Timpul.md

Actualitate 8 Februarie 2017 | 17:11

Salariile profesorilor NU vor fi majorate. Nu au fost identificate, deocamdată, surse financiare

Salariile profesorilor nu vor fi majorate în timpul apropiat pentru că potrivit autorităților, nu au fost identificate surse financiare în acest sens. După o întrevedere a reprezentanților din domeniul educației cu cei ai Guvernului, pentru a discuta o majorare a salariilor cu 50 la sută, ultimii au mai cerut termen o lună pentru a găsi banii necesari. Întâlnirea a avut loc la o lună după un protest al pedagogilor în fața Executivului. 

Principala revendicare a profesorilor a rămas aceeași, de majorare a salariilor cu 50 la sută. După discuțiile avute din nou cu Guvernul, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei din Moldova, Dumitru Ivanov, a declarat pentru Radio Chișinău că, deocamdată nu s-a ajuns la niciun numitor comun. Autoritățile au mai solicitat o lună pentru a putea identifica soluții și resurse financiare. Cu toate acestea, Dumitru Ivanov nu este sigur că s-ar putea obține o majorare cu 50 la sută a salariilor pedagogilor.

„E clar că noi nu vom primi ceea ce am cerut, dar la un consens trebuie să ajungem. Au nevoie de o lună să adune toată informația, ei se fac că nu o știu, de fapt, eu îmi dau seama că o cunosc. Rămân condițiile pe care le-am pus. În cadrul negocierilor vom vedea, nu este exclus că va trebui și să cedăm câte ceva. Noi ne dăm seama că 50 la sută este o sumă foarte mare”, a precizat Dumitru Ivanov.
Directorul liceului ”Andrei Straistă”, din Anenii-Noi, Eugen Margine, spune că majorarea salariilor pedagogilor este o problemă urgentă. Multe școli se confruntă cu o intensă fluctuație de personal, cu lipsa pedagogilor tineri și cu faptul că multe cadre didactice sunt nevoite să cumuleze mai multe funcții.

„Noi suntem o familie de profesori. Dacă ne limităm numai la salariul pe care îl primim, suntem obligați, pentru a ne asigura familia cu cele necesare, să ne mai angajăm și în altă parte. Nu putem ține piept problemelor care apar, mai ales în perioada de iarnă”, a mărturisit Eugen Margine.
Solicitat de Radio Chișinău, vicepremierul pentru probleme sociale, Gheorghe Brega, a declarat că, deocamdată, nu au fost identificate sursele financiare pentru o eventuală majorarea a salariilor profesorilor, dar a spus că solicitările lor vor putea fi onorate în funcție de ce sume vor putea fi disponibilizate în acest scop.

„Ei cer, ei multe cer. Dumneavoastră tot multe cereți acum, dar asta nu înseamnă că... realitatea. Vedem care e sursa și după asta hotărâm. Nu pot să vă spun acum nimic. Până când, negociem”, a declarat Gheorghe Brega.
După protestele pedagogilor de la începutu lunii ianuarie 2017, a fost creată o comisie de negocieri din reprezentanți ai Guvernului și ai sindicatelor. Potrivit unui comunicat al Executivului, un nou concept de salarizare a angajaţilor din sistemul educaţional urmează să fie elaborat în funcție de resursele financiare disponibile. De asemenea, Ministerul Educaţiei este în proces de elaborare a unei noi metodologii de salarizare a cadrelor didactice, în baza performanțelor obţinute.

Radiochisinau.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus