Ultima oră

România a avut o producţie de vin de 5,2 milioane hectolitri în 2018, în creştere cu 21%

„În România, cu o producţie de 5,2 milioane hectolitri, după patru ani de producţie la un nivel mediu, anul 2018 ar trebui să depăşească nivelul deja foarte ridicat din 2013", arată OIV.

În anul 2013, România a obţinut o producţie de vin de 5,113 milioane hectolitri, după care au urmat trei ani în care producţia nu a depăşit 3,7 milioane hl.

Cu o producţie mondială prognozată la 282 milioane hectolitri, în creştere cu 31 milioane hectolitri, anul 2018 va fi "unul din cei mai buni ani de după 2000", se arată în raportul OIV.

La nivelul Uniunii Europene, "producţia va fi mai mare cu 19% comparativ cu nivelul din anul precedent", susţine OIV care avansează o cifră de 168,4 milioane hectolitri, în creştere cu 27,2 milioane hectolitri.

Cei trei mari producători mondiali de vin, Italia (48,5 milioane hectolitri), Franţa (46,4 milioane hectolitri) şi Spania (40,9 milioane hectolitri), au înregistrat în 2018 producţii foarte ridicate, în linie cu cei mai buni ani din istorie în termeni de volum.

Germania (9,8 milioane hectolitri), România (5,2 milioane hectolitri), Ungaria (3,4 milioane hectolitri) şi Austria (3 milioane hectolitri) se aşteaptă şi ele la o producţie mai mare decât media din ultimii cinci ani.

În schimb, Portugalia (5,3 milioane hectolitri) şi Grecia (2,2 milioane hectolitri) au înregistrat o scădere a producţiei comparativ cu 2017 din cauza fenomenelor meteo nefavorabile, a indicat OIV.

În cazul producătorilor de vin din lumea nouă s-au înregistrat evoluţii diferite. Cu o producţie de 23,9 milioane hectolitri, în scădere cu 2% comparativ cu 2017, SUA şi-au menţinut statutul de al patrulea producător mondial. Mai la sud, Chile (creştere de 36%) şi Argentina (creştere de 23%) au înregistrat o revenire spectaculoasă a producţiei lor de vin, până la 12,9 milioane hectolitri, respectiv 14,5 milioane hectolitri. În schimb, în Brazilia producţia de vin a scăzut cu 17% iar în Africa de Sud seceta a provocat un recul de 12% al producţiei de vin până la 9,5 milioane hectolitri. De asemenea, în Australia, după doi ani cu recolte foarte bune (13,1 milioane hectolitri în 2016 şi 13,7 milioane hectolitri în 2017), producţia a scăzut cu 9% în acest an, până la 12,5 milioane hectolitri.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *