Timpul.md

Editorial 3 Mai 2019 | 14:52

Rusia „transnistrizează” Donbasul

Pentru prima dată de când are loc la Moscova fastuoasa paradă militară de 9 mai, nu va fi prezent niciun președinte din străinătate. Nici măcar Igor Dodon, cel care, în 2017, stătea ţanţoş în tribuna oficială din Piaţa Roşie alături de Putin şi Medvedev.  

Administraţia prezidenţială din Rusia a comunicat deja că, în acest an, nu a fost invitat niciun oaspete de rang înalt din alte state. Dar şi acest fapt spune ceva despre situaţia în care s-a pomenit la ora actuală Rusia, ajungând la un nivel al izolării internaţionale, care nu a mai fost atins, probabil, decât în prima jumătate a anilor 1920, în perioada imediat următoare loviturii de stat bolşevice din 1917. Acţiunile Kremlinului atât în ţările din aşa-zisa „vecinătate apropiată”, cât şi în unele ţări occidentale, precum Marea Britanie sau SUA, l-au transformat pe Putin într-un lider detestat şi evitat, adesea chiar de state care, tradiţional, erau prietene cu Rusia sau se aflau în zona de influenţă a acesteia. Nu întâmplător, chiar şi dictatorul de la Minsk, Aleksandr Lukaşenko, este tot mai vocal împotriva Moscovei, mai ales, având în vedere presiunile exercitate de Kremlin pentru realizarea efectivă a „statului unit” Rusia-Belarus, ceea ce i-ar permite lui Putin să rămână la putere şi după 2024, din poziţia nou-creată de şef al noului stat.

Printre eforturile regimului de la Moscova de a-şi reveni în urma gravei scăderi a popularităţii principalilor lideri ruşi, în ultima perioadă, se numără şi gestul care, probabil, are menirea să le reamintească ucrainenilor, care tocmai şi-au ales un nou preşedinte, că Rusia le este duşman şi nu le va merge în întâmpinare, dacă vor să-şi păstreze independenţa. Autorităţile ruse au anunţat instituirea unei proceduri noi, suprasimplificate, de oferire a cetăţeniei ruseşti pentru locuitorii aşa-ziselor „republici populare” din Donbas. Astfel, în doar trei luni, orice locuitor al Donbasului, controlat de trupele ruso-separatiste, care poate prezenta un act de identitate, eliberat de aşa-zisele autorităţi autoproclamate, va obţine paşaport rusesc. Populaţia actuală a zonelor separatiste este de sub trei milioane de locuitori, ceea ce înseamnă că atingerea unei majorităţi de cetăţeni ruşi, în actualele condiţii, nu ar trebui să consume mai mult de doi-trei ani.

Rămâne deschisă întrebarea ce va face Rusia după ce se va asigura că majoritatea locuitorilor pretinselor DNR şi LNR i-au devenit cetăţeni. În presa ucraineană, s-au vehiculat pe larg scenarii privind o eventuală ofensivă militară rusească, de această dată pe deplin oficială, pentru a-şi „proteja” cetăţenii. Însă, urmărind mesajele propagandistice, transmise de principalele oficine de presă de la Moscova, am observat că locuitorii din regiunile Doneţk şi Lugansk sunt întotdeauna folosiţi pe post de bâtă cu care se loveşte în Ucraina, care, în opinia propagandiştilor ruşi, încă ar trebui să-şi asculte cetăţenii din Est şi să-i recupereze, renunţând la integrarea europeană şi euroatlantică. Până la urmă, scopul geostrategic  major al Rusiei, obiectivul de atins în legătură cu Ucraina, este să nu admită ca această ţară să devină membru NATO, ceea ce ar aduce Alianţa Nord-Atlantică la 400 de kilometri de Moscova.

Cum înţelege Moscova să-şi atingă scopul? Încercând să forţeze reintroducerea Donbasului în componenţa Ucrainei după propriile ei condiţii, adică federalizare cu oferirea posibilităţii Doneţkului de a putea bloca deciziile strategice de politică externă, cu care Moscova nu va fi de acord. Un „plan Kozak” pentru Kiev, la fel cum au încercat rușii să facă şi la Chişinău. Pentru a atinge acest scop, Kremlinul doreşte să „transnistrizeze” zona separatistă din estul Ucrainei, adică să conducă situaţia spre un conflict îngheţat tipic. De aceea Moscova face aceiaşi paşi, pe care i-a urmat în Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud. Oferirea în masă a cetăţeniei ruse este, întâi de toate, un mecanism pentru a asigura menţinerea pe linia de plutire a sistemelor de asigurare socială din zonele separatiste, adică pentru a asigura viabilitatea minim admisibilă a aşa-ziselor „republici”, în aşteptarea momentului „reintegrării” cu Kievul în condiţiile readucerii Ucrainei la statutul de ţară controlată de Rusia. Pentru a-şi atinge acest obiectiv, Putin are nevoie de o guvernare ucraineană dacă nu prorusă pe faţă, ceea ce e periculos acum în Ucraina, atunci măcar ceva mai dispusă spre compromisuri decât guvernarea Poroşenko, care se apropie de final. Cu toate că preşedintele ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacţionat foarte dur la aflarea veştii privind decizia de acordare a cetăţeniei ruse pentru locuitorii Donbasului, Kremlinul speră că va putea obţine mai mult de la acesta decât de la Poroşenko. Chiar dacă se autoizolează şi mai mult faţă de marile puteri occidentale prin asemenea măsuri, nu trebuie să uităm că Rusia dispune, totuşi, de reţele care pot stimula dispoziţii marginale, anti-sistem, în respectivele ţări. Ceea ce se şi întâmplă, iar anumite forţe politice, odată ajunse la putere, încep să ceară cu insistenţă ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei pentru agresarea Ucrainei şi anexarea Crimeii, precum este cazul populistului Matteo Salvini în Italia.

Evoluţia situaţiei din Donbas în noile condiţii, impuse de Moscova, trebuie observată cu atenţie şi la Chişinău, pentru că abordarea sistemică a Rusiei faţă de conflictele îngheţate din fostul spaţiu sovietic este binecunoscută: orice succes major pe linia Ucrainei va fi propus pentru situaţia din R. Moldova, şi invers. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus