Eveniment

Retrospectiva lunii august

„Marșul Unirii” la Bălți

Orașul Bălți a fost în luna august scena unor violențe dintre protestatarii „unioniști” și „socialiștii moldoveniști”. La data de 5 august, când membrii şi simpatizanţii platformei civice „Acţiunea 2012” au planificat să desfăşoare un marş paşnic, autorizat, au avut loc mai multe confruntări cu contramanifestanţii – locuitori ai oraşului, reprezentanţi ai unor partide politice şi asociaţii obşteşti, care se autocalificau patriotice. Dintre persoanele publice, la manifestaţiile împotriva unioniştilor au participat Victor Şelin, preşedintele Partidului Social-Democrat, Maia Laguta, preşedintele asociaţiei „Salvgardare”, Mihail Formuzal, başkanul UTA Găgăuzia şi alţii. Din Chişinău au plecat 4 autocare cu persoane care ar fi fost contra marşului unionist, iar başkanul Găgăuziei a venit cu încă două autocare de contramanifestanţi. Poliţia a fost nevoită să-i cuprindă în cerc pe unionişti pentru a-i apăra de supranumiţii „statalişti”. Mai mult, susţinătorii lui Victor Șelin au bruscat câţiva oameni care scandau pro-România, totodată, aceştia au aruncat cu ouă în poliţiştii care stăteau în jurul unioniştilor.

Fotoreportaj de la Marșul Unirii din Bălți, de Ramin Mazur


Investigație

Reprezentantul Mitropoliei Moldovei la Moscova vrea să ne salveze țara

„Fostul ambasador comunist la Moscova, Andrei Neguța, este consilierul unui tânăr preot, care, pe de o parte, se declară miliardar, iar pe de altă parte afirmă că, fiind iubitor de oameni, n-are nici apartament… Deschiderea, la Moscova, a Centrului pentru adaptarea migranților „Sf. Paisie Velicicovski” a fost apreciată de societate ca un merit al ÎPS Vladimir. Iar când ex-ambasadorul Andrei Neguța a fost numit consilier la Mitropolie, mass-media anunțau că diplomatul îl va consilia pe mitropolit. Sunt informații false, fiindcă realmente în spatele acestor acțiuni stă un personaj pe cât de necunoscut, pe atât de misterios. Este Ghenadie Țurcanu, care deși a fost preoțit acum doi ani, se bucură de o ascensiune incredibilă în ierarhia bisericească. El spune că iubește Moldova și că a elaborat un plan de salvare a țării. La rândul lor, moldoveni care au lucrat la el ne asigură că avem de-a face cu „Satana în carne și oase”. Căutând să afle ce se ascunde la mijloc, o echipă a TIMPULUI a plecat la Moscova, iar cele văzute și auzite, susține autorul, recunoaștem, ne-au uimit…”.

Pavel Păduraru

Vizite

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a venit în R. Moldova

La 22 august, cancelarul german, Angela Merkel, a sosit într-o vizită oficială de câteva ore la Chișinău. Pe agenda șefului guvernului de la Berlin au fost întrevederi cu președintele Nicolae Timofti și premierul Vlad Filat și reprezentanți ai partidelor. Totuși, vizita oficială nu s-a încheiat fără incidente, întrucât coloana oficială a cancelarului german și a premierului moldovean a fost atacată cu „cocktail Molotov” de un tânăr. În contextul vizitei cancelarului german, autoritățile moldovene au luat măsuri sporite de securitate, iar circa 2000 de angajați ai poliției au asigurat ordinea publică în capitală. La finalul vizitei, Angela Merkel a primit în dar 460 de sticle de vinuri de colecție.

Rețineri

La 15 august, poliţia i-a reţinut pe interlopii Constantin Varzari (51 de ani), aşa-numitul „supraveghetor” pentru RM, şi pe Boris Olan (55 de ani). Cei doi sunt originari din Durleşti, municipiul Chişinău, şi sunt cunoscuţi în cercurile interlope ca „Partos” şi „Borea oaie”.
 
Constantin Tănase, distins cu Premiul Național

Pe 16 august, Constantin Tănase, directorul ziarului TIMPUL, a fost distins cu Premiul Național de către guvernul Filat. În lista candidaţilor înaintaţi la concursul pentru decernarea Premiului Naţional, ediţia 2012, au fost incluse, în total, 45 de personalităţi.

Reportaj

La limita sărăciei. Vaca îi salvează pe țăranii din Moldova

Un reportaj despre o familie din satul Salcia, comuna Botnăreştii Vechi, raionul Anenii Noi, pentru care, deşi pare de necrezut, singura posibilitate de a face faţă sărăciei şi de a-şi hrăni familiile este creşterea vacilor. „Acest sat micuţ ne demonstrează încă o dată că realitatea este mult mai dură decât se vede de undeva, de la înălţimea unor fotolii ale funcţionarilor de stat”.

Ala Coica

Cifra lunii

Ministerul Economiei a anunțat două noi proiecte investiţionale, în valoare de 16 milioane euro, în Zona Economică Liberă „Bălţi”.

Comentariu

Cât o să mai abuzaţi de răbdarea noastră, domnilor minoritari?

Pornind de la Evenimentele care au avut loc pe 5 august – marșul Unirii de la Bălți -, editorialistul scrie: „mi-a apărut în minte discursul lui Cicero către Catilina, care exasperat de abuzul şi obrăznicia sa, i-a adresat o întrebare disperată pe care am formulat-o şi eu minorităţilor noastre etnice. (…) Şi atunci, după readaptarea întrebării lui Cicero către Catilina pentru minoritarii din statul R. Moldova, reformulez aceeaşi întrebare pentru clasa noastră politică – cât o să mai abuzaţi de răbdarea noastră, domnilor guvernanţi?”.

Octavian Țâcu

Atitudini

„Eu cu Sașa Manole distrugeam simboluri comuniste prin anii ’80”

„Aveam vreo patru ani, când ședeam cu toată familia pe o bancă din Valea Trandafirilor și tata ne învăța pe mine și pe frate-meu cum să ne opunem Antihristului. Când vom merge la școală, ne lămurea el, și învățătoarea va vrea să ne prindă în piept steluța de octombrel, să nu ne fie frică, ci să-i spunem că „tata o zis să nu fiu nici octombrel, nici pionier, nici comsomolist, nici comunist!”. Recunosc că, anticipând evenimentul, tremuram ca un căcăcios”, scrie autorul. În încheiere, Pavel Păduraru relatează că, „într-o zi, Sașa Manole și-a smuls cravata de pionier de la gât. (…) Dar directoarea l-a scos pe Lenin numai atunci când Parlamentul RM, condus de Moșanu, a interzis partidul comunist. Astăzi, și ea este mare patrioată… Eu cred că, dacă liderii AIE ar fi fost sinceri, ar fi distrus simbolurile comuniste încă în 2009. Și astăzi nu s-ar ascunde după deget, ci ar DEMOLA toate monumentele respective. Dacă cineva își dorește un muzeu al comunismului, ar putea să adune câteva capete, care au cât de cât valoare artistică, dar nu toată mizeria din țară”.

Pavel Păduraru

Vlad Filat a divorțat de soția sa, Sanda Filat

În august, premierul Vlad Filat şi soţia sa, Sanda Filat, au divorţat „în baza unei decizii comune”, potrivit informaţiilor postate pe pagina online la Judecătoria Centru a Capitalei. Cererea de desfacere a căsătoriei a fost înregistrată la 29 iunie curent.

Editorial

Cum și de ce „etnicii moldoveni” din RM îi scriu țarului rus

Un editorial, subiectul căruia pornește „de la o scrisoare a unor locuitori ai satului Olănești, raionul Ștefan-Vodă, către președintele Federației Ruse Vladimir Putin, care conține „rugămintea” de a „interveni” pentru a „apăra dreptul copiilor noștri moldoveni de a învăța în limba rusă, așa cum dorim noi, cetățeni ai R. Moldova, locuitorii satului Olănești”. Am citat din scrisoarea vizată. Bineînțeles, prima reacție la această rugăminte e una… mecanică – te freci nedumerit la ochi… Pentru că nu înțelegi ce se întâmplă. Cum vine asta? „Cetățeni ai R. Moldova și locuitori ai satului Olănești” nu se adresează conducerii R. Moldova, președintelui sau prim-ministrului acestui stat, ci președintelui unui stat străin. Ce-i asta? Culmea prostiei sau culmea impertinenței? De către cine este inspirată această scrisoare? (…) În acest material am formulat mai multe întrebări decât răspunsuri. Și nu întâmplător. Când „etnicii moldoveni” declară că „limba rusă le oferă copiilor noștri perspective bune pentru o viață de sine stătătoare demnă”, înseamnă că statul care are asemenea cetățeni suferă de o boală gravă. Când acești „etnici moldoveni” se laudă lui Putin că „noi ne apărăm solidar, iar în această luptă ne ajută Congresul comunităților rusești din R. Moldova și Centrul de asistență a concetățenilor ruși din R. Moldova, e cazul ca statul să devină mai atent la „activitatea” acestor „organizații”… și să se intereseze dacă nu cumva lucrează împotriva lui”.

Constantin Tănase

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *