Timpul.md

Constantin Tănase 1 Februarie 2017 | 07:00

Săru’ mâna, mărită Americă

Săptămâna trecută am vizitat America (orașul Atlanta, statul Georgia) în componența unui grup de oameni de afaceri, ziariști, personalități de cultură și învățământ. 

O săptămână este prea puțin ca să înțelegi această miraculoasă țară, dar suficient de mult ca să-ți dai seama că America este o civilizație a betonului, sticlei și plasticului. Aici totul pare artificial: și florile, și pâinea, și zâmbetele oamenilor. America a ajuns pe culmile progresului, plătind pentru aceasta un preț enorm – a pierdut omul. Americanul adevărat, americanul-tip, pare a fi un robot care bea Coca-Cola.
Mitul american a buimăcit lumea și a sfărâmat multe destine. Am stat de vorbă cu români care și-au părăsit țara acum 10-15 ani și am rămas zguduit – deziluzia lor e totală, ei blestemă America pentru că i-a transformat în sclavi. Sclav – iată cuvântul pe care l-am auzit cel mai des din gura lor. N-am să uit niciodată ochii umezi ai unui biet călugăr din Năsăud (baștina poetului G. Coșbuc), salahor la o organizație de construcții din Atlanta, care a ridicat mâneca sutanei și mi-a arătat mâna dreaptă umflată, ca de sticlă: lucrez, zice, numai cu stânga, mâna dreaptă o mișc numai de formă, fiindcă, dacă observă patronul, mă alungă și rămân pe drumuri...

Tragedia acestor oameni e că ei nu se mai pot întoarce acasă; și-au lăsat țara lor săracă, România, pentru o țară bogată, America, pe care o fac și mai bogată. Cred că această tragedie o trăiesc și moldovenii noștri stabiliți în America – ni s-a spus că există colonii întregi de moldoveni. Eu sunt sigur că ei plâng cu lacrimile călugărului din Năsăud.

După ce am vizitat America, țărișoara mea Basarabia mi-a devenit și mai scumpă. Zburam cu nu știu câte mile pe oră pe șoselele ce conturau o halucinant de perfectă geometrie, dar nu mai puteam admira nimic, fiindcă ochii îmi erau acasă: vedeam aievea cum în bogata mea țară săracă zvâcnește clorofila-n săbiuța iernii, auzeam cum trosnesc mugurii de frumusețea viitoarelor nașteri, urmăream cum pe toloace înfloresc cornițele de miel, cum cai înspumați, cu hamuri roșii și flori albe în coame, se întorc de la baluri voievodale, cum soarele, cu gura arsă de dor, ronțăie mărgăritarele de rouă de la gâtul dimineții... Autenticitatea acestui film imaginar era certificată de neogoirea vulcanică a dnei Nadia Herța, de tăcerea înțeleaptă a dlor Mihai Mihailov și Iurie Munteanu, de îngândurarea senină a dnei Valentina Harti, de cumințenia privirilor dlui Victor Avram – niște oameni care, m-am convins, pot face ca în Basarabia noastră să fie mai puține lacrimi și mai multe cântece și flori.
Săru’ mâna, mărită Americă, pentru că mi-ai ajutat să-mi redescopăr patria și o dată cu aceasta să-i descopăr și pe acești oameni...

Fragment din cartea „Hoții de mituri”, 2004

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus