Editorial

Săptămâna Patimilor 1. Despre iertare

Haideţi să ne amintim de pilda celui ce datora zece mii de talanţi, povestită mulţimii de Iisus. O slugă îi datora stăpânului zece mii de talanţi. De aici încolo citez din Evanghelia după Matei: „25. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândute şi femeia şi copiii şi pe toate câte are, ca să se plătească. 26. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. 27. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. 28. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujea cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi, că eşti dator. 29. Deci, când cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. 30. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. 31. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. 32. Atunci, chemându-l, stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria ceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. 33. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? 34. Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria”. Şi îşi încheie Iisus parabola aceasta în felul următor: „Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre”. Fiţi atenţi la ultima frază: Iisus nu mai vorbeşte despre stăpâni şi slugi, ci despre fraţi, iar iertarea se face din inimă. Nu din gură. Iertarea din gură e pură făţărnicie, pentru că nu e anticipată de pocăinţă, or, nicăieri în Sfânta Scriptură n-o să găsim îndemnuri la iertare fără pocăinţă…

Vizavi de „sluga vicleană”: ea e printre noi şi în noi. De câte ori noi, cei iertaţi pentru păcate mai grele, iertăm altora, mai slabi ca noi, pentru păcate mai mici? Oare nu cumva purtăm în noi duhul unui dictator, al unui criminal care se răzbună pe cei mai slabi ca noi pentru frustrările, limitele şi nereuşitele noastre în competiţia cu cei mai puternici? Am cunoscut un caz: neluat în seamă de ceilalţi băieţi de seama lui şi neacceptat în gaşcă, pentru că era mereu pus pe scandal şi mofturos, un băieţel se retrăgea şi se deda unor „activităţi compensatorii” – aduna câte un pumn de cărăbuşi de mai, le rupea ambele aripi şi două picioruşe, trăgea cu degetul o linie pe nisip, apoi îi punea „la start” şi îi îndemna să ajungă „la finiş”. Am aflat mai târziu că, după ce a terminat cu chiu, cu vai şcoala, a nimerit în puşcărie pentru că şi-a bătut cu o cruzime feroce propria mamă…

Ei bine, acesta-i un caz patologic. Eu mă refeream însă mai sus la cazuri „normale” – când „sluga vicleană” din noi nicidecum nu ne lasă să iertăm şi ne îndeamnă să purtăm ura până la moarte, fără să realizăm că, de fapt, de a ierta pe altul avem nevoie în primul rând noi. Cineva spunea că cel care iartă devine mai puternic. Eu aş zice şi mai mult: omul care iartă devine mai om. Iertând, devenim fraţi, în accepţiunea lui Iisus. Noi, ziariştii, activăm pe un „câmp minat”, meseria ne cere să fim „răi” şi uneori nici nu observăm că, exercitându-ne cu zel meseria de „câini de pază”, devenim răi, fără ghilimele, adică nedrepţi. Dacă nu ne oprim, riscăm să începem a rupe aripile cărăbuşilor de mai şi ale fluturilor.

Săptămâna Patimilor e un bun prilej să ne oprim. Să ne oprim din războaie fratricide, să ne mai pocăim şi să ne iertăm din inimă, ca nişte fraţi, căci numai astfel vom deveni mai buni şi mai oameni. Vă rog de mă iertaţi, fraţilor. Dacă nu încercăm să devenim mai buni, riscăm să înnebunim de-a binelea.

P.S. Am rugat administraţia site-ului TIMPUL.MD ca în aceste zile marcate de Lumina Învierii Domnului să nu admită pe forum comentarii războinice şi veninoase. Ajunge atâta război şi venin, haideţi să discutăm şi lucruri mai luminoase.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *