Editorial

Răul şi Speranţa au nume proprii: Filat, Ghimpu, Lupu şi Urecheanu

Mizele electoralei 2010

În fiecare campanie electorală analiştii politici şi ziariştii pun una şi aceeaşi întrebare sacramentală: pe ce (cine) mizează actorii electorali în actualul scrutin? Mizele enumerate sunt de două feluri – interne şi externe. Din cele interne fac parte, bineînţeles, electoratul propriu-zis (de dreapta, de stânga, de centru), dar şi unii factori „complementari” – Biserica, uniunile de creaţie, Academia de Ştiinţe, Armata Naţională ş.a. Mizele externe tradiţional sunt Moscova, Bucureştiul, Bruxellesul… După fiecare campanie electorală se dovedeşte că, în linii mari, mizele externe au fost false, pentru că până la urmă se votează aici, în Moldova.

Şi anul acesta, în pragul noii campanii electorale, trestiile (mai mult vorbitoare decât gânditoare) de pe la televiziuni şi ziare încep a ghici pe cine mizează în exterior Lupu, Filat, Ghimpu şi Urecheanu, şi invers – pe cine dintre aceşti patru mizează Moscova, Bucureştiul şi Bruxellesul? Se scrie şi se vorbeşte atât de mult despre aceasta, încât nu doresc să obosesc şi eu cititorul. Celălalt subiect e pe ce electorat (presă, lideri de opinie, organizaţii ş.a.m.d.) mizează în interior Filat, Lupu, Ghimpu şi Urecheanu? (Apropo de Urecheanu. Bazându-se pe datele ultimelor sondaje, dar şi pe tainicele lor dorinţe, cei trei lideri ai Alianţei i-au pus cruce lui Urecheanu, lăsând să se înţeleagă că netrecerea de către Urecheanu a pragului de patru procente e un fapt săvârşit. „Profeţia” a fost preluată de unele oracole din presă. Eu zic să nu ne grăbim. Nu doresc s-o fac pe Cassandra de pe Bâc, dar partida încă nu e jucată şi RM, se ştie, e ţara surprizelor electorale…).

Aşadar, pe cine sau pe ce mizează în actuala campanie cei patru lideri ai Alianţei? Răspunsul e genial de simplu: ca totdeauna, pe proşti. Adică pe noi – o masă stabilă de electorat anticomunist care, deşi după fiecare ciclu electoral ne pomenim trădaţi de cei pe care i-am votat, totuna îi mai votăm o dată. Bag mâna în foc însă că, de data aceasta, cei dezamăgiţi şi nemulţumiţi de comportamentul actualei guvernări nu vor mai vota ca proştii. Există semnale alarmante că aceştia, pur şi simplu, nu vor ieşi la votare. Visurile unor partide din Alianţă că vor lua chiar mai mult decât anul trecut nu au nimic cu realitatea, realitatea fiind alta: toate partidele din Alianţă au „şansa” să ia cu două-trei mandate mai puţin decât în 2009.

Pe ce se bazează calculele optimiste al liderilor AIE? Pe lipsa noastră de alternativă – cu comuniştii nu putem vota, iar în afara Parlamentului nu există niciun partid democratic şi proeuropean ce ar avea şansele Alianţei. Iar după ce am ars de atâtea ori, noi, „proştii”, am învăţat câte ceva şi nu ne vom arunca voturile pe geam în numele unui partid fără şanse electorale… Liderii Alianţei, fiind băieţi deştepţi, înţeleg situaţia în care ne-am pomenit şi o exploatează cu mult talent: facem ce ne trăsneşte prin cap, judecă ei, pentru că proştii oricum pe noi ne vor vota. Dacă nu vom lua majoritatea, vom ajunge la guvernare prin alianţe constituite… în numele interesului naţional, ca la 4 aprilie 2005… Şi, totuşi, repet, avem de-a face cu un sofism, cu un calcul greşit. Noi, cei mulţi şi proşti, votanţii de ieri ai partidelor din Alianţă, bineînţeles că nu ne vom da voturile comuniştilor, ci, pur şi simplu, în ziua „zero”, vom cădea adânc pe gânduri şi, tot gândindu-ne adânc la interesul naţional, nici nu vom observa când se va face seară şi se vor închide secţiile de votare…

Principalul inamic al Alianţei

Pariez că principalul inamic al Alianţei în viitoarea campanie electorală nu-i nici Voronin (cu partidul său), nici efemeridele luptătoare împotriva mafiei, nici fiinţele logoreice de pe bloguri, ci indiferenţa noastră, a celor care am fost „mraniţă” tuturor guvernărilor de până acum, patul germinativ în care s-au născut toţi filfizonii, panglicarii şi napoleonii politicii noastre naţionale. Foarte naţionale! Liderii Alianţei, care nu s-au trezit din beţia propriei importanţe şi măreţii nici după austrelitzul din 5 septembrie, când au pierdut referendumul, fiind bătuţi măr sub semnul gloriei apuse, nu înţeleg ce se întâmplă şi nu întreprind nimic pentru a frânge situaţia, a prelua iniţiativa politică şi a merge în alegeri cu propria agendă.

Eu înţeleg că-mi răcesc gura degeaba. Am observat un fenomen extrem de ciudat: când nu-s la putere, politicienii sunt aproape la fel de deştepţi ca şi noi, jurnaliştii. Cum acced însă la putere, brusc, peste noapte, ei devin geniali, îi surclasează pe jurnalişti la toate capitolele, începând cu politologia şi terminând cu ortografia. Calcă altfel, mai triumfal, ca un cocoş după ce calcă găina, în ochi au luciri de metal şi mereu par plictisiţi de propria genialitate. Din acest moment ei devin purtătorii de adevăr în ultima instanţă şi nu are rost să mizezi pe înţelegerea lor. (D-aia am zis că-mi răcesc gura degeaba…) Şi totuşi, ceva va rămâne, se va găsi poate un politican-doi care să-şi aplece urechile spre vorbele noastre proaste…

Astăzi, electoratul Alianţei trăieşte o stare de nemulţumire, provocată de aşteptările neîmplinite, şi deziluzii. Cine-i vinovat? Poate au greşit liderii AIE că au promis prea multe, poate am greşit şi noi când i-am crezut şi am vrut prea multe. E clar că şi noi, şi politicienii am subestimat trăinicia SISTEMULUI edificat de comunişti, crezând că acesta se va prăbuşi odată cu plecarea lui Voronin. Iată că Voronin a plecat, dar SISTEMUL a rămas. Ierte-mi-se nemodestia, dar eu am avertizat Alianţa despre acest fenomen în chiar primele luni după preluarea Puterii. Însă era deja târziu: toţi, peste noapte, deveniseră geniali şi nu se puteau coborî la nivelul gândirii unui jurnalist cârcotaş. Cel mai periculos şi mai reprobabil lucru care i-a reuşit AIE într-un an de guvernare e să anestezieze reacţia firească, sănătoasă a unei bune părţi a societăţii faţă de pericolul comunist. Ni s-a indus convingerea că comunismul a fost îngropat (de două ori – pe 7 aprilie şi pe 29 iulie?). Astfel, astăzi trăim într-o societate pătrunsă până la vârful unghiilor de comunism, dar cu iluzia periculoasă că trăim într-o societate democratică. Cu ce mesaje electorale vor veni partidele din Alianţă în actuala campanie electorală dacă… „comunismul e mort”?

Presa sub presa Alianţei?

Un alt lucru periculos care i-a reuşit Alianţei este „anihilarea” spiritului militant al fostei prese de opoziţie. Vina, bineînţeles, e mai întâi a presei şi apoi a Alianţei, fiindcă atunci când e vorba de Putere, nu ai dreptul să greşeşti din dragoste. Echipa noastră a încercat chiar din primele zile după instalarea noii Puteri să-şi păstreze independenţa şi vocea critică, lucru care – cititorul nu are de unde şti! – nu ni s-a dat atât de uşor. Un an întreg am lucrat „sub tensiune”, zilnic eram martorii unor scene de gelozie, zilnic ni se transmiteau „mesaje” din diferite „centre de putere”, pline de reproşuri, doleanţe, nedumeriri… – cum, atacaţi Alianţa, turnaţi apă la moara comuniştilor?! Din păcate, şi cititorii noştri, care ne cer să fim independenţi, percep orice critică la adresa Alianţei drept o acţiune subversivă de turnare a apei la moara comuniştilor. Astfel, nu a fost atât de simplu să găsim „media de aur”, între Alianţa de la putere, cititorii noştri şi obligaţiunea de a ne face profesionist datoria. Nu pot să nu recunosc deschis că Alianţa n-a „beneficiat”, totuşi, din plin de critica noastră, dar şi a acelei prese care a sprijinit fosta opoziţie anticomunistă. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, presa care a criticat şi critică Alianţa de pe poziţiile PCRM nu este eficientă şi nu şi-a atins scopul datorită faptului că, prin felul partizan şi sângeros în care atacă guvernarea, nu a fost şi nu este credibilă.

Războiul încă nu-i pierdut

Am pus problema presei fiindcă anul trecut presa cu adevărat a „ţinut în şah” opoziţia anticomunistă şi, în epoca luptei pentru „votul de aur”, nu le-a permis liderilor AIE să se joace cu focul. Astăzi, din păcate, mi se pare că presa nu mai are această forţă. Dar nu-i târziu încă să se mobilizeze. Războiul încă nu-i pierdut. Nu e obligatoriu ca ea să se transforme în terminatorul Alianţei; dar ea trebuie să devină partenerul ei critic. Ca una dintre principalele forţe care se află în serviciul publicului, presa poate înainta Alianţei nişte condiţii-propuneri. Prima şi cea mai importantă ar fi încheierea între componentele Alianţei a unui Protocol de intenţii privind guvernarea în comun, dar fără comunişti, după alegerile anticipate. În această ordine de idei, subscriu Apelului lui Veaceslav Untilă, liderul MAE, privind necesitatea semnării unui protocol politic de colaborare între componentele AIE, acesta servind drept un semnal de unitate dat electoratului de către formaţiunile democratice şi cu eliminarea oricărui pericol de revenire la dictatura comunistă.

Suntem moldoveni şi nimeni nu ne poate schimba, de aceea, este absurd să cerem ca liderii Alianţei de guvernământ să se iubească. Şi apoi, în politică nu există iubiri, ci interese, uneori foarte personale… Şi totuşi, oricât ar fi de diferiţi şi oricât de greu s-ar suporta unii pe alţii, cei patru lideri ai Alianţei, măcar în ceasul al doisprezecelea, trebuie să se solidarizeze în jurul unor lucruri care îi unesc. Nu le voi enumera, ci mă voi opri la unul despre care nu s-a vorbit în presa noastră.

Anul acesta Răul nu e ceva abstract

Dacă, până acum, înfrângerile electorale ale partidei proeuropene şi democratice din RM erau puse pe seama unor factori politici, geopolitici, etnoculturali ş.a.m.d. abstracţi, virtuala înfrângere din acest an va avea un nume concret: Filat-Lupu-Ghimpu-Urecheanu. Dacă pierdem anul acesta alegerile anticipate, de vină nu vor fi nici ostaşii lui Ştefan cel Mare, care s-au îmbătat înainte de luptă, nici moldovenii de pe Ithaca, care s-au vândut lui Ulisse, nici arşiţa de astă-vară, nici blocada economică din partea ruşilor, nici partidele mici, nici Voronin şi Klimenko, nici NIT-ul, nici inundaţiile ş.a.m.d., ci, concret, patru oameni reali, toţi moldoveni de-ai noştri, pe care-i vedem în fiecare seară la televizor. Repet numele lor, ca să nu iasă vreo confuzie: Vlad Filat, Marian Lupu, Mihai Ghimpu, Serafim Urecheanu. Din cauza lor comuniştii vor reveni la putere şi RM va fi reîntoarsă din drumul ei firesc spre Europa şi remorcată la săniile ruseşti, trase de reni. Da, nu toţi aceştia sunt vinovaţi în egală măsură, dar pe cine îi vor încălzi nuanţele? Un lucru trebuie să înţeleagă toţi patru: dacă pierdem alegerile, nu noi, alegătorii, vom fi vinovaţi, ci ei, şi nu noi va trebui să părăsim această ţară, ci ei. Evident, huiduiţi de noi. Şi fără valize.

Acest material este un foc de armă şi un semnal de alarmă tras ca să se trezească generalii, nu armata. Armata, slavă Domnului, îi trează şi e gata de luptă…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *