Moldova

Scrisoarea săptămânii: De ce? Sau câteva întrebări adresate ambasadorului F. Ruse în R. Moldova

Deoarece sunt martor ocular al tragediei poporului ucrainean şi am început să-mi pun multe întrebări „De ce?”, legate de evenimentele de pe Maidan şi mai ales de cele din Crimeea. Vreau cu tot dinadinsul să i le adresez acestui ambasador (cine, dacă nu el cunoaşte
răspunsurile?!), mai ales că acum câţiva ani în urmă m-am adresat, tot prin intermediul ziarului TIMPUL, predecesorului său – Kuzimin.
De ce Putin ne „iubeşte” atât de mult şi ne „strânge” în braţe aşa de tare, că ne ies ochii din cap?

De ce Putin trişează, minte, când vorbeşte despre situaţia din Ucraina şi, în special, despre Crimeea? De ce armata rusă a ieşit din locurile de dislocare permanentă din Sevastopol şi hoinăreşte prin toată peninsula?

De ce minte Şoigu, care declară că armata rusă nu a ocupat Crimeea şi că nu a blocat armata ucraineană, iar puţin mai târziu ameninţă, că dacă va fi nevoie şi va fi pericol pentru populaţia rusofonă din peninsulă, el din nou va „organiza” manevre militare în zonă?

De ce (după cum a declarat Putin) „poporul” din Crimeea are dreptul la autodeterminare, iar poporul cecen – nu? De ce în cele două războaie din Cecenia au fost ucişi peste două sute de mii de ceceni, inclusiv patruzeci de mii de copii (sunt date menţionate în cadrul unor conferinţe de presă organizate de Ziuganov şi Gorbaciov) şi nu e genocid al poporului cecen, iar în Ucraina, unde situaţia e sub controlul autorităţilor legitime de la Kiev, s-a început genocidul?

De ce Matvienco a declarat pe 1 martie că în Crimeea se varsă sânge şi sunt multe victime şi din această cauză trebuie de intervenit cu trupe ruseşti, iar a doua zi consulul general al F. Ruse în Simferopol declară că nu s-a înregistrat niciun mort?

De ce tătarii din Tatarstan, care trebuiau să treacă la grafia latină de la 1 septembrie 2001, odată cu venirea lui Putin în Kremlin n-au mai realizat acest drept, fiind impuşi să păstreze alfabetul chirilic?

De ce, după 25 de ani de când a fost adoptată legislaţia lingvistică în Moldova, ruşii şi, de fapt, majoritatea rusofonilor n-au depus eforturi pentru a însuşi limba română? Ce le încurcă lor să facă acest lucru şi cine aţâţă spiritele lor şi profită din plin în urma acestui fapt?
De ce nu aveţi nicio școală cu predare în limba tătară la Moscova, unde locuiesc câteva sute de mii de tătari? Oare acest lucru e normal sau poate aveţi la Moscova şcoli cu predare în limba ucraineană, belarusă etc.?

De ce în Petersburg (date oficiale din presa rusă) sunt mai multe organizaţii naziste decât în toată Europa apuseană?

De ce migranţii, veniţi la lucru în Rusia, având o altă culoare, sunt maltrataţi, schilodiţi şi chiar ucişi? Acest lucru nu miroase a fascism?

De ce impuneţi istoria voastră cu mituri, izme, denaturări, iar când noi spunem că 28 iunie 1940 este zi de ocupaţie a Basarabiei de către URSS ne blamaţi şi ne catalogaţi că suntem fascişti şi naţionalişti?

De ce credeţi că Uniunea Vamală e mai bună pentru noi decât Uniunea Europeană?

De ce nu aveţi drumuri ca în UE? De ce nu aveţi spitale, clinici, maternităţi ca în UE? În schimb, aveţi focoase nucleare (cu care vă lăudaţi şi intimidaţi), dar ele nu ajută la tratament şi nu pot fi întinse pe pâine!

De ce aveţi de la două la cinci milioane de copii vagabonzi (după MRAP erau doar 700 de mii)? De ce 80% din 370 mii de copii, aflaţi la întreţinere în casele de copii, au părinţi vii? De ce ocupaţi locul întâi în lume după numărul de copii abandonaţi? De ce 30 de mii de ruşi mor în fiecare an în urma narcomaniei, iar 70 de mii – din cauza alcoolului?

De ce în Siberia au dispărut 11 mii de sate şi 290 de oraşe în ultimii ani? Aceste date le-am luat de la Andrei Koncialovski, dintr-un articol publicat recent.

De ce presa rusă (cu mici excepţii) minte cu neruşinare, manipulează, dezinformează, transformându-se în propagandă nazistă?

De ce liderii statelor democratice l-au blamat pe Putin pentru acţiunile sale în Ucraina, iar prim-ministrul Canadei chiar l-a comparat cu Hitler.
De ce Igor Kolomoisky, actualul guvernator al regiunii Dnepropetrovsk, l-a numit pe Putin „schizofrenic”?

De ce Rusia (citeşte Putin) susţine numai conducători odioşi (fraţii Castro, Lukaşenko, Chaves, Madura, Asad – în ţara căruia e război civil şi au murit deja peste 140 de mii de cetăţeni)?

De ce Rusia (iar în trecut URSS) peste tot pe unde s-au băgat a fost şi este haos: instabilitate, foamete, sânge, teroare, moarte şi lipsă totală faţă de drepturile şi libertăţile oamenilor?

Apropo, mă închin în faţa acelor ruși care au curajul şi ies la pichetarea ministerului războiului din F. Rusă şi cer retragerea armatei ruse din Crimeea, ştiind foarte bine ce-i aşteaptă pentru aşa acţiuni într-un stat autoritar, cum este cel rus!

Mai am încă foarte multe „De ce?”-uri, dar mă grăbesc la nepoţică să-i citesc poveşti în română, rusă, engleză şi să încerc să-i răspund la întrebările ei „De ce?”

Leonid Adarii

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *