Timpul.md

Editorial 6 Septembrie 2013 | 08:11

Radiografia unei adunări

Calitatea de membru al Comisiei de studiere şi apreciere a regimului comunist totalitar din Republica Moldova, creată în 2010 la iniţiativa preşedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, mi-a oferit o posibilitate unică atunci de a avea acces la arhive şi la documente, pe care le puteam visa doar, ca istoric. 

Unul din aceste documente m-a impresionat în mod deosebit, fiindcă era vorba despre o informaţie făcută către Comitetul Central al Partidului Comunist din Moldova, despre manifestarea Frontului Popular din 27 august 1989. Am decis, în cele ce urmează, să vă prezint acest document în forma sa originală, pentru a înţelege percepţia autorităţilor de atunci asupra mişcării noastre de renaştere naţională, întreaga dimensiune a transformărilor care s-au produs după aceasta şi a locului pe care cei prezenţi la acea adunare l-au ocupat în istoria postcomunistă a R. Moldova. Aşadar, o radiografie a Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989, făcută de Secţia Ideologie a CC al PCM, o perspectivă a regimului comunist asupra începuturilor independenţei noastre.

„La 27 august a.c., în piaţa „Biruinţei”, partea centrală a străzii Lenin, cât şi a teritoriilor aferente parcurilor Biruinţa şi Puşkin a avut loc o manifestare de masă sancţionată, numită „marea adunare naţională”, la care au participat circa o sută de mii de oameni (în realitate, au fost peste 500 mii – n.a.). La manifestare au participat membrii Biroului Politic al PC din Moldova: t. M. I. Snegur, preşedintele Prezidiumului Sovietului Suprem al RSS Moldovenească, t. I.T Guţu, secretar al CC PCM, t. N.A. Ţâu, primul secretar al comitetului de partid din Chişinău, precum şi t. M.S. Platon, locţiitorul preşedintelui Sovietului de Miniştri al RSS Moldovenească etc.

Adunarea era condusă de deputatul poporului din URSS t. I.D. Hadârcă şi potrivit scenariului elaborat de FPM, aceasta a fost deschisă de protoiereul P. Buburuz, deputat al poporului din URSS, care i-a blagoslovit pe cei adunaţi în numele lui Vladimir, episcopul Chişinăului şi al Întregii Moldove.

M.I. Snegur a prezentat o analiză a situaţiei social-politice în ajunul convocării celei de-a XII-a sesiuni a Sovietului Suprem. În legătură cu greva prelungită a 113 întreprinderi (la care participau circa 80 mii oameni), acesta a propus adoptarea unei Adresări către clasa muncitoare a republicii, în care să se arate că exercitarea unor presiuni asupra organului suprem al puterii de stat prin greve nu este o metodă legală de rezolvare a problemei lingvistice, aceasta poate doar acutiza situaţia. În acest context, s-a făcut cunoscut că a fost adoptată decizia de a transmite în direct la radioul şi televiziunea republicană lucrările celei de-a XIII-a sesiuni a Sovietului Suprem.

Ulterior a luat cuvânt cuvântul un grup al deputaţilor poporului din URSS: scriitorul Gr. Vieru, care a abordat problema libertăţii politice, economice şi spirituale a individului, a naţiunii în general; medicul G.P. Ghidirim, care a anunţat ultimele informaţii despre starea de sănătate a deputatului Dm. Matcovschi şi perspectivele tratamentului său; scriitorul poporului RSSM I. Druţă, care povestind despre natura primitoare tradiţională a poporului moldovenesc, a insinuat că aceasta l-a adus la catastrofă – din această cauză nu mai are loc în propria casă, a apreciat tratatul sovieto-german de neagresiune din 1939 drept „înţelegere între doi tirani – Stalin şi Hitler”, în rezultatul căruia „pământul moldovenesc a fost împărţit în trei părţi, stare ce continuă până în prezent” (apropo, I. Druţă este membru al Comisiei Congresului Deputaţilor Poporului din URSS privind aprecierea acestui acord, dar o decizie asupra căruia încă nu există); primul secretar al Uniunii Scriitorilor din RSSM I.C. Ciobanu, care a cerut deputaţilor din organul suprem al puterii de stat să voteze pentru cele trei cerinţe ale poporului moldovenesc: acordarea limbii moldoveneşti statutul de limbă de stat, statut de limbă de comunicare dintre naţionalităţi în RSSM şi trecerea scrisului la grafia latină; poeta L. Lari, care a atacat Interdvijenie (o mişcare a minorităţii rusofone instrumentată de Moscova – n.a.), considerând-o un echivalent al Uniunii Colectivelor de Muncă (o altă mişcare a muncitorilor de la marile întreprinderi unionale, de asemenea creată de puterea centrală pentru a destabiliza situaţia în Moldova – n.a.), iar grevele le-a considerat „organizate de noul guvern social-şovinist, prin intermediul UCM” şi a ameninţat că va pune din nou problema ieşirii RSSM din cadrul URSS; redactorul săptămânalului „Literatura şi Arta”, N. Dabija, care a chemat la unitatea naţiunii, să nu răspundă la provocările UCM şi să fie atrasă în mişcarea grevistă, să se tragă la răspundere conducătorii întreprinderilor greviste, în special cele cu caracter unional, inclusiv la răspundere penală, a vorbit despre pierderile materiale ca rezultat al acestor greve, care depăşesc cu mult mijloacele trecerii la grafia latină, a chemat ca ziua de 27 august să se declare „Ziua Renaşterii Naţionale” şi să fie sărbătorită anual; compozitorul E. Doga s-a adresat cu o chemare emoţionantă către populaţia de pe malul stâng al Moldovei (locul său natal) să înceteze greva şi să accepte rădăcinile poporului moldovenesc, deoarece acestea odată au stat la originea statalităţii moldoveneşti sovietice. Au mai luat cuvântul C. Oboroc şi I.G. Borşevici, care s-au adresat cu o chemare către cei 376 deputaţi ai Sovietului Suprem să voteze pentru legile despre limbă.

După încheierea primei părţi a manifestării (potrivit scenariului ele erau patru) maestrul emerit în arte din RSSM, regizorul I. Ungureanu, a dat citire primului document – Adresarea către sesiunea a XIII a Sovietului Suprem a republicii, care a însumat părerile celor care au luat cuvântul anterior.
Începând a doua parte a adunării, laureatul Premiului de Stat al RSSM, scriitorul Vladimir Beşleagă a dat tonul unei noi direcţii – discuţia problemelor cu tematică istorică. În expunerea sa emoţională el a enunţat presupunerea că statul moldovenesc ar fi apărut înainte de 1359, dacă în 1242 n-ar fi fost invazia tătaro-mongolă, a considerat ruşinoasă abordarea unilaterală de către istoricii din RSSM a vieţii şi activităţii lui Ştefan cel Mare, că practic l-au dat uitării pe domnitorul Alexandru cel Bun.

Continuând tematica istorică, poetul Valeriu Matei (secretarul asociaţiei culturale „Moldova” din Moscova) a vorbit despre rolul unor astfel de „mari adunări populare” în istoria seculară a poporului moldovenesc şi s-a expus asupra „încălcării unităţii teritoriale a Moldovei”.
Membrul consiliului FPM şi redactorul Editurii „Cartea Moldovenească” I. Ţurcanu a ridicat problema universalităţii suveranităţii RSSM, considerând „tricolorul” principalul său stimulent. A cerut recunoaşterea tricolorului ca drapel de stat, crearea noului imn şi a noii steme a Moldovei. A dat citire rezoluţiei adunării în această problemă, care prevedea declararea „tricolorului” cu stema istorică (capul de zimbru) ca drapel de stat.
Au mai vorbit decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Chişinău, A. Moşanu, care s-a expus asupra situaţiei din republică şi acţiunii subversive a Interdvijenia în stânga şi sudul Moldovei, precum şi scriitorul I. Vatamanu, care a cerut ca ziua de 27 august să fie considerată „Ziua Eliberării”, iar tricolorul să fie arborat pe Arcul de Triumf.

Deosebit de stranie şi tendenţioasă a fost cuvântarea conducătorului clubului „Mateevici” A. Şalaru, care a vorbit despre „românii basarabeni”, despre „ilegalitatea” guvernării actuale, care „nu a fost aleasă de nimeni, ci numită de regimul stalinist în 1940”, a cerut crearea unităţilor militare teritoriale, iar recruţii să boicoteze chemarea în „armata de ocupaţie”, să fie „reabilitaţi emigranţii români, moldoveni”.
S-au mai expus artistul poporului din URSS N. Sulac, scriitorul A. Brodski şi profesorul universitar A.A. Zavtur, care au vorbit despre poziţia „antimoldovenească” a Interdvijenia, situaţia din republică şi consecinţele grevelor.

O particularitate deosebită a manifestării FPM a fost participarea activă a multor oaspeţi, a căror majoritate a luat cuvântul. Reprezentantul conducerii „Sajudis” din Lituania Andrius Ažubalis s-a adresat cu un salut către „populaţia românească a Moldovei”, care este legată de popoarele baltice prin pactul „sângeros” Molotov-Ribbentrop. Reprezentantul mişcării naţionale pentru independenţa Lituaniei a început cuvântarea prin a-şi cere scuze că „trebuie să vorbească în limba ocupanţilor”, a declarat că 50 de ani în urmă a fost semnat un pact între doi „dictatori fascişti”, iar acum a rămas doar de lichidat consecinţele sale: retragerea „armatelor de ocupaţie”, care sunt susţinute de „burghezia roşie”. A spus că „băieţii noştri slujesc în armata de ocupaţie”, că 220 de studenţi lituanieni au refuzat să meargă în armată, că s-a început introducerea cetăţeniei republicane, dar acestui proces i se opune atât „guvernul marionetă”, cât şi „boierii moscoviţi”. I-a chemat pe cei prezenţi la luptă comună împotriva „burgheziei sovietice”, ca prin eforturi comune să „scoatem trupele de ocupaţie” etc.

Destul de coordonată a fost participarea reprezentanţilor din regiunile vecine ale RSS Ucraineană. Scriitorul bucovinean V. Leviţchi a vorbit despre politica de deznaţionalizare din regiunea Cernăuţi (din 114 şcoli moldoveneşti au rămas 83), a spus că au fost distruse busturile lui Eminescu şi Asachi, are loc redenumirea satelor româneşti în rusă şi ucraineană. Reprezentantul Frontului Popular din Lvov N. Leah a cerut populaţiei ucrainene să susţină cerinţele naţionale ale poporului moldovenesc, iar reprezentantul Georgiei I. Melaşvili a vorbit despre interesele comune ale georgienilor şi moldovenilor. Colonelul în retragere Ursu şi medicul A. Cucoş din Ismail au vorbit despre unitatea moldovenilor din regiunea Odesa cu cei din RSSM, iar conferenţiarul de la Odesa V. Ţâmbaliuc a spus că poporul moldovenesc şi cel ucrainean au interese comune – renaşterea naţională şi lupta cu rusificarea.

Documentul final – „Despre statalitate, suveranitate şi dreptul la viitor” – a fost citit de I. Ungureanu. Acest document este construit pe principiile „unităţii românilor din tot teritoriul istoric”, în ele se reflectă tendenţios principalele aspecte ale istoriei poporului moldovenesc, este prezentată interpretarea cunoscută a FPM referitor la evenimentele din 1775, 1812, 1918, 1940 din istoria Moldovei, există pretenţii teritoriale faţă de RSSU. Se mai conţin cerinţe privind elaborarea şi adoptarea noii Constituţii, a imnului, stemei, crearea unităţilor militare teritoriale, introducerea cetăţeniei republicane, independenţa bisericii moldoveneşti”. (Arhiva Organizaţiilor Social Politice din R. Moldova, fond 51, inv. 73, d. 125, f. 51-57)

Cât de simple, clare şi pline de speranţă erau atunci începuturile independenţei şi statalităţii noastre. Cât de coerenţi păreau cei care au pornit-o în acele momente dificile. Şi ce s-a ales din toate acestea în ultimă instanţă?…

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus