Străinul în căutarea Moldovei

În schimb, atunci când un străin nimereşte la Bucureşti, are mai multe şanse să audă ceva „mai consistent” despre necunoscuta Moldovă. Străinul află că moldovenii sunt „fraţii de peste Prut”, că vorbesc o limbă română destul de amuzantă, că sunt supuşi ruşilor şi au fost separaţi artificial de Patria-mamă. Dacă mai cercetează, străinul îşi dă seama că, de fapt, mulţi cetăţeni români nu au fost niciodată în ţara vecină, nici măcar dacă s-au născut la Iaşi. Dar înţelege că moldovenii sunt săraci, că nivelul de criminalitate poate atinge cote înalte, mai ales în Transnistria. Cu puţin noroc, străinul nostru poate ajunge la un concert al Alexandrinei Hristov, unde îşi va face o altă părere despre Chişinău şi Moldova: capitala Moldovei este mult mai liniştită decât Bucureştiul, mult mai verde şi mult mai curată. Dacă interesul străinului nu a scăzut, dacă are zile libere şi o fire aventuroasă, o călătorie la Chişinău este o opţiune bună. Se duce la Gara de Nord, se luptă pentru un bilet dus-întors la ghişeul internaţional şi aşteaptă trenul „Prietenia” de seară. De viză nu are nevoie, dar dacă s-ar duce la Consulatul Moldovei din Bucureşti, s-ar linişti auzind din partea funcţionarului că Moldova este o ţară frumoasă şi nici pe departe atât de periculoasă precum o fac să pară românii. Trenul, de un stil sovietic inimitabil, cu compartimente şi cu cărbune pentru încălzire, pare să dea tonul călătoriei. Străinul se vede deja într-un bastion al sovietismului şi aşteaptă cu nerăbdare să ajungă la Tiraspol pentru a vedea cum arată o fărâmă din URSS. Trenul ajunge în timpul nopţii la graniţă, unde se schimbă roţile, în timp ce pe fundal se prefigurează, impozantă, statura vameşilor.

PRIMA SURPRIZĂ apare atunci când trenul se opreşte spre dimineaţă la Chişinău: gara este ultramodernă. Străinul se gândeşte la fonduri europene şi se uită la moldovenii care se îmbrăţişează şi îşi urează bun venit. Întâia imagine a sovietismului e destul de dezamăgitoare, dar străinul răsuflă liniştit atunci când observă troleibuzele ce trec cu zgomot pe bd. Gagarin – da, străinul a nimerit cu adevărat în fosta Uniune Sovietică!.. În căutarea unui hotel, acelaşi străin poate să-şi îndeplinească fără mari dificultăţi visul de a experimenta viaţa în fosta URSS: din Hotelul „Chişinău” – bine amplasat în faţa Academiei de Ştiinţe şi a unui monument convingător – străinul se poate uita spre turnul „Moldtelecom” şi magazinul universal. Cadrul arhitectural atât de „comunist” îi confirmă aşteptările, chiar dacă încearcă să nu vadă spre stânga clădirea din sticlă, mult prea capitalistă, şi nici să nu se uite la magazinele de haine care par, şi ele, cam prea moderne.

A DOUA SURPRIZĂ vine când străinul nostru, relaxat după o noapte lungă pe patul neprimitor al Hotelului „Chişinău”, îşi dă seama că pe bd. Ştefan cel Mare totul seamănă leit cu Europa. Magazine de lux, de la Benetton la Hugo Boss, librării şi chioşcuri cu ziare, restaurantele – chiar şi McDonald’s – publicitatea şi aglomeraţia de pe trotuare. Imaginea sărăciei dispare repede, preţurile din baruri şi restaurante nu sunt atât de scăzute, oamenii sunt bine îmbrăcaţi, stau de vorbă pe terase şi chiar intră în magazine şi în restaurante. Cele două surprize neplăcute pentru străinul aflat în căutarea unui sovietism exotic îl fac să se gândească la faptul că, totuşi, Uniunea Sovietică a căzut acum douăzeci de ani şi că până şi moldovenii s-au aruncat în procesul de tranziţie. Însoţit de ghidul său vestic, străinul face vizitele convenţionale ale capitalei: clădirile Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului, Catedrala şi Arcul de Triumf (da, mult mai mic ca la Paris!), o plimbare prin Parcul „Valea Morilor” din spatele Universităţii de Stat pentru a ajunge până la „Moldexpo”, locul unde „chişinăuienii” i-au abandonat pe Marx, Lenin şi Engels. Parcursul străinului prin parc îi permite acestuia să descopere frumuseţile tranziţiei: iarba sporadică, lacul fără apă, dar şi o sursă de apă cu un duş unde localnicii se spală şi beau sau un complex acvatic cu însemnul Jocurilor Olimpice de la Moscova. După această zi încărcată, străinul se întoarce la hotel, gândindu-se la vizita de mâine la Tiraspol, simţindu-se satisfăcut de primul lui contact cu rămăşiţele comunismului.

A TREIA SURPRIZĂ – neplăcută – intervine dis-de-dimineaţă, atunci când grănicerii transnistreni îi cer străinului un bacşis de cinci dolari pentru maşină. Străinul refuză această cerere şi se întoarce supărat, dar demn şi solemn, la Chişinău. Emoţionat de această experienţă neaşteptată, străinul se aşază la o terasă din centrul capitalei şi se linişteşte, uitându-se la frumoasa chelneriţă. Într-adevăr, moldovencele sunt frumoase… Timpul trece şi străinul nostru se hotărăşte să intre în contact cu „autohtonii”. După încercări zadarnice, dar politicoase, doi tineri sunt dispuşi să-şi exerseze engleza. Străinul află, spre marea lui surprindere, că Partidul comuniştilor nu mai este la putere, că în aprilie 2009 a avut loc o „revoluţie” şi că Moldova se aproprie de Europa, chiar dacă mai rămân multe de făcut. Străinul habar nu avea de aceste evenimente, dar trebuie să se gândească, cu toate acestea, la întrebarea pusă de moldoveni: „Ce naiba caută în ţara asta?”. Se ruşinează să evoce nevoia lui de exotism sovietic şi încearcă să formuleze un răspuns patetic despre interesul lui pentru ţările estice şi pentru cultura lor.

CHIAR DACĂ, LA PRIMA VEDERE, moldovenii i-au părut retraşi – trăsătură datorată probabil dominaţiei ruseşti -, cei doi tineri îl invită la „şaşlîk” pentru weekend. Străinul se întreabă ce se poate ascunde în spatele acestui nume curios, dar, simţind nevoia unei bucăţi de capitalism după atâta exotism, se duce la „Malldova” pentru a regăsi un mediu cunoscut. Centrul comercial are atmosfera aseptizată şi convenţională a oricărui mall din lume. Şi totuşi, ceva îl deranjează. Ceva ce nu îşi poate explica. În curând realizează că, da!, mall-ul este aproape gol. Vânzătorii sunt prezenţi, cinematograful este şi el acolo, cu filmele sale americane dublate în rusă, produse de cumpărat sunt, lume, însă, nu. Se zăresc vreo câţiva tineri la McDonald’s, dar străinul face o descoperire fundamentală: moldovenii preferă „pelmenii” şi „compot”-ul ruseşti. Străinul gustă colţunaşii moldoveneşti şi face o ultimă plimbare prin magazine. Nu cumpără nimic – de ce să cheltuiască bani grei pentru adidaşi ce ar fi mai ieftini în ţara lui?

Vine weekendul şi străinul îşi dă seama că „şaşlîk”-ul moldovenilor sunt de fapt „frigăruile” românilor. Înţelege că diferenţa constă doar în nume şi îşi aduce aminte că moldovenii vorbesc o limba română puţin diferită. Foarte mândru, străinul pune câteva întrebări despre situaţia lingvistică a Moldovei şi află că, într-adevăr, moldovenii vorbesc limba română, dar au cuvinte diferite şi un accent deosebit. Comparativ cu România, Moldova este mult mai diversă şi adăposteşte multe minorităţi: ruşi, ucraineni, polonezi, evrei, majoritatea dintre ei vorbind rusa. Străinul află că mulţi dintre noii lui prieteni sunt de părere că ruşii ar trebui să înveţe limba moldovenească, sau română, oricare dintre ele, pentru că, dacă nu depun acest efort, limba majorităţii nu ar rezista în faţa unei limbi atotputernice. (…) După ce a băut vin roşu de casă, vodcă ucraineană şi a mâncat mai mult decât dorea, se întoarce spre hotel întrebându-se de ce tinerii, cu mici excepţii, nu prea au de gând să rămână în Moldova după terminarea studiilor superioare.

TRECÂND PRIN PARCUL CENTRAL, cu fântâna lui arteziană şi cu îndrăgostiţii pe bănci, privirile îi sunt atrase de un grup de pensionari care dansează pe muzica unei orchestre. Obicei rusesc, i se spune. Şi mai intrigat, observă o pereche de tineri proaspăt căsătoriţi care fac poze la monumentul lui Ştefan cel Mare din piaţa principală. Obicei moldovenesc, i se spune. Pe drum, străinul se mai pierde pe străzile Chişinăului vechi. Se opreşte în faţa Muzeului de Istorie şi admiră lupoaica cu puii. Ţine minte că văzuse una asemănătoare la Bucureşti. Traversează strada Puşkin, denumită după marele scriitor rus, urmează apoi strada Eminescu – marele scriitor român. Sau o fi moldovean? Ajunge până în parcul ce adăposteşte, sub flacăra lui veşnică, monumentul eroilor sovietici, şi se întreabă de ce un alt cuplu nu îşi face poze de căsătorie la Ştefan cel Mare. Obicei rusesc, i se spune… A doua zi, străinul nostru ia „rutiera” pentru a ajunge la Bucureşti, înţelegând de la moldoveni că este mult mai avantajos să călătoreşti cu microbuzul decât cu trenul. Mândru că va călători moldoveneşte, se bucură că a înţeles cel puţin atât. Pentru că, mult mai mult nu prea a înţeles. Moldovenii sunt români? Ruşii sunt moldoveni? Sau românii sunt, de fapt, moldoveni? Căutarea sovietismului exotic se transformase pe parcurs într-o căutare a Moldovei …

Julien Danero este asistent universitar la Université Libre de Bruxelles şi chestionează în teza sa de doctorat modul în care se construieşte identitatea naţională moldovenească. De naţionalitate belgo-spaniolă, bun cunoscător al RM, Julien a studiat între altele la Bucureşti, vorbind fluent româna… Acest articol a apărut în revista „22” şi pe http://www.europuls.ro.