Timpul.md

Actualitate 6 Noiembrie 2017 | 09:42

RETROSPECTIVA CELOR MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ale săptămânii 30 octombrie-5 noiembrie 2017

Curtea Constituțională s-a pronunțat, la 31 octombrie, asupra solicitării unui grup de deputați, dând aviz pozitiv proiectului de lege privind modificarea articolului 13 din Constituție, prin care sintagma „limba moldovenească” să fie înlocuită cu sintagma „limba română”.

 Astfel, proiectul de modificare a Constituției poate fi înaintat spre adoptare Parlamentului și poate fi supus procedurilor parlamentare fără cele șase luni prevăzute de regulamentul de modificare a Constituției. Șeful statului, Igor Dodon, a criticat decizia, spunând că arhivele medievale indică limba moldovenească drept limba istorică a poporului moldovenesc. „Iar dacă cineva, de oriunde o fi, are dubii în această privință, putem organiza un referendum”, a declarat președintele.

Pe 31 octombrie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a prezentat schema organizării tentativei de omor a omului de afaceri Gherman Gorbunțov. Potrivit PCCOCS, omorul lui Gorbunțov a fost comandat de liderul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, iar executorul, Vitalie Proca, ar fi trebuit ulterior, contra unei sume, să numească un alt comanditar – pe Vlad Plahotniuc. Într-un interviu în exclusivitate pentru Jurnal TV, filmat în Penitenciarul Jilava din România şi difuzat joi seara, 2 noiembrie, Vitalie Proca, spune că în 2012 a atentat la viața omului de afaceri Gherman Gorbunțov la comanda lui Vlad Plahotniuc: „Comanda e a lui Plahotniuc. Nu știu cum îl vede restul lumii, dar eu îl consider un criminal în serie și știu de ce vorbesc așa. M-a prins într-un moment în care am stat mai prost cu banii. Nu am putut să întorc o sumă de bani împrumutată și mi s-a propus să fac acest lucru”. După interviul lui Proca, un alt figurant al schemei organizării tentativei de omor, Valeriu Halupa, spune că Renato Usatîi este comanditarul. Într-o intervenţie prin Skype în emisiunea Fabrika, de la Publika TV, pe 3 noiembrie, Valeriu Halupa, care afirmă se află acasă, în Republica Moldova, a spus că a fost primul care a mers la Procuratură și a făcut declarații pe acest caz, după ce a aflat de la televizor în a fost implicat. Halupa spune că rolul său a fost să verifice adresele din Londra, unde stătea bancherul. „Am spus totul aşa cum este. A doua zi m-a sunat Ion Druţă şi m-a întrebat de ce am fost la Procuratură. Din cuvintele lui: m-a sunat Usatîi, oamenii care au comandat toată asta, că sunt oameni puternici care au valoare foarte mare şi mi-a spus să nu-mi fac griji”, a povestit Valeriu Halupa.

Jumătate de tonă de carne, transportată de către cetățeni ai Republicii Moldova cu trenul Chișinău-Moscova, a fost nimicită în Federația Rusă. Serviciului Federal pentru Supravegherea Veterinară și Fitosanitară al Rusiei „Rosselhoznadzor” a scris pe pagina sa electronică, la 1 noiembrie, că cetățenii moldoveni nu aveau actele necesare pentru cele 515 kilograme de carne, cu proveniență necunoscută, pe care o transportau cu trenul. Carnea, pe care inspectorii au considerat-o nesigură din punct de vedere sanitar-veterinar, a fost scoasă din tren. Ca urmare a testelor de laborator efectuate, carnea a fost nimicită.

Un focar de pestă porcină africană a fost înregistrat în satul Palanca din Ştefan Vodă. Virusul a fost confirmat în trei gospodării, unde au murit șapte porci, iar alți opt au fost arși. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunţat, la 1 noiembrie, că s-a efectuat dezinfecția locurilor unde au fost întreținute animalele, iar porcinele din localitate au fost plasate sub observație sanitar-veterinară. Pe 3 noiembrie, ANSA a anunţat cauza focarului de pestă porcină – carne infestată adusă din Ucraina. Locuitorii satului nu au respectat restricțiile impuse la importul cărnii și produselor din carne din Ucraina, unde sunt mai multe focare de pestă porcină. Satul a fost pus în regim de carantină pentru 60 de zile, iar intrarea în localitate se face printr-un singur punct, unde este instalat un filtru sanitar.

Comisia națională pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente a prezentat Guvernului spre aprobare, la 2 noiembrie, lista circumscripțiilor uninominale. Conform hărții finale, care cuprinde 51 de circumscripții, 48 vor fi constituite pe teritoriul Republicii Moldova, iar trei în afară. În municipiul Chișinău au fost formate 11 circumscripții, în municipiul Bălți și pe teritoriul Unității Teritorial Administrative Găgăuzia – două circumscripții. Două circumscripții vor fi create pentru teritoriul din stânga Nistrului: una pentru localitățile Camenca, Rîbnița, Dubăsari, Grigoriopol, iar cealaltă pentru Slobozia, municipiul Tiraspol și Tighina. Pentru reprezentarea teritoriilor din afara țării unde se află cetățeni moldoveni au fost constituite trei circumscripții uninominale: o circumscripție în est de Republica Moldova, o circumscripție în vest de Republica Moldova și una pentru Statele Unite ale Americii și Canada.

Deputatul Partidului Comuniștilor, Vasile Panciuc, și-a depus mandatul. În ședința de joi, 2 noiembrie, Parlamentul a luat act de cererea de demisie. Astfel, a fost declarat vacant un mandat de deputat care aparține PCRM. Candidatul supleant pe listele Partidului Comuniștilor este Alla Mironic. Anterior, Vasile Panciuc a deținut funcția de primar al municipiului Bălți.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus