Timpul.md

Editorial 6 Mai 2016 | 08:11

Stat capturat? „Business, ca de obicei”

Mă întreb cum poți avea un stat necapturat în condițiile în care ai, în acest stat, un popor capturat. 

O societate capturată. Dacă privim realitatea ceva mai în profunzime, s-ar putea să ne dăm seama că acest stat, Republica Moldova, nici nu avea cum să fie vreodată necapturat, adică liber – o expresie a voinței unei comunități de peste trei milioane de oameni.

Asta pentru că guvernanții locali n-au făcut niciodată eforturi să iasă din logica unei banale satrapii – o colonie care, momentan, beneficiază de un anumit nivel de autoguvernare internă, dar pe care o pui la bătaie ca să-ți construiești și menții relațiile cu șefii interlopi, angajați prin cumul în funcții administrative de răspundere, din fosta (și actuala) metropolă.

Abia în ultimii ani, prin intermediul investigațiilor de presă, am putut afla că peste 20 de miliarde de dolari, bani proveniți din activități infracționale – în cea mai mare parte furați din bugetul de stat și bugetele regionale ale Federației Ruse prin intermediul unor scheme ilegale, - au fost spălați cu asistența băncilor și instituțiilor judiciare din Republica Moldova.

Ce-ar fi dacă am mai afla ceva? Că din 1991 până astăzi, de când s-a dat liber atât la antrepriză privată, cât și la „business” (afaceri în care activitățile legale coexistă cu cele ilegale, aplicându-se procedee ilicite precum preluările forțate, șantajul, înșelăciunea, crima), spălarea banilor „businessmenilor” ruși prin intermediul băncilor și justiției din fosta republică sovietică (căreia îmi este imposibil să-i zic: a noastră, deoarece a fost întotdeauna a lor) a fost una din principalele surse de finanțare pentru clasa politică și toată clientela acesteia, posesoare de funcții în stat. N-ar fi deloc ceva de necrezut. Pur și simplu, în cele două decenii anterioare, nu au existat investigații de presă suficient de ample, dar în același timp profunde, pentru a avea un tablou general al situației. Ceea ce nu înseamnă că acțiuni de acest gen nu au putut avea loc și înainte.

Poate că așa se explică decalajul enorm dintre marea masă a cetățenilor care încearcă să supraviețuiască și acel grup de oameni care epatează prin lux și opulență, în cazul multora dintre ei proveniența averilor pe care arată la fiecare pas că le posedă fiind incertă.

Poate că tot așa se explică și nevoia Moscovei oficiale, a cărei agendă este stabilită de interlopii grupați în jurul lui Putin – mulți dintre care și-au spălat banii prin Republica Moldova, după cum ne putem convinge din investigațiile Panama Papers – de a se asigura că orice „pericol românesc” este ținut cât mai sub control, iar Republica Moldova este ținută cât mai departe de România, pentru a „nu-și pierde statalitatea”. Statalitatea moldovenească, cea care numai moldovenească nu e, îi este necesară actualei Rusii pentru a le asigura „celor mai demni fii” ai ei, cu Putin în frunte, un canal sigur, controlat, de transfer al banilor furați de la cetățenii ruși către vest, iar apoi de readucere a unei părți a lor înapoi în Rusia ca bani legali. Dacă acceptăm această explicație, devine clar de ce, de exemplu, nici o guvernare de la Chișinău nu a scos Republica Moldova din sfera de dominare a presei rusești și de limbă rusă, de ce mai avem „GOST”-uri (standarde de stat de proveniență sovietică). Avem o grupare care a controlat din 1991 puterea politică, beneficiind întotdeauna de ajutor de la Moscova (din diferite cercuri ale guvernării de acolo, legate cu mediul interlop de „afaceri”) și care a asistat, la rândul ei, grupurile infracționale organizate ruse cu legături în guvernul și serviciile de informații ale Rusiei.

Privit din această perspectivă, dispariția sumei de aproximativ 1 miliard de dolari din trei bănci din Republica Moldova nu reprezintă decât o tentativă reușită a infractorilor locali, în același timp deținători ai puterii, de a urma exemplul „fraților lor mai mari”, a bratocilor lor din Rusia – cei care i-au și inspirat și protejat dintotdeauna. Evident, nu este primul furt de acest gen. Din păcate, nu se poate afirma nici că are cele mai mari proporții, raportat la PIB și la bugetul de stat – cine mai poate ști astăzi câte asemenea operațiuni criminale s-au petrecut în obscurii ani ’90, și au rămas neobservate de o presă care, în cea mai mare parte pe acea vreme, acționa ca un fel de buletin oficial al acțiunilor guvernării și îi era barat în totalitate accesul la informații sensibile?

Prin urmare, a spune astăzi că Republica Moldova ar fi fost capturată în ultimii câțiva ani de un oligarh care-și face mendrele după cum vrea el, Vladimir Plahotniuc, înseamnă a nu spune lucrurile până la capăt. Republica Moldova în formula ei de stat independent din punct de vedere formal s-a născut capturată așa cum adesea copilul nou-născut al unei mame alcoolice se naște și el cu dependență de alcool. Regimul politic din Republica Moldova a fost întotdeauna unul de oligarhie interlopă sau dictatură, din 1991 până astăzi, dacă acceptăm că o oligarhie este un regim în care un grup mic de oameni, cu legături și relații reciproce de interese între ei, deține și aplică puterea. Ridicarea din această oligarhie a unui lider care-și subordonează o parte din grupul din care provine, iar o altă parte o îndepărtează de la sursele de „business”, este un semn al începutului sfârșitului oligarhiei interlope ca regim politic al Republicii Moldova și al trecerii la dictatura interlopă.

Momentan, exponenții facțiunii rivale din cadrul aceleiași grupări oligarhice, „businessmenii” Țopa, se mai zbat încercând să mențină oligarhia interlopă (acel regim în care „business”-ul este policentric – diferiți lideri interlopi fac afaceri cu cercurile de la Moscova pe baze egale, fără a plăti tribut unii altora, acceptându-se tacit), să evite alunecarea definitivă în dictatură interlopă – adică atunci când cercurile de la Moscova vor fi nevoite să negocieze doar cu Plahotniuc activitățile ulterioare de spălare a banilor lor obținuți din activități infracționale. Dacă asta le-ar reuși, următorul pas ar fi să încerce să-și stabilească ei propria lor dictatură interlopă. Practic, ultimele două decenii și jumătate pot fi împărțite în niște perioade de dictatură interlopă (1992-1998 – facțiunea „agrariană”, 2001-2009 – facțiunea „comunistă”) și în niște perioade de oligarhie interlopă (1998-2001, 2009-2014), în care diferitele facțiuni interlope grupate în jurul unor lideri, care în același timp apăreau (și apar) ca politicieni și ocupanți de funcții de primă importanță în stat, „lucrau” în paralel, deoarece nu se puteau domina unele pe altele. În 2015-2016 în Republica Moldova are loc un proces de restaurare a dictaturii interlope, sub auspiciile unei facțiuni care continuă oligarhia agrariană și pe cea comunistă-voroninistă. Facțiunea perdantă, însă foarte vocală și determinată să lupte în continuare este și astăzi, la fel ca în perioada 1998-2001 (primul inter-regnum interlop), cea de sub auspiciile lui Petru Lucinschi, în care au intrat la vremea lor, și se află și astăzi acolo, Ion Sturza, Victor și Viorel Țopa, Vladimir Filat și alții. Ce leagă ambele facțiuni combatante, ce le face să fie părți antagoniste ale aceleiași grupări interlope? 1. Proveniența directă din fosta nomenclatură de partid sovietică sau instituțiile asociate acesteia, ceea ce-i face pe toți acești oameni să nu poată gândi altfel decât în termeni de subordonare față de Moscova, deși mulți dintre ei pot declara altceva. Mulți dintre aceștia n-ar fi putut ajunge în posturi importante încă în timpul URSS, dacă n-ar fi fost „promovați” de „organe” – este cazul lui Ion Sturza, dar nu doar al lui. 2. Legăturile pe mai multe paliere – „businessul” fiind doar unul dintre acestea, cu Moscova.

Republica Moldova există ca instrument de făcut bani pentru toți acești oameni, dar în primul rând pentru interlopii de la Moscova conduși de Vladimir Putin, cărora interlopii locali de la Chișinău le sunt subordonați, ei însă consolându-se cu visul că sunt „prieteni” („кенты”) cu ei. Apropo, își mai amintește cineva despre tentativele lui Vladimir Filat, când era prim-ministru și pretins lider național, să semene în vorbire și comportament cu Putin?

Vreun alt rost al existenței Republicii Moldova ca stat nu există. E o realitate dură, dar pe care trebuie s-o conștientizăm întâi, dacă vrem să se schimbe ceva.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus