Actualitate

Slusari cere demisia lui Spînu: ,,Dânsul trebuie să fie cât mai urgent demis. Va veni timpul când jocurile lui cu Gazpromul va examina procuratura independentă”

,,Fac apel către toate persoanele-factori de decizie privind această tranzacție obscură de achitare a datoriilor față de Gazprom cu banii publici …prin stângerea datoriei Termoelectrica. Nu apelez la Andrei Spânu. Cu el m-am clarificat. Dânsul trebuie să fie cât mai urgent demis. Va veni timpul când jocurile lui cu Gazpromul va examina procuratura independentă.

Mă adresez la doamna prim-ministră, domnul ministru finanțelor, șeful Agenției Proprietății Publice (APP) și administratorul SA Energocom. Anume semnăturile voastre vor fi imortalizate la toate documentele, legate de acest act juridic rușinos.

Semnatura lui Andrei Spănu nu va fi nicaieri, așa cum nu a semnat nimic Plahotniuc vara-toamna 2014, cănd a fost culminarea devalizării sistemului bancar. Proiectul modificării legii bugetului pentru 2021, semnat de doamna Gavrilița și nota informativă la el, semnată de domnul Budeanschii , prevăd că se alocă pănă la 1,7 mlrd lei pentru majorarea capitalului social al SA Energocom în scopul ASIGURĂRII MĂSURILOR ÎN VEDEREA PROCURĂRII DE GAZE NATURALE PENTRU ACOPERIREA DEFICITULUI.

Nici un cuvănt despre preluarea datoriilor altei companii față de Moldova Gaz ! Acceptănd tranzacția între Energocom, Termoelectrica și Moldova Gaz, voi comiteți acțiunile cu iz penal.

Doamna prim-ministru și șeful APP, care subordonează direct Guvernului, merg în continuare pe agravarea situației, dacă APP, fiind unicul acționar al SA Energocom, va accepta semnarea acestui contract de preluare a datoriilor Termoelectrica, care prevede utilizarea nerambursabilă a mijloacelor financiare bugetare contrar destinației și care posibil încalcă prevederile legii cu privire la ajutorul de stat și nu are avizul Consiliului concurenței.

Totodată, juridic nici nu va exista garanția că Moldova Gaz va indica în ordinul de plată către Gazprom că achită anume datoriile curente și nu cele istorice.

Desigur, că nici pe administratorul SA Energocom nimeni nu va absolvi de la responsabilitatea pentru semnarea unei tranzacției ilicite, așa cum acum răspund penal unii boschetari, pe numele cărora Șor și Plahotniuc au înregistrat firmele-ofshor, prin care au fost furați banii din cele 3 bănci. Încă nu este tărziu să vă opriți, chiar dacă din 29 octombrie premeditat s-a pierdut timp.

Analizați rapid varianta cu împrumutul subordonat pe scurt timp a acestor bani de la Energocom către Moldova Gaz cu gajarea activelor acestei companii și indicarea directă că mijloacele împrumutate merg pentru achitarea datoriilor pentru lunile octombrie-noiembrie 2021. Mai examinați și alte modalități de facilitare a creditării rapide a Moldova Gaz, dar fără pierderea banilor publici, a scris Alexandru Slusari pe pagina sa de Facebook.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *