Timpul.md

Opinii & Editoriale 10 Iulie 2018 | 11:01

Statul interimar

Un sistem de justiţie pasibil de multe „calităţi”, însă nu de corectitudine, a anulat nişte alegeri locale perfect valide din nişte motive supte din deget, oferind un exemplu de ignorare şi sfidare a voinţei suverane a cetăţenilor.

Astfel, funcţia de primar general al mun. Chişinău va fi asigurată de un interimar până la alegerile locale din primăvara sau vara anului viitor, 2019. Dacă la interimatul funcţiei va rămâne Ruslan Codreanu sau va veni altcineva, nu are importanţă. Ce este cu adevărat important e că funcţia de conducere a principalului oraş al republicii, care concentrează peste un sfert din populaţie şi peste două treimi din bugetul de stat, va fi, pentru un an, provizorie şi incompletă.

Am mai avut o situaţie similară în trecutul recent al R. Moldova. După ce, din 2009, Vladimir Voronin nu a mai fost preşedinte, interimatul funcţiei de şef al statului a fost asigurată de preşedinţii Parlamentului. Mihai Ghimpu şi Marian Lupu au fost preşedinţi interimari pentru câte un an şi câteva luni fiecare, până în 2012, când în Parlament s-a reuşit alegerea lui Nicolae Timofti în fruntea statului. Criza constituţională din 2009-2012 a durat atât de mult nu doar pentru că funcţia de șef al statului este una mai curând decorativă, ci şi pentru că importanţa funcţionării adecvate a instituţiilor, în general, în acest stat, este una redusă. Nefiind taxaţi corespunzător pentru încălcările pe care le comit, politicienii îşi pot permite să ignore buna funcţionare a statului, preocupându-se de rezolvarea problemelor personale şi de grup.

Interimatul de la preşedinţie şi, acum, cel de la primărie, vin să demonstreze caracterul slab şi nestatornic al statului în sine. Putem trage concluzia că, din 1991 încoace, de când există acest stat, noi, cetăţenii lui, nu am reuşit decât să-l menținem în starea în care a fost şi este - un instrument de dominaţie şi îmbogăţire pentru o clică formată din câteva grupări care întotdeauna găsesc limbă comună între ele, indiferent cât de mult s-ar certa. Cum ar fi putut fi altfel, din moment ce, prin existenţa aşa-zisei independențe a R. Moldova, continuăm starea de ocupaţie a Basarabiei, instaurată în 1940 şi 1944? Provizoratul acestui stat, incapacitatea sa de a asigura cetățenilor săi bunurile publice de bază, se manifestă printr-o multitudine de exemple. Furtul miliardului, corupţia la nivel înalt, devenită cutumă omniprezentă, folosirea justiţiei pentru legalizarea spălărilor de bani ale grupărilor criminale din Rusia, iar acum îndepărtarea cetăţenilor, a poporului suveran din procesul de luare a deciziilor prin anularea rezultatelor alegerilor locale… Toate acestea constituie piese ale unui singur puzzle, care perpetuează starea de minorat la care ne-a condamnat ocupaţia sovietică.

Un stat în care instituţiile îşi bat joc de votul cetăţenilor este unul condamnat la mari tulburări sociale, care îşi vor face simţită prezenţa într-un final, chiar dacă, la prima vedere, se pare că alegătorii au uitat afrontul care le-a fost adus. La toamnă, vor avea loc alegeri parlamentare, unele prea importante pentru a mai putea fi anulate. Iar rezultatele lor vor reprezenta o lovitură adecvată dată actualei guvernări şi sistemului de justiţie aservit acesteia.

Din păcate, însă, alegerile din toamnă nu vor schimba esenţa a ceea ce am numit mai sus „statul interimar”. Suntem în 2018, la un secol după unirea tuturor românilor într-un singur stat, şi ar fi cazul să ne amintim că şi astăzi, la fel ca atunci, singura soluţie la toate aceste probleme, unicul pas spre a depăşi starea noastră de minorat şi provizorat, este revenirea în componenţa României.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus