa fim seriosi...

„Bine, frate, revulutie ca revulutie, da' nu-ti spusei ca nu-i voie de la politie sa dai focuri in oras?”
(Caragiale - „Conu Leonida fata cu reactiunea”)

 

Actuala criza de la marginea spatiului euroatlantic a devenit o veritabila hartie de turnesol pentru diverse atitudini, viziuni sau proiecte politice regionale. Suntem intr-un punct mort. Unul in care intentiile, dar mai ales esecurile, trebuie contabilizate.

Caragiale versus Havel
A facut valva, la vremea lui, eseul lui Vaclav Havel, „Puterea celor fara de putere”, unde viitorul presedinte vorbea, frumos, despre modul de a „trai in adevar” sau despre „fantoma care bantuie Europa de Est - cea a dizidentei”. Acest tip de atitudine, pe care cehul il detalia, ar fi fost decisiva in schimbarile din 1989-90. Asta era teza. Cu siguranta, nu toti cei care au citit la vremea respectiva eseul lui Havel au fost de acord cu autorul - dar aerul patetic, sentimental si triumfator se plia pe o atmosfera de victorie anti-comunista, totusi, optimista. Ce te costa sa te declari, un pic, naiv?.. Imaginati-va insa un tanar basarabean citind, astazi, eseul dizidentului ceh. Cu siguranta, reactia ar fi alta si nimic din toleranta lectorului anilor ’89-’90 nu ar mai exista. Cinismul cu care se confrunta „cei fara de putere” de la Chisinau pulverizeaza orice iluzie.

Lumea „buna” a tacut, perfid, pretextand Pastele catolic, schiul sau alte motivatii din aceeasi categorie. Minciuna sta astazi cu regele la masa. In realitate, in acest spatiu, nu Havel ramane reperul politologic - daca o fi fost, cu adevarat, vreodata - ci... Caragiale. In nemuritoarea sa piesa (mai sus citata) el a fixat paradigma revolutiilor rasaritene fara gres. „Revolutiile”, atatea cate sunt, trebuie sa aiba „voie de la politie” sau „sa fie anuntate la gazeta”. Altminteri sunt (doar) risipa de entuziasm, puritate sau angajamente morale. Este ceea ce tinerii aceia curati si exasperati de la Chisinau au invatat pe pielea lor. In Est, a fi „fara de putere” inseamna chiar sa nu ai putere. Aceasta lectie le-a fost administrata basarabenilor nu doar de Rusia sau Vladimir Voronin, nu doar de Papuc sau Gorincioi, dar - vai! - si de institutii regionale sau instante mondiale.

Omisiuni deloc inocente
Cinismul s-a insinuat si in presa. S-a spus, cu temei, ca presa occidentala nu s-a sincronizat cu evenimentele de la Chisinau. In ultimele zile insa, au inceput sa apara reportaje si comentarii din capitala RM, chit ca majoritatea cetatenilor UE nu repereaza inca just pozitia pe harta a tanarului stat. Au aparut, fireste, si evaluarile expertilor internationali. Nu e cazul sa le inventariem aici, semnalam doar o nedumerire. De multe - prea multe ori - analiza dedicata RM se cantoneaza intr-un provincialism suspect. Tot ce s-a petrecut in stanga Prutului este citit de unii comentatori, aproape exclusiv, cu o grila locala. Se vorbeste despre criza de generatii, lipsa de consens politic, criza interna, se face chiar sociologia miscarilor de protest. Dar despre eventualele semnificatii geopolitice ale evenimentelor din Chisinau nu se rosteste o vorba. Si e greu de inteles de ce.

Imaginati-va, de pilda, ca inainte de alegerile prezidentiale din Romania presedintele roman ar fi fost invitat, intr-un interval de doua luni, de doua ori la Washington, iar la Bucuresti ar fi venit, succesiv, „ministrul de externe” si „ministrul economiei” americane. Toti analisti ar fi fost cu siguranta interesati de semnificatiile acestei relatii intense si evident ca acest preambul ar fi contat enorm in evaluarea contextului electoral si post-electoral. Este exact ceea ce NU se intampla in cazul RM, desi situatia aici nu e ipotetica. In doua luni au fost consemnate patru vizite importante: la 2 februarie, presedintele Voronin merge la Moscova - singurul sef de stat din CSI invitat la intronizarea noului patriarh rus; la 23 februarie, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, vine la Chisinau; la 2 martie, Voronin merge din nou la Moscova unde semneaza, desi promisese ca nu o face, un document in trei - Rusia, RM, Transnistria - in care multumeste Rusiei si o considera garant de stabilitate; pe 25 martie vine la Chisinau si ministrul rus al Economiei. Mai mult, taciturnul Lavrov a devenit extrem de vocal dupa 5 aprilie, apostrofand Occidentul si dand „indicatii pretioase” Romaniei, fie si voalat, despre ce ar trebui sa faca Bucurestiul in relatia cu RM.

Chiar sa nu conteze aceste lucruri? Caci, daca preambulul preelectoral conteaza, atunci criza de la Chisinau nu s-a epuizat inca, desi prea multa lume intoarce capul, discret, de la semnificatiile si posibilele consecinte geopolitice.

Esecul Politicii de Vecinatate
Evenimentele din stanga Prutului si modul in care au reactionat autoritatile ar fi cazul sa aduca in discutie sincera si un alt esec: cel al Politicii Europene de Vecinatate. Istoria ei este stiuta. La inceputul anilor 2000 incep dezbaterile pentru o asemenea initiativa care, ulterior, se va concretiza prin negocierea Planului de Actiuni cu fiecare stat in parte. In cazul RM, lucrurile sunt si mai complexe. In octombrie 2005, la Chisinau s-a inaugurat prezenta Delegatiei Comisiei Europene, prilej cu care s-a semnat un memorandum privind lansarea unei misiuni la frontiera moldo-ucraineana (EUBAM). Tot in 2005 s-a adoptat Planul bilateral de Actiuni RM-UE. Intre timp a aparut si un Centru Comun de Vize (la Ambasada Ungariei), un reprezentant special al UE pentru RM, ulterior au fost acordate preferinte comerciale autonome si s-a relaxat regimul de vize.

Unde suntem dupa patru ani de aplicare a acestor politici in regiunea estica? Cati bani s-au cheltuit si cu ce efecte? Cu cat s-a democratizat acest spatiu? Este el mai aproape de valorile europene? A fost, pana una alta, eficace un asemenea instrument? Ce s-a petrecut la Chisinau a aratat ca, mai degraba, NU. Evolutiile de acolo - dar si cele din Ucraina sau Georgia - arata ca implicarea UE in spatiul estic nu a mers direct proportional cu democratizarea acestuia. Desigur, nu Bruxellesul in sine trebuie blamat pentru asta. Dar e clar ca undeva s-a gresit - exista o carenta de viziune si poticnirea de pe Prut trebuie sa fie prilej de reevaluari. Daca ar fi sa dam un nume esecului occidental in Est, acesta ar fi „integrare fara europenizare”. Adica tentativa - azi esuata - de a crede, naiv, ca e posibil sa tii sub control aceste spatii fara sa le obligi, prin conditionalizari dure, sa se democratizeze, asa cum ai facut la vremea lor cu alte state rasaritene.

Tertium non datur
Prima concluzie: lipsa de sincronizare intre „morcov” si „bat” a devenit endemica si generatoare de esec. A doua: nu poti democratiza vecinatatile tale daca nu te intereseaza, in realitate, sa ti le asumi pana la capat. Altminteri, si le asuma altcineva! A treia concluzie: „Puterea celor fara de putere” nu exista peste Prut. Exista doar fie puterea Vestului, fie cea a Estului. Tertium non datur.
 

  • Un articol de:
Versiune completă web Înapoi sus