Bună Dimineața

„Stăpânului” nu-i pasă

Aşa s-a întâmplat şi cu cazul de la Ştefan-Vodă, când un ofiţer aflat în misiune de serviciu a fost rănit în zona capului de către candidatul de atunci la şefia Primăriei satului Tudora, Victor Busuioc. Precizăm că, pe 11 aprilie 2011, CCCEC a efectuat o percheziţie la casa familiei Busuioc, deoarece tatăl împreună cu fiul erau suspectaţi de implicarea într-un caz de contrabandă în valoare de un milion de lei. Zilele acestea, unul dintre cititorii TIMPULUI şi-a amintit de acest caz şi ne-a scris că „ultima dată citisem că marfa a fost confiscată, ceea ce înseamnă că persoanele erau implicate în scheme de contrabandă. Cazul a ieşit din atenţia societăţii civile şi băieţii cu bani au încheiat toate întrebările”.
În context, este actual un banc, care îi are ca protagonişti pe doi câini. La întrebarea „Ce mai faci?”, un câine îi răspunde celuilalt: „Bine. Dar de când avem democraţie, stăpânul mi-a scurtat lanţul şi mi-a îndepărtat farfuria cu mâncare. În schimb, mi se permite să latru cât vreau…”. Din păcate, „lătrăm” despre multe: clădiri istorice demolate, spaţii verzi care dispar, fărădelegi, dar „stăpânului” nu-i pasă.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *