Timpul.md

Opinii & Editoriale 18 Februarie 2019 | 13:38

Sfântul Ioan Gură de Aur

Sunt sigură că am mai scris despre Sfântul Ioan Gură de Aur (+407), fiindcă, alături de Sfântul Maxim Mărturisitorul și alții, e un teolog foarte aproape de inima mea. Unul însă care mă umple de rușine, fiindcă modul, în care și-a trăit viața, îmi demonstrează cât de departe sunt de o viață adevărată.

La fel ca ceilalți doi sfinți, despre care am scris și alături de care e sărbătorit pe 30 ianuarie, și Ioan Gură de Aur a fost un student excepțional, iar profesorii lui se bazau pe el ca urmaș al lor în școală. Însă nu a fost să fie. Pentru că tânărul Ioan, unul dintre cei mai importanți oratori ai omenirii, s-a dus în pustie de unde nu s-a întors până nu s-a simțit suficient de tare în credință încât să își asume, la nevoie, martiriul.

S-a întors și a slujit la altar în Antiohia, urmând ca peste ani să ajungă Patriarhul Constantinopolului. Ca patriarh nu s-a temut să îndrepte și să-i corecteze pe toți cei care greșeau: de la împărat și împărăteasă la ceilalți episcopi. Ceea ce, evident, i-a adus o grămadă de dușmani și două exiluri. Din primul a fost chemat înapoi de teama oamenilor simpli, dar în timpul celui de-al doilea s-a mutat la cele veșnice.

Toate scrierile rămase după el sunt excepționale, profunde, accesibile. Nu întâmplător a primit numele Gură de Aur. Vă recomand să citiți și tratatul său despre preoție, dar și omiliile. Orice carte pe care vedeți numele lui, procurați-o cu încredere. Nu aveți cum să greșiți. Există și o frumoasă carte despre viața lui, „Gură de aur, atletul lui Hristos” de Virgil Gheorghiu, apărută la editura „Deisis” din Sibiu. Dacă aveți acces la librării online sau românești, nu ezitați.

Nici nu știu cum aș putea face un rezumat al unei vieți sfinte. Nu s-a temut nici pentru sănătatea lui (a fost bolnav de stomac din pricina posturilor aspre), nici pentru viața lui (pe împărăteasă a numit-o Izabela Vechiului Testament – o înfricoșătoare comparație), dar nici nu s-a îndepărtat de săraci. Nu întâmplător, oamenii au încercat să îl protejeze cu trupurile lor când a fost trimis în exil.

Să ne încredem în astfel de exemple, nu să umblăm și să inventăm sfinți acolo unde ei nu există. Să nu ne purtăm ca niște disperați. Ca și atunci, așa și astăzi: până omul nu se mută la cele veșnice, sfințenia lui nu e probată. Așa că să ne rugăm unii pentru alții, iar dacă vrem să ne întărim cu exemplele sfinților, să ne îndreptăm spre cei care au și dobândit cununa. Să avem spor în credință pentru rugăciunile Sfântului Ioan Gură de Aur.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus